De ce nu va ajunge euro la 5 lei

Postat la 12 iulie 2010 92 afişări

Cat va fi cursul de schimb peste sase luni? N-avem de ce sa ne temem nici de data aceasta de un euro la 5 lei, insa din recesiune tot nu iesim, sustin bancherii, care prevad ca economia va incheia anul cu o scadere de 2-3% sau chiar mai mult.

Deocamdata, atat din partea BNR, cat si din partea bancherilor, opinia generala e intr-adevar ca inflatia atrasa de majorarea TVA nu va fi atat de amenintatoare. "E greu de inteles cum poti sa scumpesti produsele cand puterea de cumparare scade si cererea e redusa", comenteaza Lucian Anghel de la BCR, care se asteapta acum la o inflatie de 7-9%, cu precizarea ca estimari mai exacte se vor putea face doar dupa ce se va vedea cat va fi inflatia in iulie, cu tot cu impactul maririi de TVA. Decisiv pentru mersul preturilor din economie va fi insa costul energiei, "in speta preturile administrate, gaze, utilitati, impactul reducerii subventiilor la incalzire - aici BNR n-are ce sa faca", spune Anghel.

Dublarea preturilor la intretinere, estimeaza Vlad Muscalu de la ING, echivaleaza cu o crestere de circa 1,2% a inflatiei de la sfarsitul anului, iar la ea s-ar putea adauga impactul inundatiilor si al conditiilor meteo dificile din prezent. Muscalu spune ca pentru a favoriza temperarea inflatiei, BNR va mentine probabil dobanzile din piata monetara peste dobanda-cheie, intr-o prima faza, dar apoi ar putea continua cu majorarea dobanzii de politica monetara, care ar putea incheia anul la 7%. In schimb, Melania Hancila considera ca BNR va mentine dobanda la nivelul actual, pentru ca recesiunea impune o politica monetara de stimulare a consumului si a investitiilor. Rozalia Pal, care prevede o inflatie anuala de 7,7%, spune ca banca centrala va lasa dobanzile interbancare sa fluctueze peste rata de politica monetara, "cu grija insa de a limita eventuale episoade de volatilitate excesiva a cursului, intrucat aceasta ar afecta negativ rata inflatiei". Bancherii sunt de acord ca BNR are suficiente rezerve ca sa dirijeze cursul de schimb fara probleme, iar unii dintre ei nici macar nu se mai asteapta sa apara presiuni speculative.

Daca ne intoarcem insa la dilema expusa de Matei Paun - ce alegi, intre a proteja debitorii in valuta/importatorii/bancile, pe de o parte, sau companiile in cautare de credite/exportatorii/economia reala, de cealalta parte -, raspunsul ni-l da, in mod surprinzator, nu guvernatorul BNR, un om de afaceri sau un bancher, ci insusi presedintele Traian Basescu. Saptamana trecuta, la Radioul public, seful statului a declarat fara nici un fel de echivoc: "Va pot spune ca BNR, in mod cert, va tine un curs de schimb convenabil atat populatiei, cat si exportatorilor. Cursul ultimei zile, sa spunem, este unul care se afla in marja convenabilului si pentru unii, si pentru altii. BNR are si stiinta, si resursele de a tine un curs de schimb acceptabil pentru toata lumea". Cursul ultimei zile la care se referea presedintele era de 4,2285 lei/euro, respectiv 3,3414 lei/dolar.

Trecand peste o asemenea dezvaluire directa a politicii de curs a bancii centrale de catre un sef de stat, ne putem intreba daca exista intr-adevar un asemenea optim, care sa convina si populatiei, si exportatorilor - si daca el face posibila iesirea din recesiune. Toti bancherii sunt de acord ca drumul spre iesirea din recesiune trece prin insanatosirea fiscala, sustinuta de acordul cu FMI; dar totusi, cand si cum ajungem la liman cu economia?

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/de-ce-nu-va-ajunge-euro-la-5-lei-6530877
6530877
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.