Vrei să iţi deschizi un salon de coafură, cosmetică sau un studio de tatuare şi piercing? Vezi aici un ghid cu tot ce trebuie să faci

Postat la 14 august 2016 1370 afişări

Vrei să iţi deschizi un salon de coafură, cosmetică sau un studio de tatuare şi piercing? Vezi aici un ghid cu tot ce trebuie să faci

Capitolul 3 – Alegerea formei de organizare a activităţii

Criteriul principal care stă la baza alegerii unei forme de organizare a activităţii, este reprezentat de existenţacalificării în domeniu, aşa cum aceasta a fost definită la Cap. 1. Astfel în cazul în care persoana în cauză deţine calificarea necesară, aceasta va putea opta atât pentru o formă de organizare fară personalitate juridică în baza prevederilor O.U.G. nr.44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cât şi pentru o formă de organizare cu personalitate juridică, prevăzută de  Legea nr. 31/1990, a societăţiilor comerciale.

În cazul în care potenţialul antreprenor nu dispune de calificarea necesară, aceasta poate opta pentru înfinţarea unei societăţi comerciale, într-una din formele prevăzute de  Legea nr.31/1990 şi anume - SRL, SCS, SNC, SA, SCA, sau în cazul în care există o înţelegere între mai multe persoane, se poate  opta pentru înfinţareauneisocietăţi cooperatiste, constituită în baza Legii nr.1 /2005. În cazul în care activitatea nu se desfăşoară în scopuri patromoniale, se poate opta pentru înfinţarea unei asociaţii sau fundaţii non profit, constituită în baza prevederilor O.G. nr.26/2000.

Un alt aspect important de reţinut, îl constituie cazul în caresolicitantul înfiinţează pentru prima dată o societate cu răspundere limitată, în condiţile  Legii nr. 31/1990, în acest caz se poate opta pentru constituirea unui SRL–D (debutant), reglementat prin O.U.G. nr.6/2011, privind stimularea infiinţării si dezvoltării microintreprinderilor de către întreprinzători debutanţi în afaceri, beneficiind timp de 3 ani, de o serie de avantaje şi anume:

• Costuri de infiinţare reduse – 200 lei depunerea capitalului social şi un timbru  fiscal de 4 lei, fiind scutit de celelalte taxe percepute la înmatriculare.

• Scutire plată CAS datorat de angajator pentru cel mult 4 angajaţi.

• Posibilitatea accesării unui ajutor financiar nerambursabil, printr-un program guvernamental, reprezentand 50% din valoarea proiectului dar nu mai mult de 10.000 de euro.

• Poate beneficia de garanţii guvernamentale de până la 80% din valoarea unui credit bancar.

Informaţii cu privire la programele naţionale de finanţare de la bugetul de stat, destinate  întreprinderilor mici şi mijlocii, se pot afla de la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi de la cele 8 oficii teritoriale a acesteia, situate în oraşele: Ploieşti, Iaşi, Craiova, Braşov, Cluj, Timişoara, Tg. Mureş şi Constanţa.

Persoanele care au calificarea necesară şi se autorizează, în vederea desfăşurăriiunei activităţi de înfrumuseţare, la una din formele prevăzute de O.U.G. nr.44/2008 ( ca şi PFA/ I.I./ I.F),având în vedere că activităţiile respective fac obiectul  Ordinului nr. 2875/2011, privind aprobarea Nomenclatorului activitatilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, viitorul antreprenor poate opta,în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completărie ulterioare, la stabilirea venitului net anual impozabil, pe baza normelor de venit cu condiţia ca activitatea se desfaşoare fără angajati.

Valoarea normei de venit depinde de rangul localităţii în care se aplică, de anumite criterii specifice de corecţie şi nupoate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12.  Valoarea maximă a acestuia depinde de nivelul stabilit în funcţie de zone şi localităţi (de ex. în Bucureşti este stabilit  la cca. 17000 lei, în funcţie şi de zonă şi sector) la valoarea respectivă aplicând un procent de 16%, rezultă un impozit anul pe venit de aprox. 2700 lei.Acest tip de impozit,  se poate aplica până la atingerea a unei cifre de afaceri anuale de 100.000 euro/an, caz în care contribuabilul va trece în mod obligatoriu la sistemul de impozitare la venit real.

       Pentru ce formă de organizare sau pentru ce tip de impozit să se opteze, astfel încât viitorul antreprenor să beneficieze de costuri cât mai mici, este un aspect permanent dezbătut în mediul de bussines dar foarte greu de cuantificat, în acest proces existând multe variabile care cel mult pot fi estimate şi în urma cărora se poate face doar o prezumare a unei situaţii financiare viitoare.

În urma  prevederilor Noului Codului Fiscal, se vehiculează foarte mult prin mass-media,  ideea că   înfinţarea unei microîntreprinderi ( de ex. un SRL sau un SRL-D) ar constituii varianta cea mai indicată în momentul de faţă din punct de vedere fiscal, mai ales în cazul când se are în vedere şi folosirea de personal angajat, dartotuşi nu trebuie ignorate complet nici  celelalte aspecte pozitive pe care le conferă înfinţarea unui PFA, I.I. sau I.F, aspecte ce pot fi studiate mai amănunţit în Ghidul privind deschiderea unei unităţi de alimentaţie publică, publicat de acelaşi autor.  În acest caz se va plătii un impozit pe veniturile  microîntreprinderilor, care se calculează aplicând o cotă procentuală asupra bazei impozabile, constituită din însumarea veniturilor din orice sursă, din care se scad o serie de venituri înregistrate în contabilitate, după cum urmează:

- 1%  pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv

- 2%  pentru microîntreprinderile care au 1 salariat

- 3% pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat

PUTEŢI VEDEA LUCREAREA INTEGRALĂ AICI

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vrei-sa-iti-deschizi-un-salon-de-coafura-cosmetica-sau-un-studio-de-tatuare-si-piercing-vezi-aici-un-ghid-cu-tot-ce-trebuie-sa-faci-15561934
15561934
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.