Adrian Stanciu aduce in discutie o zona care influenteaza mediul de afaceri in cel mai inalt grad, si pe termen scurt, si pe perioade lungi de timp. Este vorba de sistemul de invatamant. “Daca Dumnezeu a dat ceva la toata lumea la fel, atunci asta e inteligenta. Nu exista popoare luminate si popoare tampe. Problema e ce facem cu ea”, spune Stanciu. Problema este ca invatamantul a fost domeniul tratat cel mai incoerent in politicile publice, unde au fost mai multe reforme decat guverne, “aproape toate anapoda”. Rolul statului nu e sa dea facilitati fiscale - ceea ce de altfel nici nu mai poate - ci sa stimuleze educatia in ariile de interes pentru noi si sa atraga investitii de know-how, sustine Stanciu.

 

Aria invatamantului este extinsa de Alexandru Costin de la Adobe Romania. El crede ca, pornind de la imbunatatirea sistemului de invatamant universitar, care ar trebui sa poata genera profesionisti multilingvi, sistemul de educatie ar trebui sa se preocupe sa prinda intr-o forma sau alta si micii intreprinzatori, care ar trebui sa se concentreze pe facutul banilor si nu pe evitarea impozitelor si sa aiba suficiente notiuni de marketing si vanzari astfel incat sa-si poata promova si vinde produsele.

 

Preocuparea pentru o Romanie competitiva ar putea capata si o forma institutionala; Andreea Vass spune ca a izbutit sa aduca in atentia actualei coalitii de guvernare proiectul unui consiliu national de competitivitate - “un think-tank guvernamental bazat pe parteneriat public-privat”, gandit dupa modelul organismelor asemanatoare din Thailanda si Irlanda.

 

Irlanda din 1997, Grecia din 2003, Croatia din 2004 si Filipine din 2006 sunt exemple de tari care au organe publice consultative si agentii guvernamentale specializate in probleme de competitivitate. Cel din urma consiliu a luat nastere la initiativa si cu sprijinul financiar al Confederatiei Exportatorilor din Filipine - cel mai mare grup de afaceri din tara. Consiliul National de Competitivitate din Irlanda are o vechime de peste zece ani si este unul dintre cele mai performante organisme publice de acest gen. In acceptiunea institutiei, competitivitatea nationala se defineste prin totalitatea factorilor care au impact asupra capacitatii firmelor din Irlanda de a concura pe pietele internationale, contribuind astfel la cresterea calitatii vietii cetatenilor. Consiliul isi intemeiaza propunerile pe analiza a 140 de indicatori relevanti pentru performanta in afaceri - productivitate, oferta de forta de munca calificata si preturi sau costuri pentru incurajarea afacerilor, alaturi de securitatea mediului, a energiei si cea alimentara; principalele solutii pornesc de la comparatia cu alte 16 state ale lumii. In Statele Unite ale Americii, in schimb, Consiliul pentru Competitivitate este o organizatie neguvernamentala, fondata in 1986, care grupeaza executivi, profesori universitari si lideri de sindicate si are numai un rol consultativ, dar influent.

 

Sigur ca aparitia unei noi institutii, guvernamentale sau nu, cu competente in materie de politici economice ar trezi resentimente in oameni de afaceri cum sunt Dinu Patriciu sau Marius Ghenea, adversari declarati ai birocratiei. Si chiar daca n-ar fi asa, exista pericolul ca reprezentativitatea componentilor consiliului sa se piarda rapid. In plus, consiliul ar putea sa ajunga doar o alta institutie de stat care-si serveste o clientela privata. Pe de alta parte, ar aparea macar o institutie care sa incerce sa conceapa un plan de actiune si care sa coalizeze o parte din mediul romanesc. In viziunea Andreei Vass, consiliul ar putea fi compus in proportie de 35% din reprezentanti ai institutiilor centrale, 30% din experti si 35% din reprezentanti ai oamenilor de afaceri si sa aiba opt filiale regionale, cate una pentru fiecare din regiunile de dezvoltare ale tarii. Consiliul ar urma sa faca analize sistematice ale tuturor pietelor, sa recomande zone si domenii unde ar trebui investite cu precadere resursele si sa reactioneze la ce spun oamenii de afaceri - “de pilda, la lipsa temporara sau nu a fortei de munca, invocata in anumite sectoare si regiuni”.

 

Desigur, nu criza a facut sa apara discutiile despre cum ar trebui sa fie viitorul tarii ori ideile despre diverse structuri care sa poata supravietui ciclurilor electorale. Ceea ce spun cei peste 20 de oameni de afaceri care ne-au raspuns la intrebari duce in mare parte tot la acele secrete cunoscute de toata lumea - turism, agricultura, infrastructura, calitate umana si invatamant. Nu e vina lor insa ca si acum, ca si in urma cu cinci sau zece ani, problemele au ramas aceleasi. Pentru germani sau pentru americani (a se vedea si articolul lui Thomas Friedman din acest numar al revistei), criza pare o buna ocazie de a-si transforma economiile nationale in niste etaloane ale unei civilizatii care tinde sa nu mai depinda atat de mult de consumul de petrol sau de taierea padurilor. Mai exact, acolo unde statul intervine si da bani ca sa stimuleze economia, o face anume pentru ca sectoare intregi, de la constructia de locuinte la fabricarea de masini, sa-si schimbe radical standardele in favoarea unora avansate tehnologic, eficiente energetic si prietenoase pentru mediu. Morala ar fi deci ca putem masura dezvoltarea unei tari si dupa felul cum tara respectiva isi imagineaza viitorul dupa criza mondiala. Noi, deocamdata, ramanem sa ne implinim niste visuri ceva mai vechi.

Alexandru Costin, Adobe Romania: "Romania este bine pozitionata pentru a deveni furnizorul de masini de buget redus in Europa"

Adrian Stanciu, Human Synergistics: "Din pacate, statul nostru e complet incoerent si incapabil sa urmeze orice fel de strategie pe termen lung"

Dinu Patriciu, Rompetrol: “Politicile economice ale decidentilor politici nu mai sunt importante, o tara trebuie sa devina prietenoasa cu mediul de afaceri"

Catalin Baiculescu, Musat & Asociatii: “Trebuie sa ajungem in stare ca, in ciuda perioadei de criza, sa dam un anume confort unor oameni care mai vor sa investeasca"