Bomba demografica - asa arata viitorul Romaniei

Postat la 10 noiembrie 2009 658 afişări

Pe agenda viitorului presedinte si a urmatorului guvern ar trebui sa se afle, la loc de frunte, si problema demografica, pentru ca mandatele lor reprezinta perioada cand se mai poate face ceva pentru dezamorsarea problemei demografice a Romaniei. Este o bomba cu ceas, in care timpul se masoara in vieti omenesti.

Andanut se refera la faptul ca avem 4,4 milioane de salariati pentru aproape 4,9 milioane de pensionari (numarul nu include pensiile agricultorilor si pe cele din sistemele MApN, MI si SRI), adica un raport de 0,9 salariati la un pensionar. "In acest moment, deja presiunile financiar-demografice pe sistemul public de pensii devin prea mari si nesustenabile, iar sistemul trebuie reformat, pentru ca, altfel, in scurta vreme, schema piramidala se va prabusi", continua presedintele APAPR. Si toate semnele arata ca prabusirea de care vorbeste Andanut este iminenta. Apare in mod firesc intrebarea "cat va trebui sa munceasca aceia care acum sunt abia pe bancile scolii ca sa intretina, peste 40 de ani, pensionarii de atunci?", in conditiile in care un om activ va contribui pentru pensiile a doi varstnici.

Nu doar aceasta rata de dependenta este ingrijoratoare, cat mai ales ritmul alert in care s-a produs - doar 20 de ani. Daca va fi urmat acelasi traseu - ceea ce, potrivit tuturor estimarilor actuale, este foarte probabil - pana in 2050-2060, raportul de dependenta va scadea inca si mai mult. In plus, rata de inlocuire, adica raportul pensie medie/salariu mediu brut, se va reduce de la 40% in prezent la 20% - evolutie care priveste strict Romania, desi sunt si alte state din Europa care vor suferi evolutii similare.

Credeti sau nu, tot acest tablou apasator este abia inceputul problemelor, iar Romania se mai afla, inca, in ceea ce specialistii in demografie numesc "fereastra de oportunitate". "Inca avem pe piata muncii o populatie activa, a celor nascuti dupa 1967. Intervalul este estimat de demografi la 8-10 ani, bazandu-ne pe resursele existente", spune Laurian Traian Arghisan, programme officer la UNFPA - Fondul ONU pentru Populatie. Peste 15-20 de ani, adauga oficialul UNFPA, vor ajunge la maturitate cei nascuti dupa 1990, iar "decreteii" se vor afla la varsta pensionarii. "Echilibrul care astazi inca exista se va destabiliza", spune Arghisan.

Fereastra de oportunitate, combinata cu o evolutie favorabila din punct de vedere economic a unui alt indicator demografic, rata de dependenta (a celor inactivi pe piata muncii in raport cu cei activi), au sprijinit fundamental dezvoltarea economica impresionanta a Irlandei din ultimele decenii. Cel putin asa spun profesorii David Bloom si David Canning de la Harvard: din 1979, femeile din Irlanda au putut folosi produse contraceptive, astfel incat numarul copiilor nou-nascuti s-a injumatatit in doua decenii. Irlanda s-a eliberat de costurile sociale, de educatia si ingrijirea unui mare numar de copii, totul coroborat cu o evolutie buna din punct de vedere social si economic, potentata de aderarea la Uniunea Europeana. In anii '60, in Irlanda, conform jurnalistului Malcom Gladwell, pentru 10 persoane prea tinere sau prea batrane pentru a munci erau 14 lucratori. La jumatatea acestui deceniu, la 10 dependenti erau 22 de lucratori. Rata de dependenta a insemnat un impuls important si pentru dezvoltarea economica a estului Asiei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar in vremurile noastre vedem o China care traverseaza cea mai buna perioada a sa, in timp ce pentru India perioada fasta abia incepe.

Revenim in Romania si la fereastra ei de oportunitate. Ce ar trebui sa faca o conducere responsabila, grijulie nu numai cu cetatenii de acum, ci si cu cei din viitor? "Exista doua modele, cel francez si cel nordic", spune Laurian Traian Arghisan. Franta a promulgat un Cod al Familiei inca din 1949, a decis ca vrea sa ramana o natiune puternica si a aplicat un set de politici coerente, financiare si fiscale, oferind si servicii corespunzatoare (sistemul de educatie, de sanatate, de ingrijire a copilului).

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Gandul.ro

/cover-story/bomba-demografica-asa-arata-viitorul-romaniei-5086971
5086971
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.