Jakabhazi aseamănă datele statistice folosite în casele de pariuri cu cele din domeniul asigurărilor: „Pe termen scurt se poate vorbi de pierderi sau de perioade proaste, dar pe termen lung este o afacere cu venituri clare şi controlabile fiindcă se urmează principii matematice„. Priceperea constă, din punctul lui de vedere, în managementul riscului şi gestionarea profiturilor, unul dintre factorii care pot dăuna companiilor de pariuri fiind plăţile către clienţi. Companiile încasează mizele jucate de clienţi, dar le plătesc înmulţite cu produsul cotelor de pe bilete: „spre exemplu, pentru fiecare client care joacă 10 lei şi câştigă la cota finală 20 se plătesc 200 de lei„.

Circa 85% din încasări vin din zona pariurilor sportive, restul fiind completate de pariurile pe loterii şi cele virtuale (spre exemplu, cursele de ogari). În privinţa pariurilor sportive, fotbalul generează 70% din volum, în timp ce alte sporturi, restul de 30%.

Criza a influenţat şi industria caselor de pariuri, dar într-un mod atipic: „Atunci când o ţară este în criză, automat creşte numărul jucătorilor din nevoia acestora de a-şi asigura noi surse de venit„, spune Gongu. Totuşi, casele de pariuri nu au crescut în ultimii ani din cauza nivelului mizelor: „Mai demult existau mize minime impuse mai mari, iar acum se poate juca şi cu un leu. Cât  poate să piardă un om dacă joacă un leu la pariuri? Un covrig?".

Părerea lui Gongu este confirmată de reprezentanţii Bet Cafe Arena, casă de pariuri care ocupă circa o cincime din piaţă, cu 152 de agenţii deschise. Ei au simţit efectul crizei atât asupra încasărilor, cât şi la nivelul forţei de muncă. Piaţa pariurilor sportive este subdimensionată în România, în comparaţie atât cu ţările din Europa vestică, dar şi cu vecinii din zona Balcanilor, din punctul de vedere al lui Jakabhazi.  „Chiar dacă piaţa a crescut în această perioadă, s-a întâmplat într-un ritm frânat de criză, iar potenţialul maxim al pieţei nu a fost atins„, spune el. Criza a adus în rândul jucătorilor „o licitare la maximum a cunoştinţelor şi inspiraţiei„ şi a făcut să crească numărul jucătorilor pensionari şi de sex feminin, dar a scăzut semnificativ sumele mizate, observă şi reprezentanţii Patronatului Romanian Bookmakers, condus de Liviu Popovici.

Ei au identificat diverse categorii de pariori, de la cei care preferă analiza statistică şi „cântăresc de două ori orice sumă investită„ la cei care se lasă conduşi de instinct, fiind capabili să mizeze sume mari dacă li se pare că alegerea lor de moment este sortită succesului. Există o categorie de clienţi care înregistrează profit pe termen mediu şi lung din această activitate, unii dintre ei petrecând foarte mult timp pentru a aduna informaţii, statistici şi analize şi pentru a-şi elabora sisteme de pariere prin care să înregistreze profituri, spune Jakhabazi. Asupra câştigurilor se aplică impozitul de 25% pentru valorile de peste 600 de lei. Florin Gongu, reprezentantul Publicbet, a observat că există destul de mulţi jucători cu experienţă în casele de pariuri din offline, dar profesioniştii se orientează către online, „acolo unde nu vede nimeni sumele investite„. Lucru confirmat şi de Radu Paşan, care, după ce a lucrat cinci ani într-o casă de pariuri, şi-a făcut propriul site de predicţii în domeniul pariurilor sportive: „în offline, majoritatea clienţilor pariază doi lei, dar în online există clienţi care pariază zeci de mii de euro„.

Bet365, Bwin, Gamebookers sunt câţiva dintre principalii jucători de pe piaţa din România. Cu licenţe în Gibraltar, Isle of Man din Anglia sau alte destinaţii exotice, ei nu plătesc licenţe şi impozite în ţară, de unde şi  dimensiunea gri a pieţei: „Nu se cunosc date exacte, dar din reacţiile pieţei şi ca urmare a reclamelor agresive derulate ilegal în România de firmele online, sumele pariate pe internet sunt de ordinul sutelor de milioane de euro anual„, spun reprezentanţii patronatului. Frustrarea caselor de pariuri care activează offline apare din cauza plăţii unei licenţe anule de 100.000 de euro, a unui procent de 5% din încasări drept taxă de autorizare, la care se adaugă  impozitul pe profit.

LOTERIA DE STAT, FABRICĂ DE CASH. Ultima componentă a industriei jocurilor de noroc, însă nu cea din urmă, anume loteria de stat, are o contribuţie de aproape 225 de milioane de euro la piaţă, echivalentul cifrei de afaceri înregistrate anul trecut de C.N. Loteria Română, de puţin peste un miliard de lei, în scădere faţă de 1,16 miliarde de lei în 2011.

Poate puţin surprinzător, mai bine de jumătate din această sumă, 56,7% mai exact sau 565,5 milioane de lei, vine din aparatele de videoloterie (similare cunoscutelor păcănele) operate de Loteria Română în cele 1.904 agenţii din ţară, dintre care 929 proprii şi restul mandatare. Puţin peste 75% din încasările din videoloterie s-au întors anul trecut în buzunarele jucătorilor drept premii. Jocul Loto 6/49 înseamnă şi el cam 23% din total, iar rata câştigurilor este de 46% din sumele plătite de jucători pentru bilete, urmat de Joker (7,62% din cifra de afaceri), cu o rată de câştig de 40%, potrivit datelor comunicate de reprezentanţii C.N. Loteria Română. Restul de 12,67% din cele 225 de milioane de euro se împart între alte cinci jocuri desfăşurate de companie, printre care şi pariuri sportive (4,55%) şi lozuri (2,11%).