Horoscop economic 2016

Autor: Iuliana Roibu, Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 ianuarie 2016 1390 afişări

Business Magazin a ales 10 cuvinte (electoral, stabilitate, optimism, creştere, incertitudine, globalizare, migraţie, responsabilitate, inovaţie, risc) inspirate de evoluţiile din 2015 şi de aşteptările penru 2016 şi le-a trimis oamenilor din business. Aceştia, la rândul lor, au ales dintre ele cele 3 cuvinte despre care ei cred că vor marca anul în faţa căruia ne aflăm.Alegerile noastre şi motivaţiile lor reprezintă prognoza Business Magazin pentru 2016.

MARIUS GHENEA, INVESTITOR

INOVAŢIE

Devine din ce în ce mai clar atât în mediul de business, cât şi în cel social că fără inovare nu există progres. Astfel, deşi uneori nu gândesc în termenii unor procese inovative, din ce în ce mai multe companii din România vor merge către inovaţie, chiar dacă în multe cazuri vor fi inovaţii mici şi dese, nu acele inovaţii disruptive care atrag atenţia publicului şi a presei.

CREŞTEREA

Deja este o constantă a economiei româneşti de câţiva ani şi, în absenţa unor evenimente majore cu efect negativ pe plan global, creşterea va continua în 2016. Eu estimez că va fi de fapt o creştere mai mare decât în 2015, pentru că se simte o creştere a consumului intern, care până acum a fost relativ anemic, şi de asemenea a sectorului imobiliar, care a fost şi el în suferinţă în ultimii ani; să ne rugăm cu toţii să fie un an bun în agricultură şi putem probabil ajunge spre 5% creştere de PIB.

INCERTITUDINEA

Va fi importantă în 2016 atât pe plan global, cât şi pe plan naţional, cu o uşoară aprehensiune că va deveni de fapt „noul normal“, în condiţiile în care nu vorbim doar de ISIS, criza migranţilor sau de conflictul din Siria, ci şi de tot felul de alte probleme majore la nivel global. În România, incertitudinea provine de la anul electoral 2016 şi cum poate acesta influenţa atât economia, cât şi mediul social de la noi.

Emilian Duca, CONSULTANT

ELECTORAL

Nu există niciu dubiu că vom avea două rânduri de alegeri în anul 2016. Este probabil ca schimbarea clasei politice (chiar dacă este provocată în principal de DNA) să rezulte în evoluţii imprevizibile ale opţiunilor politice. Ar trebui ca aceste alegeri să evidenţieze gradul de dezvoltare a democraţiei noastre, precum şi modul cum mediul de afaceri se va raporta la clasa politică. Dacă până acum erau suficienţi pensionarii pentru a câştiga alegerile, marele pariu va fi în 2016 pe noua generaţie.

CREŞTERE ECONOMICĂ

În acest moment nu există niciun factor intern care să frâneze creşterea economică pentru anul 2016 (lipsa investiţiilor o vom simţi după alegeri). Cu toate acestea, economia globală pare să se apropie de un nou episod de criză. Practic, se pune problema când şi unde va începe criza banilor ieftini.

INCERTITUDINE

Este sustenabilă megarelaxarea fiscală? Care sunt consecinţele încetinirii creşterii economice a Chinei? Când va lua sfârşit conflictul din Ucraina? Cum va evolua proiectul european sub presiunea posibilului exit britanic? Cine va câştiga alegerile parlamentare? Răspunsurile le vom afla, poate, doar în anul care va urma.

STEPHANE BATOUX, DIRECTOR GENERAL ALBALACT

OPTIMISM ŞI CREŞTERE

Cred că România a revenit într-un ciclu economic sănătos şi pozitiv, sunt semne palpabile de revenire economică, graţie şi măsurilor fiscale implementate anul acesta. Reducerea semnificativă a TVA-ului la alimente şi majorarea salariului minim în două tranşe au influenţat în bine puterea de cumpărare. Creşterea consumului este vizibilă acum, la aproape jumătate de an de la adoptarea acestor măsuri, şi cred că se va menţine. Criza pare că a rămas în spate. Accelerarea creşterii din ultimul trimestru din 2015 şi închiderea bună a anului trecut sunt o anticipare a creşterii din 2016. Mai cred că noul cod fiscal va încuraja şi mai mult investiţiile străine şi, implicit, crearea de noi locuri de muncă. Deja companii mari şi-au anunţat intrarea în România şi au început să recruteze.

MIGRAŢIA

Fenomenul migraţiei va caracteriza, de asemenea, nu doar anul care vine, ci şi anii următori, dar acest aspect nu mai este unul îmbucurător pentru România. Structural, pe termen lung România va pierde multe resurse, iar acest lucru ar trebui să fie o preocupare majoră pentru guvernanţi şi să determine aplicarea unor măsuri strategice. România exportă masiv creiere şi forţă de muncă, oameni buni şi talentaţi. Fenomenul ar trebui să grăbească o schimbare de politică socială (încurajarea natalităţii, protecţie socială) şi educaţională (modernizarea sistemului de învăţământ). Fără aceste măsuri, în câţiva ani România va suferi enorm şi ar putea intra într-un blocaj la nivelul resurselor umane.

Bogdan Pirvu, CEO ADEPLAST

CREŞTERE

Dacă 2016 va păstra ritmul bun de la finalul anului trecut, cu siguranţă companiile vor avea evoluţii pozitive, la fel şi economia în ansamblul ei. Asta înseamnă creşteri salariale reale, bani la buget, bani care trebuie să se întoarcă rapid în investiţii ale statului în sectoarele deja menţionate.

RESPONSABILITATE

Având în vedere că acum avem un guvern tehnocrat, asta înseamnă că guvernarea şi administraţia publică ar trebui să se facă responsabil. Este şi motivul pentru care faptul că va fi un an electoral nu ar trebui sa conteze (ca de obicei, până acum).

INOVAŢIE

Statul ar trebui să susţină capitalul românesc, dar ar trebui să aibă o aplecare mai ales înspre companiile care inovează. Business Magazin s-a ocupat de această problemă şi aşa am aflat că cercetarea şi implementarea ei în economie stau acum pe umerii companiilor. Ei bine, guvernanţii trebuie să intervină prin a ajuta acest proces care aduce valoare adăugată, deci creşte valoarea produselor sau a serviciilor generate de economia românească.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/horoscop-economic-2016-14959569
14959569
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.