Gamificarea, un concept ce apare din ce în ce mai des în afacerile din România

Autor: Ioana Matei Postat la 18 aprilie 2016 3960 afişări

Modelul de afacere Escape the Room – un joc în care o persoană trebuie să îşi găsească ieşirea dintr-o cameră încuitată, bazându-se pe anumite indicii, într-un anumit interval de timp – este o dovadă în plus a efervescenţeiantreprenoriatului inspirat de jocuri. România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii, trend urmat de antreprenori din Capitală. Investiţia într-o astfel de locaţie variază între 5.000 şi 20.000 de euro, potrivit interviurilor acordate anterior pentru Business Magazin de antreprenori în domeniu, iar recuperarea acesteia este rapidă, mai ales prin prisma team building-urilor organizate de corporaţiile atrase de acest concept.

„Ideea a fost o combinaţie fericită între pasiunea pentru boardgames a unuia dintre fondatori şi spiritul antreprenorial al celuilalt. Conceptul ne oferă posibilitatea de a explora o nişă încă destul de nouă pe piaţa din România, cu un mare potenţial atât în ce priveşte mediul de business, cât şi cel social“, descrie Alexandru Voicea, cofondator al ARIA Cafe modul în care s-a gândit împreună cu Radu Zamfir să intre pe nişa cafenelelor în care se practică jocuri de societate în urmă cu aproximativ un an. 

Potrivit lui Voicea, există mai multe motive pentru care acest mod de relaxare este din ce în ce mai apreciat de bucureşteni, unul dintre acestea fiind că jocul completează foarte bine o ieşire în oraş, iar în funcţie de starea pe care o grupul sau de preferinţele acestuia, ieşirea poate fi una distractivă sau poate deveni o competiţie, cu multiple mecanisme de joc, care pun mintea la contribuţie în direcţii de strategie, negociere, deducţie, bluffing, trivia şi altele.

Alexandru Voicea spune că clienţii care vizitează ARIA Cafe sunt în principal tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, sociabili, ce caută să petrească timpul liber într-un mod deopotrivă educativ şi distractiv. Din rândul acestora fac parte cunoscătorii, la curent cu noutăţile în domeniul jocurilor de societate, publicul ocazional, atras de locaţie, începătorii, cât şi grupuri din zona corporate.

Voicea spune că au ajuns la o medie de 250-300 de clienţi, ale căror jocuri preferate sunt Activity, Saboteur, Dixit sau I Know, precum şi jocuri de deducţie sau bluffing precum Cluedo sau Rezistenţa. Au investit în cafenea 20.000 de euro şi previzionează să o recupereze astfel în maximum doi ani.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/gamificarea-un-concept-ce-apare-din-ce-in-ce-mai-des-in-afacerile-din-romania-15263306
15263306
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.