2. NU NE COMPARĂM CU GRECIA.

Tentaţia de mai sus, de a compara România cu economiile dezvoltate ale zonei euro, e periculoasă, pentru că poate fi folosită drept fals argument pentru diverse măsuri pe care România nu şi le poate permite.

De curând, Adriean Videanu, fost primar al Capitalei şi potenţial candidat la aceeaşi primărie, readucea în discuţie proiectul PDL de relaxare fiscală, cu scăderea cotei unice, scăderea CAS şi reducerea birocraţiei, aducând ca justificare declaraţia şefei FMI, Christine Lagarde, care îndemnase statele dezvoltate ale lumii să treacă de la politici axate doar pe austeritate fiscală la politici de stimulare a creşterii economice (subînţelegând aici inclusiv programele de relaxare monetară cantitativă aplicate de SUA şi Marea Britanie şi la care se va ralia probabil şi blocul zonei euro). România însă are altă structură a economiei şi face parte din cu totul altă ligă, din punctul de vedere al investitorilor (Franklin Templeton ne-a amintit că nu suntem consideraţi în categoria economiilor emergente, cu un anumit grad de predictibilitate a câştigurilor pentru investitori, adică alături de Polonia, ci în categoria pieţelor de frontieră, riscante şi cu câştiguri nesigure, alături de Nigeria), ceea ce explică şi importanţa existenţei unui program cu FMI ca instrument de stabilizare, şi faptul că dobânzile la datoria României şi nivelul CDS pentru România sunt mai sensibile şi mai expuse riscului de majorare decât pentru alte ţări din regiune şi după alte criterii decât cele pentru ţările zonei euro.

Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, puncta recent diferenţa dintre România, care a atras până acum un total al investiţiilor străine de 3.270 de dolari pe cap de locuitor, şi Ungaria, care a atras 26.460 de dolari pe cap de locuitor ("în toţi anii aceia când noi ne întrebam dacă e bine sau nu să tăiem coada câinelui"), subliniind că atitudinea investitorilor străini faţă de o ţară depinde şi de implicarea pe care o au de protejat la momentul respectiv. Aceasta ar fi, de pildă, o explicaţie pentru care Ungaria n-a suferit atât de mult cât ne-am fi aşteptat de pe urma măsurilor luate de guvern cu impact asupra investiţiilor (taxa pe bănci şi telecom, îngheţarea dobânzilor la credite şi însăşi renunţarea la acordul cu FMI), în timp ce în cazul României, exigenţele sunt mai mari şi toleranţa mai scăzută.

Cum spunea guvernatorul Mugur Isărescu, reducerea CAS ar fi prima măsură binevenită pe care ar putea s-o ia statul, dar numai dacă se poate asigura că are suficiente resurse bugetare s-o facă; altminteri, fie rămâne cu un stoc mai mare de investiţii neterminate, fie trebuie să taie din nou din altă parte ori să se împrumute, ca să satisfacă ţinta de deficit. "Personal, aş reduce CAS cu 3-5%. S-a demonstrat că reducerea CAS a fost mai eficace decât introducerea cotei unice în ceea ce priveşte creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor şi în crearea de noi locuri de muncă", afirmă deputatul PSD Constantin Niţă, fost ministru pentru IMM şi coautor al strategiei economice a opoziţiei, adăugând însă imediat, prudent, că "Guvernul îşi poate permite o relaxare fiscală bine ţintită în scopul stimulării economiei doar în condiţiile în care prioritizează investiţiile publice şi luptă cu evaziunea fiscală".