Câţi bani pierd sau câştigă românii care vor să se îmbogăţească peste noapte

Autor: Ioana Matei, Anca Barbulescu Postat la 15 aprilie 2013 4683 afişări

Cazinourile, pokerul online şi offline, în cazinouri sau la turnee, păcănelele, pariurile sportive şi, nu în ultimul rând, loteria au însemnat anul trecut o afacere cumulată care depăşeşte,conform calculelor Business Magazin pe baza estimărilor din piaţă, 1,3 miliarde de euro, fără a pune la socoteală piaţa neagră despre care se presupune că tinde spre un miliard de euro.

Cei 500 de euro în medie sunt echivalentul a aproximativ 20% din suma care intră de fapt pe perioada unei luni într-un aparat, adică 2.500 de euro. Diferenţa însă este reprezentată de sume care sunt retrase de jucători sub formă de câştig sau, în foarte multe cazuri, pentru diminuarea pierderii, când retrag o parte din banii pe care iniţial i-au pus la bătaie. În termeni financiari, aparatele returnează acest procent de 80% din sumele pe care le înghit, însă există o nuanţă care nu trebuie ignorată. Mecanica din spatele unui slot machine spune că acesta este programat să dea înapoi jucătorilor în jur de 92-94% din punctele jucate. Concret, un jucător care introduce 1.000 de lei în aparat, primeşte în schimbul acestei sume nişte puncte pe care le poate miza la fiecare apăsare de buton. După câteva ore de joc, el constată că banii i s-au înjumătăţit. De fapt, ar trebui să ia în calcul că „în cele câteva ore de joc, aparatul a rotit de fapt mult mai mulţi bani, cam 10.000 de lei, în sensul că i-a oferit jucătorului mult mai multe puncte decât cele cu care a pornit„, explică Pascu. Statul impune un impozit de 25% din câştigul jucătorilor. Situaţia este însă destul de gri, pentru că nu poate fi măsurat câştigul unui jucător şi diferenţiat de asumarea unei pierderi şi retragerea banilor mai puţini decât avea când a intrat în sala de joc.

„Este imposibil de urmărit fiecare jucător pe timpul unei seri, pentru că se plimbă între aparate şi mută bani, motiv pentru care la final n-ai de unde să ştii dacă el e pe plus sau pe minus, ca să-i reţii impozitul„, declară reprezentantul AOPJNR. Aşadar, chiar dacă un jucător părăseşte sala cu câteva sute de lei, e posibil ca el să fie per ansamblu pe minus. Trebuie spus şi că primii 600 de lei care reintră în buzunarele jucătorilor sunt neimpozabili, taxa de 25% aplicându-se sumelor care depăşesc acest nivel. În 2010, asociaţiile din domeniu au încercat să scoată această taxă care nu putea fi în realitate percepută şi să o înlocuiască prin biletul de intrare de 5 lei. „Modificarea n-a putut fi explicată, aşa că au fost păstrate ambele taxe atât pentru săli de jocuri, cât şi pentru cazinouri„, evidenţiază Cristian Pascu o altă problemă din industrie. Ca lucrurile să se schimbe, ar fi nevoie de „o legislaţie echitabilă, fără prevederi şi interpretări echivoce„, susţine Dan Iliovici. Ar trebui de asemenea rezolvate problemele aparatelor amplasate ilegal şi a jocurilor neautorizate, precum şi eliminarea impozitului de 25% şi a biletului de intrare, ambele fiind inaplicabile mai cu seamă că acesta din urmă este suportat chiar de sălile de jocuri, potrivit reprezentantului asociaţiei Romslot.

S-A STRIGAT BINGO. Jocurile de bingo au devenit Cenuşăreasa industriei de noroc. Nu numai că au dispărut jocurile televizate, dar şi sălile din ţară sunt tot mai greu de găsit. În Bucureşti este doar una, Chez Gabi, din totalul de 14, câte mai există în ţară. „Am avut anul trecut venituri de aproape două milioane de lei din bingo, din care în jur de 30% profit operaţional„, spune Cristian Pascu, co-proprietar al acestui business din Capitală. În timpul săptămânii, la bingo nu vin mai mult de 20-30 de oameni în fiecare seară, însă în weekend cifra urcă până la 300-400. Cei mai mulţi sunt tineri care privesc această activitate ca pe o distracţie inedită, după spusele omului de afaceri, mai ales că nu cheltuie mult, dat fiind că preţul biletelor porneşte de la un leu. În total, o sală de bingo rămâne în medie cu 30.000 de euro pe lună sold după plata premiilor, ceea ce la 14 săli înseamnă afaceri anuale de 5 milioane de euro.

CASELE DE PARIURI SPORTIVE, UN FEL DE CASE DE ASIGURĂRI ? „Cine îl va întâlni primul pe Papa Francisc: Maradona sau Messi? Favorit este Maradona, cu o cotă de 1,5, în timp ce Messi a primit cota 2,3„. Este unul dintre pariurile „exotice„  din domeniu, apărut la scurt timp după învestirea noului Papă şi în apropierea meciului dintre AS Roma şi Lazio. Agenţia britanică Stanleybet a lansat pariul în virtutea tradiţiei englezeşti în care pariurile au ajuns la statutul de „joc de societate„. Stanleybet este şi una dintre cele mai longevive companii de pariuri de pe piaţa românească, care împarte piaţa alături de nume precum Publicbet, Superbet, Casa Pariurilor, Sky Bets Sport, Bet Cafe Arena sau Mozzartbet.

Peste 2.500 de agenţii funcţionează pe piaţa autohtonă a pariurilor din mediul offline, iar veniturile pe care le generează sunt estimate la circa 400 de milioane de euro, din care trei sferturi se întorc la clienţi sub formă de câştiguri, potrivit reprezentanţilor patronatului. Optimişti sunt şi reprezentanţii Superbet, compania orădeană prezentă pe piaţă din 2009, care a avut una dintre cele mai spectaculoase creşteri de pe acest segment, ajungând la o cotă de piaţă de 20% în 2013 „datorită„ reinvestirii constante a profitului. Dan Jakabhazi, PR managerul companiei, estimează că piaţa a crescut cu o marjă de circa 15-20% în fiecare an, iar saturaţia nu va fi atinsă în curând, estimând o creştere anuală de circa 10% pentru următorii patru ani. Pariurile sportive sunt principalul element din portofoliile caselor de pariuri din România atât ca volum al încasărilor, cât şi ca număr de bilete generate.

Pariurile pe loterii, pariurile virtuale şi jocurile electronice pe aparate dedicate completează serviciile oferite de de majoritatea caselor de pariuri. Toate acestea au limite pentru câştiguri. La Publicbet, de exemplu, există o limită maximă de 100.000 de euro pentru un bilet combinat şi de 50.000 de euro pentru unul simplu, potrivit spuselor directorului de comunicare al acesteia, Florin Gongu. La Superbet, de exemplu, o clientă din Alexandria a câştigat 100.000 de lei, după ce a cumpărat un bilet de un leu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cati-bani-pierd-sau-castiga-romanii-care-vor-sa-se-imbogateasca-peste-noapte-10746131
10746131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.