Mari afaceri de familie din Europa

Postat la 09 august 2010 816 afişări

Cei ce au trait in Romania anilor ‘80 si ‘90 aproape sigur stiu filme ca “Dallas” sau “Mostenirea familiei Guldenburg”, gratie carora faceau cunostinta cu un gen de afaceri de familie pe care Romania nu le-a mai cunoscut vreme de aproape patru decenii. La ora actuala, mare parte din cele mai importante afaceri din Europa continua sa fie dominate de familii, adevarate dinastii de business, a caror prosperitate (si, mai nou, rezistenta la criza economica) se datoreaza si masurii in care rudele, respectiv generatiile succesive, au reusit

TOŢI VOR IEFTIN SI BUN

In cazul dinastiei Porsche-Piëch, motorul de evolutie a afacerii a fost mai curand rivalitatea perpetua din interiorul clanului; exemplul fratilor Karl si Theo Albrecht, care controleaza grupul Aldi, ilustreaza tocmai reversul medaliei. Cei mai bogati oameni din Germania, cu averi de 18 miliarde de euro, respectiv 13 miliarde de euro, potrivit Forbes, fratii Albrecht s-au remarcat tocmai prin cooperare, chiar daca formal ei au condus doua companii distincte din cadrul aceluiasi grup. Fiii unui fost miner si ai unei proprietare de bacanie, cei doi au preluat afacerea mamei lor dupa terminarea razboiului si revenirea din armata si prizonierat, si in 1946 au deschis primul magazin Albrecht Discount. Primele litere din denumirea firmei au condus mai tarziu la crearea brandului Aldi.

Spre deosebire de alti competitori, fratii Albrecht au pus accentul pe marfuri putine (si in prezent magazinele Aldi au in jur de 1.000 de produse, fata de circa 20.000 in cazul altor retaileri) dar de buna calitate, la preturi cat mai mici, fara sa faca publicitate magazinelor si cu cat mai putini angajati. Aceste caracteristici le-au permis sa tina costurile sub control, sa pastreze preturile scazute si le-au atras clienti fideli. Magazinele Aldi ajunsesera la o retea de 13 pana in 1950, ulterior extinsa la 300 pana in 1960. Anii ë60 au marcat si impartirea amiabila a companiei intre cei doi frati, Karl si Theo: Karl a preluat conducerea Aldi Nord, care grupeaza in prezent 35 de companii regionale independente, insumand circa 2.500 de magazine, iar Aldi S∏d este format din 31 de companii cu peste 1.780 de magazine. Asta doar in Europa; impreuna cu magazinele din Statele Unite si Australia, Aldi este prezent in 8.200 de amplasamente Motivul impartirii a fost legat de faptul ca Karl nu a fost de acord cu introducerea de tigari in oferta magazinelor, din cauza riscurilor de furt, asa incat Theo a ramas sa conduca divizia de nord, care a ales sa comercializeze pachetele de tigari.

Totusi, chiar daca separati, cei doi au continuat sa negocieze impreuna contractele cu furnizorii si s-au consultat in mod regulat cu privire la evolutia grupului, pana la inceputul anilor 2000, cand s-au retras din managementul companiilor. Desi posesori ai unor averi impresionante, niciunul nu a mai aparut in public de peste trei decenii; de altfel, despre decesul si inhumarea lui Theo Albrecht, survenite la 24 iulie anul acesta, s-a aflat abia dupa patru zile. Karl, fratele supravietuitor, are 90 de ani, iar partea de avere a lui Theo o vor mosteni cei doi copii ai acestuia, Theo Jr (59 de ani) si Berthold (55 de ani), care au preluat si conducerea Aldi Nord. Modelul Aldi - magazine cu design minimalist, nu mai mari de 1.000 de metri patrati si cu o medie de trei angajati care fac toate activitatile, de la curatenie si supraveghere pana la scanatul produselor la casele de marcat - a luat un avant spectaculos si in Statele Unite (sub brandul Trader Joe's) odata cu criza financiara, dar a fost preluat in timp si de alte retele de discount, cel mai vizibil exemplu fiind Lidl, concurentul direct al Aldi, atat in Germania, cat si in afara granitelor si tot un business de familie, controlat de familia Schwarz.

Desigur, concurenta si criza fac ca Aldi sa nu aiba succes pe toate pietele unde este prezent: la sfarsitul lunii trecute s-a confirmat informatia ca grupul isi va vinde operatiunile din Grecia, unde are 38 de magazine, ca urmare a esecului de a concura Lidl. Planurile initiale de expansiune ale Aldi, care a intrat in Grecia la sfarsitul lui 2008, erau de a avea 100 de magazine pana la sfarsitul anului trecut, insa au fost subminate de pierderea luptei cu Lidl. Pentru un deznodamant similar se pregateste grupul si in cazul Poloniei, pe cat se pare, unde concurenta pe segmentul de discount este si mai acerba decat cea din Grecia.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/mari-afaceri-de-familie-din-europa-6794870
6794870
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.