Reprezentantul Huawei spune că principalul avantaj al României în relaţiile cu China este faptul că e o ţară emergentă, care adoptă rapid tendinţele occidentale în materie de tehnologie. „Alte avantaje le constituie oamenii talentaţi în stăpânirea limbilor străine şi a domeniului tehnic, iar acestea sunt argumente puternice pentru atragerea investitorilor străini de orice fel, nu doar a celor chinezi. Dezavantaje pot fi găsite în orice ţară, dar cu răbdare şi o bună strategie, acestea pot fi depăşite“, descrie reprezentantul Huawei avantajele şi provocările unei companii chinezeşti în România. Cea mai mare investiţie chinezească, cea a fabricii de biciclete DHS de la Deva, a fost rezultatul apropierii istorice dintre cele două ţări. „La începutul anilor ’90, Europa de Vest si America nu erau El Dorado-ul de astăzi, iar apropierea faţă de România a fost decisivă în decizia lor“, declara Lucian Contras, directorul executiv al Eurosport DHS. În plus, fabrica a fost amplasată iniţial la Petroşani, tocmai pentru că afacerile din Valea Jiului intrau în programul de facilităţi pentru zone defavorizate, fiind scutite de impozitul pe profit timp de cinci ani.

O RELAŢIE ISTORICĂ, NEFRUCTIFICATĂ

România a fost cea de-a treia ţară care a recunoscut Republica Populară Chineză, iar relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite la 5 octombrie 1949, la rang de ambasadă, potrivit informaţiilor Ministerului Afacerilor Externe. De-a lungul timpului, între România şi China au existat numeroase demersuri diplomatice la rang înalt, iar în 2014 cele două ţări au marcat prin acţiuni comune aniversarea a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 10 ani de la convenirea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare. Cele mai recente discuţii ţin de vizita premierului chinez în România în 2013, când au fost stabilite obiective precum colaborarea dintre Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation, dar şi investiţii în complexele energetice Oltenia şi Hunedoara.

Majoritatea acestor înţelegeri nu s-au concretizat însă. „Politica chineză după anul 2007 a trecut la pătrunderea în Europa pe căi ocolite. Relaţiile economice dintre România şi China nu au trecut până acum peste stadiul de declaraţii, au fost foarte multe intenţii de legături, dar ele nu s-au concretizat decât parţial şi foarte târziu – Cernavodă, căile ferate, toate investiţiile chineze în România au fost făcute de România cu o foarte mare teamă, fiindcă ţara noastră este una dintre ţările cele mai temătoare referitoare la politicile Uniunii Europene – Ungaria şi celelalte ţări baltice au mult mai multe investiţii chineze“, spune profesorul doctor Mircea Coşea, referindu‑se la numeroasele discuţii legate de potenţiala intrare a chinezilor pe piaţa locală, mai ales în perioada guvernării Ponta.

Profesorul Mircea Coşea consideră că „dacă lucrurile vor merge bine, probabil vom asista şi la alte investiţii indirecte – însă chinezii vor întâmpina întotdeauna o barieră din partea Uniunii Europene, pentru că, dacă pentru alte ţări aceste investiţii au mers mult mai uşor, investiţiile chineze în Polonia, în Ungaria, în ţările baltice sunt mult mai importante. Noi mereu ne cramponăm de ce ni s-a spus de la Bruxelles, cu un catolicism mai mare decât al Papei“. Profesorul exemplifică poziţionarea UE referitoare la investiţiile chineze în cadrul comunităţii europene prin valul de reacţii stârnit la vizita premierului Ponta în China, reacţii ce sugerau că astfel de colaborări comerciale încalcă anumite reguli.

De ce nu a fost fructificată relaţia istorică dintre cele două ţări? Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Capitalei şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, spune că afacerile chineze se blochează în România din motive precum distanţa, diferenţele culturale şi cele de legislaţie. „Nu ne cunoaştem suficient de bine unii pe alţii, pornind de la cadrul legislativ – acces pe piaţă, investiţii, reglementări şi proceduri aplicabile, restricţii – şi până la mentalitate, mod de a negocia şi a încheia o afacere – obiceiuri de cumpărare şi consum. Sunt aspecte care nu pot fi neglijate, pentru că altfel, oricâtă bunăvoinţă ar exista din ambele părţi, rata de succes va rămâne sub aşteptări.“

O mare parte dintre avantajele comerciale s-au pierdut după Revoluţia din 1989. „După decembrie 1989, economia, care n-ar trebui să ţină cont de asemenea aspecte, s-a orientat după mediul politic către SUA şi Europa de Vest“, comenta Gabriel Ghelmegeanu într-un interviu acordat Business Magazin în 2010, unde susţinea că este o greşeală capitală faptul că am pierdut pieţele pe care companiile româneşti activau (China, Rusia, Vietnam, Cambodgia), încercând să concurăm direct cu firmele occidentale.

Printre principalele probleme pe care le întâmpină investitorii chinezi în procesul de realizare de proiecte de investiţii în Uniunea Europeană se află, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Externe, diferenţa culturală şi insuficienta cunoaştere a legislaţiei europene, amploarea reglementărilor europeme, diferenţa între raportul stat-companii în Republica Populară Chineză şi raportul stat-companii din Uniunea Europeană, inclusiv din România, sprijinul acordat de guvernul chinez companiilor care investesc în străinătate.

În mod particular, pentru România, problemele pe care le întâmpină investitorii chinezi sunt legate mai ales de dificultatea obţinerii vizelor pentru vizitarea unor obiective şi locaţii de interes (este necesară invitaţia din partea autorităţilor române sau a unui mare contribuabil), schimbările frecvente ale legislaţiei, dificultatea localizării pe o perioadă lungă de timp a unor specialişti-experţi chinezi, normele europene impun României acordarea unui număr de maximum 3.000 de permise de muncă cetăţenilor chinezi, diferenţe între practicile de funcţionarea ale sistemului bancar european şi reglementările acestui sector, dificultatea înţelegerii sistemului financiar şi contabil, din România.