on Ţiriac a delegat conducerea grupului său de firme de ani buni. În 2005, Ion Ţiriac îşi angaja un director executiv, şefa biroului de consultanţă de la Roland Berger, ca să-i coordoneze afacerile; înaintea ei, un alt executiv cu experienţă la Roland Berger – Valentin Radu deţinuse funcţia de conducere. La numirea sa ca CEO al grupului Ţiriac, Anca Ioan spunea pentru Business Magazin că are câteva lucruri de rezolvat, cele mai importante fiind stabilirea unei strategii a holdingului menţinerea unei organizaţii eficiente şi exploatarea singergiilor de grup. Anca Ioan a condus mai bine de trei ani Ţiriac Holdings, iar fotoliul de conducere al grupului de firme a mai fost ocupat de Petru Văduva (vreme de aproape patru ani), Leonard Leca (2013-2014) şi Dragoş Dinu, care deţine funcţia de CEO din toamna lui 2014.

Tot în urmă cu zece ani şi Dan Ostahie delegase altcuiva responsabilitatea executivă zilnică a afacerii pentru a avea mai mult timp să se gândească la strategie, spunea antreprenorul nemţean la acea vreme. Mai multe echipe de management s-au perindat la vârful retailerului din domeniul electro – IT Altex, dar Dan Ostahie a preferat şi el, în cele din urmă, să rămână dirijorul afacerii pe care a construit-o.

Angajarea unui manager care să facă trecerea de la stadiul de companie antreprenorială la corporaţie, în cazul în care întreprinzătorul este hotărât şi vede limpede că aceasta este soluţia cea mai bună şi pentru afacere dar şi pentru sine, nu este deloc o decizie uşoară şi – în cele mai multe cazuri – chiar neplăcută. Antreprenorul Orlando Szasz a muncit vreme de 17 ani pentru a construi şi dezvolta Renania, cel mai mare producător şi furnizor de echipamente de protecţia muncii de pe piaţa autohtonă. În 2012 s-a retras de la conducerea companiei, iar acum îşi dedică majoritatea timpului pasiunilor sale – sportul, călătoriile şi Formula 1 – şi activităţilor de business angel. Ideea retragerii i-a venit într-o perioadă în care criza economică mondială era în plină evoluţie, dar primul pas l-a făcut abia în toamna anului 2011, după ce a reuşit să readucă firma la nivelurile financiare de dinaintea crizei. I-a încredinţat conducerea firmei Renania Florentinei Taudor, care avea deja peste un deceniu de experienţă în poziţii de top management în vânzări, conducere operaţională şi dezvoltare în domeniul bancar, lucrând pentru BCR şi GE Money. Ea deţine un MBA obţinut la IEDC Bled School of Management (Slovenia) şi un master în finanţe.

Privind retrospectiv, acum i se pare oarecum amuzant că a durat ceva timp până şi-a luat şi ultimele obiecte din birou. „Ca să fiu sincer până la capăt, Florentina Taudor, noul director general, a fost cea care a tăiat cordonul ombilical dintre mine şi Renania.“ Depăşise cu mult perioada „de graţie“ de la momentul când anunţase public retragerea şi lucrurile sale continuau să ocupe unul din birourile companiei. „Într-o zi, când am revenit din străinătate, toate obiectele mele erau deja strânse în cutii şi depozitate la loc sigur.“

Acestea sunt însă cazurile cele mai fericite de potrivire între antreprenori şi executivi, iar în această ecuaţie încrederea joacă în mod cert un rol-cheie.

Un administrator şi un antreprenor sunt o contradicţie în termeni, susţin reprezentanţii companiilor de consultanţă din domeniul resurselor umane, iar excepţiile vin mai degrabă pentru a întări regula: Steve Jobs de la Apple, Bill Gates de la Microsoft. Mulţi nu-şi dau seama că reperele la care se raportează ca fiind succese astăzi mâine pot îngropa afacerea. Este chiar cazul celor de la Apple, unde Jobs este mintea care a creat compania şi a listat-o la bursă. La un moment dat noii acţionari au cerut un director executiv nou, iar alegerea a fost a unui manager care condusese un producător de băuturi răcoritoare. Iniţial, noul manager a dezvoltat compania, dar nu a respectat caracteristica principală a Apple, care se dezvolta din inovaţie. Directorul, care vânduse anterior tot timpul acelaşi tip de produs, nu a înţeles asta, nu a făcut schimbări la timp, iar rezultatul a fost un eşec. Jobs a revenit şi a reinventat practic compania, care a înregistrat anul trecut venituri de 233,7 miliarde de dolari.

Chiar dacă antreprenorii români nu au toate calităţile lui Steve Jobs sau Bill Gates, preferinţa lor este clară: să-şi controleze afacerile cu o mână de fier. Studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani. Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.