Mai poate reveni consumul?

Postat la 10 mai 2010 55 afişări

Consumul a fost in perioada 2003-2008 principalul motor de crestere al economiei romanesti, permitand celor mai multi dintre producatori si comercianti sa inregistreze cresteri record. Pe cat de accelerata a fost cresterea, pe atat de abrupta caderea din ultimul an. Invitatii clubului organizat de BUSINESS Magazin impreuna cu casa de avoactura PeliFilip au discutat despre sansele de revenire a consumului in urmatorul an.

BUSINESS MAGAZIN: Se poate spune ca Arctic a profitat de noua frugalitate a consumatorului vest-european, mai deschis catre marci pozitionate diferit?

MONICA IAVORSCHI: Da. In pietele externe nu vindem produse pozitionate foarte sus, ci mai degraba in partea de jos a pietei, iar statistic, cota de piata a crescut. Ca exportator, ai avantajul unei mai mari stabilitati, chiar si in conditiile unor descresteri, spre deosebire de situatia din Romania pe care am mai intalnit-o doar in piete precum Ucraina sau in Rusia. Declinul din celelalte piete europene a fost mai mic decat pe piata locala, dar ne-a ajutat si pozitionarea marcii si scaderea preturilor la materiile prime.

BUSINESS MAGAZIN: Tendinta a fost aceeasi si in cazul produselor de impuls?

MIHAI GEORGESCU: In linii mari da. Principala problema cu care ne-am confruntat anul trecut si cu care ne vom confrunta in continuare o buna vreme de acum inainte este impactul suferit de segmentul intermediar, respectiv distributia care este intr-o menghina acum. Distribuitorii sunt intr-o pozitie dificila, greu de gestionat, iar unii dintre ei au optat pentru schimbarea ariei de acoperire, ceea ce e in legatura directa cu businessul nostru, care depinde de numarul de magazine in care ajung produsele. In prezent sunt peste 80.000 de punct de vanzare care merg pana la puncte foarte mici care pentru alte categorii de produse nu sunt in mod neaparat luate in considerare. La nivel de comert modern, impactul a fost ceva mai mic. Am avut de gestionat o problema a pretului mai redusa decat in cazul altor produse, care s-a tradus intr-un rezultat mai apropiat de ce ne-am fi dorit.

IULIAN STANCIU: In ce priveste distributia de IT, scaderea a fost si mai mare, de aproximativ 60%, metoda aleasa de noi pentru a contracara criza a fost achizitia concurentilor din piata. Am incercat sa culegem tot ce ramane in urma falimentelor, destul de multe anul trecut. Am cules, de exemplu, ce a lasat K-Tech (UltraPro) in urma, la fel am procedat si in cazul Proca. Am pariat practic pe criza si am decis ca e cel mai bun moment pentru achizitii, cota de piata crescand intr-un an de la 7% la 14%. Din punctul de vedere al achizitiei retailerului online de electronice eMAG, a fost o oportunitate. Am ajuns acolo intr-un moment in care compania se restrangea dramatic, asemenea unui sportiv care renunta la apa si la vitamine. Acum incep sa se vada rezultatele, dar piata este la un nivel destul de jos. In general, in retailul de electronice si electrocasnice, problemele s-au vazut in situatii precum cea a Flanco, intrat in insolventa la presiunea bancilor. Cred ca vor mai fi astfel de presiuni si anul acesta. Din pacate, pentru Guvern, solutia pentru a salva vaporul de la naufragiu pare sa fie aruncarea oamenilor de la bord, nu astuparea gaurilor, cum ar fi normal.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Club BUSINESS Magazin,
comert,
consum
/club-bm/mai-poate-reveni-consumul-6099945
6099945
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.