Upgrade de viaţă 2.0

Autor: Ioana Matei Postat la 16 aprilie 2018 637 afişări

În 2006, sub titlul Upgrade de viaţă, Business Magazin descria o schimbare în comportamentul de achiziţie al consumatorilor români: trecerea de la franzelă la pâinea feliată, de la hainele turceşti la ale retailerilor de fashion internaţionali sau de la automobilul neechipat la unul căruia nu-i lipsesc aerul condiţionat şi airbagul.

Electricele şi hibridele accelerează

Poate cel mai bun loc în care se oglindeşte bunăstarea românilor este pe şosele (nu e de mirare că Bucureştiul se află pe primul loc în cele mai recente clasamente europene referitoare la aglomeraţia în trafic). Tranzacţiile cu maşini noi şi rulate au atins un maxim istoric în 2017, autoturismele noi crescând cu 13,4%, la 130.414 de unităţi, iar cele rulate ajungând la peste 500.000 de unităţi, potrivit datelor APIA şi Autovit. Piaţa maşinilor noi a avut al patrulea an consecutiv de creştere şi a depăşit pragul de 100.000 de unităţi după aproape un deceniu, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani. Românii nu cumpără doar mai multe maşini, ci şi unele mai sofisticate; în funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină domină în ultimii doi ani piaţa din România şi au ajuns, la finele anului trecut, să deţină o pondere de 51,8%, comparativ cu 49,6% cât aveau la sfârşitul anului trecut.

Totodată, la capitolul autoturismelor „verzi” (electrice şi hibride), acestea au ajuns să deţină în 2017 o pondere de 2,2% din totalul livrărilor, aceasta fiind dublă faţă de cea consemnată în anul 2016. La Ţiriac Auto, volumele de vânzări au crescut în ultimii cinci ani de la 4.014 unităţi (2012) la 7.946 unităţi în 2017. „Bugetele alocate de client pentru achiziţii au crescut datorită orientării acestora către maşini cu motorizări mai puternice şi cu mai multe dotări şi s-a observat o tendinţă de migrare către un brand sau model de autoturism superior”, descrie Florian Velcu, director comercial al Ţiriac Auto, achiziţiile făcute în ultimii ani de clienţi. Potrivit lui, piaţa de autoturisme premium a avut o creştere mai mare faţă de piaţa brandurilor de volum, comparativ cu perioada de dinainte a crizei, ponderea autoturismelor premium din totalul pieţei crescând de trei ori. În plus, a observat el, mulţi clienţi au început să se intereseze de maşini hibride sau electrice, iar în ultimul an a scăzut interesul pentru motorizările diesel şi a crescut pentru motorizările pe benzină. „La nivel de piaţă a scăzut interesul pentru limuzinele de categorie medie şi a crescut mult interesul pentru SUV-uri. Totodată, creşterea gamei de autoturisme comercializate de majoritatea brandurilor auto a generat o reorientare a clienţilor către noi categorii de autoturisme, precum SUV-urile de categorie mică şi SUV-urile sport şi coupé”, explică directorul comercial al Ţiriac Auto.

El crede că şi în viitor clienţii din România se vor orienta din ce în ce mai mult către autoturisme electrice şi hibride, vor cumpăra maşini mult mai accesorizate şi vor pune accent pe partea practică a utilizării autoturismelor, luând în considerare la momentul achiziţiei mult mai mulţi factori decât în trecut. În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, aceasta are o tendinţă ascendentă: „Evoluţia preţurilor a urmat o tendinţă crescătoare în ultimii ani şi estimăm că acest trend va continua la fel în perioada următoare, datorită dorinţei consumatorilor de a avea maşini mai accesorizate şi care să înglobeze mai multă tehnologie, precum şi a apariţiei unor noi tipuri de motorizări: hibrid, plug-in hybrid, electric, hidrogen etc.”.

Din nou încredere în imobiliare

„Clientul român este educat şi sofisticat, aceasta fiind o consecinţă a maturizării pieţei. Acordă mult mai mult timp şi atenţie studierii pieţei, este mult mai informat şi capabil să evalueze corect proiectele rezidenţiale şi ofertele pe care le primeşte”, descrie Bogdan Cernescu, directorul general al Ţiriac Imobiliare, profilul clientului român. „Pune mai multe întrebări tehnice, analizează în detaliu oferta, iar întrebările legate de calitate sau întreţinerea ulterioară sunt mult mai la obiect. Directorul general al Ţiriac Imobiliare subliniază că achiziţia este una pragmatică, raţională, iar experienţa şi reputaţia dezvoltatorului contează foarte mult în ecuaţia deciziei de achiziţie. „Se observă, de asemenea, un interes crescut cu privire la gama de servicii şi facilităţi oferite de complexul rezidenţial – spaţii verzi, locuri de joacă, evenimente, activităţi destinate copiilor sau de fidelizare a rezidenţilor, concierge etc.”, adaugă el.

Ţiriac Imobiliare a dezvoltat pe piaţa locală mai multe proiecte de tip greenfield, reprezentantive pentru nivelul sofisticat la care au ajuns unii dintre clienţii români şi în materie de achiziţie a locuinţelor. Residenz Cartierul German şi Stejarii Clubul Rezidenţial sunt două proiecte cu adresabilitate diferită, potrivit directorului general al companiei. Astfel, Residenz Cartierul German este un proiect adresat mai degrabă familiilor, cu facilităţi configurate ca atare, cum ar fi pază 24/24, regim redus de înălţime a blocurilor, teren de sport şi loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, comerciale etc. În luna septembrie 2016, compania a demarat ultima fază de dezvoltare a acestui proiect (care constă în interiorul lucrărilor celor 12 blocuri deja ridicate în faza iniţială); dintr-un total de 128 de apartamente disponibile în cele 12 blocuri, în prezent au mai rămas circa 50 disponibile pentru vânzare. În prezent aici locuiesc peste 800 de rezidenţi. Stejarii Clubul Rezidenţial este un complex destinat exclusiv închirierii, adresat mai ales celor care caută o locuinţă în apropierea centrelor de afaceri ale Capitalei. Şi acesta are servicii şi dotări calibrate pentru această categorie de public – precum concierge, cafenea, apartamente spaţioase, mobilate şi utilate; complexul este închiriat în proporţie de aproape 100%. „Având în vedere poziţionarea unică a acestui complex rezidenţial pe piaţa din România şi calitatea construcţiei, finisajelor, serviciilor şi facilităţilor oferite chiriaşilor, apreciate de publicul vizat, plănuim în viitor dezvoltarea fazei II a Stejarii Clubul Rezidenţial”, descrie Bogdan Cernescu planurile de viitor pe segmentul rezidenţial al companiei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.