Cum poate ajuta tehnologia ca afacerile româneşti să treacă la următorul nivel?

Autor: Ioana Matei Postat la 03 octombrie 2016 1927 afişări

Directorul de marketing al Telekom observă că, după o perioadă îndelungată în care în rândul IMM-urilor a existat o preocupare permanentă de optimizare a costurilor cu serviciile de comunicaţii, în special ca efect al crizei economice, astăzi este tot mai evident interesul pentru soluţii inovative care să le ajute să devină mai competitive, şi prin care să-şi crească afacerile. Pe lângă preocuparea de reducere a costurilor şi de promovare în mediul online, el spune că antreprenorii manifestă din ce în ce mai mult interes pentru soluţii de comunicaţii şi IT flexibile, scalabile şi cu costuri iniţiale de implementare minime.

STUDII DE CAZ

Antreprenorii români par să înţeleagă avantajul competitiv al tehnologiei, iar pentru cei care au făcut deja investiţii în acest sens beneficiile sunt evidente. Spre exemplu, compania de import şi distribuţie de materii prime pentru industria chimică Stera Chemicals a implementat recent o soluţie de Warehouse Management System cu ajutorul căreia a automatizat activităţile repetitive din depozit şi a redus timpul necesar pentru pregătirea comenzilor. 

Compania, cu o cifră de afaceri de aproape 14 milioane de euro, s-a dezvoltat pe parcursul a 17 ani de activitate, iar pentru 2016 previzionează o creştere cu peste 80% a businessului, în mare parte datorită noului sistem. Acesta este capabil să gestioneze eficient activităţile şi resursele din depozit, ca parte a unui plan ambiţios, de a deveni cel mai mare centru logistic de produse chimice din România. De la bun început, reprezentanţii companiei au definit caracteristicile tehnologice ale acestuia: rezervoare de stocare, procese automatizate de producţie, transferuri şi depozitare a materiilor prime şi a mărfurilor, iar distribuţia se va face în România şi în Europa de Est. „Ne dorim să devenim un hub pentru Europa de Est unde să livrăm materii prime pentru industria chimică. Când avem mii de paleţi şi multe operaţiuni în fiecare zi, fără un WMS care să ne ajute ne este imposibil“, spune Alecsandru Rasidescu, directorul general al Stera Chemicals.

Înainte de utilizarea acestei soluţii, angajaţii Stera Chemicals făceau manual mai multe activităţi, printre care tipărirea şi pregătirea etichetelor, căutarea produselor şi pregătirea comenzilor sau gestionarea loturilor de marfă şi a stocului de ambalaje. După implementarea soluţiei, aceste procese se fac automat, reducând drastic timpul de lucru şi numărul de operatori de la birou. Noul sistem gestionează toate detaliile livrărilor precum avizele de marfă, asigurarea vizibilităţii crescute asupra activităţilor desfăşurate, sugestii de aşezarea a mărfurilor în depozit.

Un alt exemplu este al companiei locale de curierat DPD: chiar dacă piaţa de profil n-a suferit pe parcursul anilor un declin, compania alocă an de an bugete pentru investiţii tehnologice de circa jumătate de milion de euro, bani care ţintesc echipamentele tehnologice şi suportul lor, potrivit informaţiilor acordate anterior Business Magazin. Compania a înregistrat astfel creşteri anuale consistente, de peste două cifre, cele mai recente rezultate financiare ale companiei indicând o cifră de afaceri mai mare cu 26% în primul semestru al acestui an (47 de milioane de lei) faţă de perioada similară din 2015 (37 de milioane de lei), avansul fiind susţinut de majorarea volumului de livrări cu 35%. 

De pildă, un dispozitiv folosit de un curier DPD, care îi dă toate informaţiile necesare în timp real, pe rută, costă peste 1.000 de euro, fără a mai pune la socoteală şi costurile cu software‑ul. Prin comparaţie, preţul este mai mare decât al unui smartphone care ar putea face aceeaşi treabă, dar care este mult mai fragil. Aceste echipamente scutesc ore bune din timpul pe care fiecare curier îl alocă pentru folosirea lor, „iar angajatul poate face, în acest interval, livrări, fiind mai eficient“, spunea Lucian Aldescu, CEO al DPD România.

Valoarea investiţiilor creşte şi mai mult în cazul tehnologiilor de producţie, iar un exemplu este Electric Plus, care are în portofoliu produse marca Barrier. Potrivit lui Adrian Gârmacea, directorul general al companiei, valoarea investiţiilor în această direcţie a ajuns la 12 milioane de euro. „Doar pe parcursul acestui an am dezvoltat noi facilităţi de producţie a căror valoare se ridică la 7 milioane de euro. Investiţia s-a materializat în fabrica de geam termoizolant şi hala de producţie a uşilor secţionale rezidenţiale şi industriale şi a rulourilor“, explică Gârmacea. El adaugă că fabrica de geam este dotată cu cele mai noi tehnologii în domeniu, care permit execuţia unor pachete de sticlă termoizolantă ce conţin argon.

Compania este singurul producător din România care poate oferi toată gama de produse de tâmplărie PVC şi, potrivit antreprenorului, acest lucru nu ar fi fost posibil fără investiţiile făcute de-a lungul timpului în cele mai noi tehnologii. Dar acest lucru este completat de cheltuiala necesară pentru „calificarea personalului nostru, apt să lucreze cu cele mai recente inovaţii în domeniu“. Potrivit reprezentantului Electric Plus, compania investeşte şi în zona de calificare continuă a angajaţilor, pentru ca aceştia să poată lucra cu materiale noi şi tehnici inovatoare, prin traininguri periodice. 

Pe lângă pregătirea angajaţilor companiei şi investiţiile în tehnologii de ultimă generaţie, Electric Plus a investit şi în dezvoltarea unei reţele de francize la nivel naţional iar Adrian Gârmacea previzionează o creştere cu peste 30% a cifrei de afaceri faţă de cea din 2015, când veniturile companiei se plasau la 20 de milioane de euro. Realitatea industrială digitală se află în plină desfăşurare peste tot în lume, aproximativ o treime dintre companii apreciind că nivelul digitalizării din cadrul instituţiilor este deja ridicat. Acest nivel este aşteptat să crească în medie de la 33% la 72% în următorii cinci ani şi ar putea reprezenta factorul diferenţiator pentru creşterea afacerilor de pe piaţa locală.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imm,
afaceri,
romania,
crestere,
internet,
piata,
modele,
dezvoltare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.