CRISTIAN PĂUN: România are 254 de taxe, ceea ce în Polonia nu se întâmplă. Polonia are 12, Georgia are şapte. Până să ajungem la mii de controlori, mai bine ne-am uita şi la numărul taxelor. Niciodată evaziunea fiscală nu poate fi controlată 100%, iar miza unui control şi mai riguros e falsă.

ANCA BIDIAN: Controlor fără informatizare e o figură de stil. În perioada 90-97 s-a achiziţionat hardware, de nu ştia nimeni cum să le folosească, şi apoi s-a trecut la software. Un sistem cu cross-checking îşi arată clar cine cu cine nu s-a închis. Dar controlorul tot la mine vine pentru că eu plătesc taxe, iar cel la negru nici măcar nu există în evidenţe. Reducerea evaziunii cu tutunul a fost un caz fericit pentru că punctele pe unde intră marii evazionişti sunt identificabile.

RADU TIMIŞ: Vă dau eu un exemplu. Luam legume de la mine de la fermă şi le dădeam la cantină. Mi-au luat TVA pe acele legume, dacă vă puteţi imagina. Problema e că evazioniştii lucrează mână în mână cu organele locale.

CRISTIAN PĂUN: FMI a cerut reducerea cheltuielilor şi s-a propus scăderea salariilor la bugetari cu 25%. Controlorii fiscali au pierdut până la 50% din salarii şi, după mărirea TVA-ului, s-a cerut creşterea numărului de controale. Iar controlorii au devenit mult mai vulnerabili.

VICTOR CIUPERCĂ: Faptul că nu se dă bon fiscal la sat nu duce la o evaziune atât de mare. Marfa e în general cumpărată de undeva, doar parţial e la negru. La adaosul comercial nu se plătesc taxe, deci e economie gri. Evaziunea e când se transferă două vagoane de lemn din România, cu şapte tone în vagon în loc de 22, în Germania şi se întorc actele. La cereale la fel, nu are cum să fie producţia medie de grâu la hectar de 2,7 tone. Sub cinci tone n-a fost niciodată. Dacă facem calculul şi înmulţim diferenţa de 2,3 tone cu preţul grâului de 165 de euro şi cu trei milioane de hectare. Aveţi deja o cifră a evaziunii. Ce se întâmplă cu bonul fiscal intră la capitolul "mici găinării". Ar costa mai mult statul să verifice în detaliu fiecare firmă mică, iar rezultatele nu ar genera fonduri în plus.

RADU TIMIŞ: Dacă legaţi toate casele de marcat la un sistem informatic o să vă luaţi cu mâinile de cap. Sistemul există deja şi ar putea funcţiona uşor şi fără costuri. Apoi, lumea spune că au venit în România marile lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri, se plăteşte TVA, deci totul e economie albă, pentru că nimeni nu riscă să-şi compromită imaginea pe o piaţă. Dar furnizorul care îi duce marfa, poate să o facă prin trei firme, din care una dispare la un moment dat. Ultima firmă încasează TVA care nu ajunge la stat, ci dispare pe drum. 24% din preţ se pierde în economia neagră. Şi ce-o să spuneţi dacă jumătate din marfa de acest fel de la hipermarketuri e nefiscalizată?

EMILIAN DUCA: Focalizarea luptei împotriva evaziunii fiscale nu trebuie să ţintească micii evazionişti, ci pe cei de dimensiuni mari. Ei trebuie identificaţi. I-am întrebat pe cei din ANAF în 2009 de evaziunea din legume şi fructe şi mi-au răspuns că au auzit ceva. Unui partener care a încercat să funcţioneze în legalitate şi să devină furnizor pentru marile reţele i s-a refuzat preţul pe care l-a oferit, pe motiv că ar fi prea mare. A treia zi după turul pe la hipermarketurilor, i s-a făcut cunoştinţă cu un intermediar care să-i preia marfa din Olanda şi să o vândă el la preţul care trebuie. Evaziunea fiscală atinge orice fel de impozit care e mai mare decât zero. În orice sector de activitate, dimensiunile sunt mari.