Vrei să iţi deschizi un salon de coafură, cosmetică sau un studio de tatuare şi piercing? Vezi aici un ghid cu tot ce trebuie să faci

Postat la 14 august 2016 1370 afişări

Vrei să iţi deschizi un salon de coafură, cosmetică sau un studio de tatuare şi piercing? Vezi aici un ghid cu tot ce trebuie să faci

Cap. 1 –Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a desfăşura activitatea deestetician/operator, în cadrul unui cabinet de înfrumuseţare

Pe lângă o anumită formă de organizare necesară în vederea desfăşurării activităţii respective, aspecte ce sunt prezentate la Cap. 3 din acest Ghid, persoana care doreşte să iniţieze o afacere în acest domeniu de activitate are o serie de obligaţii şi condiţii de îndeplinit, indiferent dacă activitatea va fi prestată de propria persoană  sau prin intermediul angajaţilor.Astfel orice persoana care desfăşoară o activitate în cadrul unui cabinet de înfrumuseţare, indiferent de calitatea în care o prestează (pe cont propriu sau angajat), are obligaţia şă deţină calificarea corespunzătoare, să fi absolvit  un curs de igienă, să efectueze controalele medicale prevăzute de lege, să se instruiască periodic, să cunoască toate reglementările domeniului său de activitate, etc. Vom detailia în continuare două dintre aceste obligaţii şi anume calificarea şi cursul de igienă, celelalte obligaţii vor fi prezentate succint.

1.1. - Calificarea, importanţa şi modalităţi de dobândire

O afacere în domeniul înfrumuseţării corporale poate fi iniţiată atât de o persoană care dispune de calificarea necesară cât şi de o persoană care nu dispune de această calificare, diferenţa între aceste două situaţii constând în faptul că persoana calificatăpoate să opteze şi pentru o formă de organizare prevăzută de O.U.G. nr.44/2008 ca şi Persoană Fizică Autorizată, Intreprindere Individuală sau Intreprindere Familială, faţă de persoana fără calificare care dispune doar de opţiunea înfinţării unei societăţi comerciale în baza Legii nr.31/1990 şi angajarea de personal calificat. Chiar dacă pentru ocupaţiile din sfera înfrumuseţării corporale nu există cerinţe speciale la organizarea pregătirii profesionale, încheierea unui contract  individual de muncă pentru  o ocupaţiedin COR(Clasificarea Ocupaţilor din România),  pentru care persoana respectivă nu deţine calificarea necesară,  poate avea ca şi consecinţă atragerea nulităţii contractului respectiv precum şi alte potenţiale sancţiuni.

Pentru o înţelegere cât mai exactă asupra termenului de calificare şi a modalităţilor de dobândire a acesteia, este necesar să cunoştem anumiţi termeni specifici,astfel încât să ne putem forma o idee cât mai clară asupra aspectelor analizate  şi anume:

• Prin calificare profesională se înţelege parcurgerea unui program de formare profesională în baza căruia se asigură dobândirea unor competenţe specifice, descrise prin standarde de pregătire profesională standarde ocupaţionale, care permit  persoanei respective să desfăşoare cu drepturi depline şi în condiţii de legalitate, activităţi specifice uneia sau mai multor ocupaţii/meserii.

• Prin iniţiere într-o profesie,se înţelege un program de formare profesională care conduce la dobândirea uneia sau mai multor competenţe profesionale minime, necesare pentru obţinerea unui loc de muncă.

• Competenţa profesională reprezintă capacitatea de a realiza activităţile cerute la locul de muncă la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional sau în standardul de pregătire profesională.

• Standardul ocupaţional se poate definii succint ca fiind documentul care descrie activităţile şi sarcinile profesionale specifice unei ocupaţii şi reperele calitative asociate îndeplinirii cu succes a acestora, în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii. Toate programele de formare profesională care nu sunt derulate prin sistemul de învăţământ sunt concepute conform acestor standarde.  Standardele ocupaţionale  pot fi consultate la adresa:http://www.anc.edu.ro/?page_id=42.

• Standardul de pregătire profesională este un document structurat pe unităţi de competenţe, prin care se descrie în termeni de rezultate ale învăţării ceea ce un participant la un program de pregătire trebuie să demonstreze la finalul acestuia. Programele de formare profesională derulate în cadrul unităţilor de învăţământ sunt concepute conform acestor standarde. Standardele de pregătire profesională pot fi consultate la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/c569/ .

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vrei-sa-iti-deschizi-un-salon-de-coafura-cosmetica-sau-un-studio-de-tatuare-si-piercing-vezi-aici-un-ghid-cu-tot-ce-trebuie-sa-faci-15561934
15561934
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.