Exclusiv: El e urmasul lui Patriciu

Postat la 22 martie 2010 162 afişări

Numit la conducerea fostului imperiu al lui Dinu Patriciu, Saduokhas Atashovich Meraliyev vorbeste pentru prima data despre misiunea sa de a transforma Rompetrol dupa planurile KazMunaiGaz

"Petromidia este inima Rompetrol." Subliniind aceasta declaratie, cu vocea omului care intelege complexitatea industriei, Meraliyev spune mai mult decat ca grupul KazMunaiGaz a platit 1,7 miliarde de euro pe o companie bazata pe o rafinarie, domeniu care ridica multe semne de intrebare in Europa, pe fondul supracapacitatii de rafinare existente. Atat rafinarii din vestul Europei, cat si principalul concurent local, Petrobrazi (rafinarie detinuta de Petrom) au luat in calcul in ultima perioada reducerea volumelor de petrol rafinate. "Supracapacitatea de rafinare din Europa va da pana la urma castig de cauza grupurilor care detin propriul upstream (extractie de petrol) sau grupurilor cu rafinare, dar si cu retea extinsa de retail, ce le va permite putere in negocieri", arata un raport al Solomon Associates, companie care da ratingul celor mai bune rafinarii din lume. |nsa Meraliyev, ca parte dintr-o structura cu o componenta puternica de upstream (Kazahstanul produce acum 70 de milioane de tone de petrol, iar pentru urmatorii cinci - zece ani este estimata o crestere la 150 de milioane de tone), poate sa spuna: "Noi nu avem exces de capacitate. KMG a cumparat Rompetrol pentru ca rafinarea de care dispune in Kazahstan este destul de redusa, iar in anii urmatori tara va atinge un nivel de extractie destul de mare; trebuie sa avem unde plasa si procesa petrolul si am vrea sa rafinam cat mai mult inhouse. Cu produse finite, ai clienti pe tot globul; daca mergi cu petrol, singurul tau client sunt rafinariile. Nimeni nu consuma petrol pur si simplu".

Cresterea capacitatii Petromidia la 5 milioane de tone este un plan mai vechi al Rompetrol, la fel cum a fost si intentia lui Dinu Patriciu de a cumpara o rafinarie in vestul Europei. |n ce priveste prima parte a planului, o rafinarie de 5 milioane de tone nu i se pare mult lui Meraliyev ("Eu am fost director la Pavlodar, rafinarie de 5,5 mil tone. Se poate si mai bine"). |n schimb, cand vine vorba de a doua parte a planului, achizitia unei rafinarii vestice, CEO-ul Rompetrol da un alt indiciu despre faptul ca Rompetrol, ca entitate de afaceri, a cedat planurile mari de extindere companiei-mama: "Daca ma intrebati ca si CEO al Rompetrol, nu avem niciun plan pentru achizitia unei noi rafinarii; dar daca intrebati ca viziune a KMG, e posibil, KMG se uita inca la o astfel de achizitie. Cea mai mare piata pentru petrolul Kazahstanului este Europa. |n Kazahstan putem rafina 20 de milioane de tone, inca 5 la Petromidia - nu cred ca e destul".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/exclusiv-el-e-urmasul-lui-patriciu-5759740
5759740
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.