El spune ca tot ce a reusit Germania, cea mai mare forta mondiala in energia solara, cheltuind in jur de 120 de miliarde de euro, potrivit Ministerului de Finante, este o amanare a incalzirii globale cu doar o ora la sfarsitul secolului acestuia. Daca toata lumea din Vest ar trece la becuri ecologice, economia realizata ar fi echivalenta cu volumul de emisii de dioxid de carbon pe care il aduna China intr-o zi. "Rezultate am avea in schimb daca toata lumea ar folosi transportul public si nu masina personala", continua Lomborg, care nu a avut niciodata o masina. In zonele reci, izolarea termica a caselor ar face o diferenta. La fel cum in zonele calde, renuntarea la aerul conditionat ar face o diferenta.

La COP15 insa, toata lumea se zbate sa ajunga la un acord care ar trebui sa limiteze emisiile de CO2 in atmosfera in urmatorul deceniu. Dar aici apar cateva probleme: prin Protocolul de la Rio din 1992, natiunile membre ale OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) au promis sa mentina, pana in anul 2000, emisiile de CO2 la nivelul celor din 1990. }inta a fost depasita cu 12%. La Kyoto, in 1997, tarile puternic industrializate au promis ca pana in 2010 vor mentine emisiile la nivelul din 1990. Obiectivul va fi probabil ratat cu 25%. Deci si daca se ajunge la un acord la COP15, cine si ce poate garanta ca promisiunile nu vor fi din nou incalcate?

Am vazut deja confetti la COP15, am auzit deja discursuri motivante si imagini emotionante despre presupusele efecte ale incalzirii globale. Mai ramane sa vedem si rezultatele negocierilor. Dar ce pot aduce statele europene la masa negocierilor in afara de promisiunile nerespectate din trecut? Si daca se va semna un acord, ce-l va face diferit de Kyoto, protocolul care expira in 2012, dar care poate fi deja considerat expirat, dupa toate criteriile? Daca tari in plina dezvoltare, cum sunt China si India, promit ca-si vor reduce emisiile de carbon, aceasta va avea impact direct in evolutia economiei lor. E motivul pentru care tarile aflate in dezvoltare si tarile subdezvoltate doresc compensatia de 400 de miliarde de dolari pentru a se ralia la orice intelegere privind combaterea incalzirii globale.

"Companiile si politicienii se folosesc de opinia publica pentru binele lor", spune Lomborg, aratand ca pana acum, cei mai mari castigatori ai Protocolului de la Kyoto au fost marile companii energetice europene. Vestas, Danemarca, cel mai mare constructor de turbine eoliene din lume, face si el parte din ecuatia prezentata de Lomborg in cartile sale. Si oameni ca fostul vicepresedinte american, Al Gore, care alaturi de regizorul Davis Guggenheim a castigat un Oscar pentru cel mai bun film documentar, "An Inconvenient Truth" (2006). "E un politician si un sef de campanie pentru salvarea planetei, si in acelasi timp e presedinte al Generation Investment Management, un fond de private equity care investeste in produse pe care o lume speriata de incalzirea globala le-ar cumpara." Lomborg ofera exemplul estimarilor privind cresterea nivelului oceanelor - cum in functie de interese, apele cresc in mod diferit: pentru forul interguvernamental al ONU responsabil de schimbarile climatice, cresterea va fi de 18-59 de centimetri pana la finele secolului; Gore prezice ca nivelul apelor se va ridica cu peste sase metri; Tim Flannery, un scriitor, cercetator si explorator australian, prezent si el la summit, a ajuns in lumina reflectoarelor spunand ca oceanele se vor inalta la nivelul unei cladiri cu opt etaje.