„În tot periplul lui, Rădulescu nu a ratat niciun nume faimos din domeniul de business, politic sau infracţional. Dar era protejat, cu toată dreptatea şi legea care aparent era în favoarea mea.“ Antreprenorul spune că în 11 ani a fost urmărit penal de trei ori şi i-au fost dedicate 17 articole de primă pagină, „toate construite pe jumătăţi de adevăr, pe documente false şi falsificate. Dacă îmi găseau ceva, mai eram eu acum în libertate? Mă arestau de mult“.

Gelu Tofan spune că a întâlnit în cursul anchetei două tipuri de documente – unele care atestă că bunurile furate de la Tofan sunt sub sechestru şi există, şi un alt rând de documente, în care se ridica sechestrul pentru jumătate de zi, se încheia o tranzacţie cu active din firma respectivă şi apoi se reintroducea sechestrul. „Există muniţie şi dovezi care fac jurisprudenţă şi documente care fac obiect de studiu, când o să se dorească să se facă lumină în acest caz.“

Tofan spune că şi la Registrul Comerţului a găsit două certificate constatatoare, eliberate în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, cu două structuri de acţionariat diferite pentru aceeaşi firmă. „Când m-am dus la şeful Registrului Comerţului, el a declanşat o anchetă, care apoi s-a stins. Este doar un singur exemplu, dar sunt mult mai multe.“

În momentul în care Tofan şi-a dat seama de frauda a cărei victimă fusese, şi-a imaginat că poate echilibra firma, dar pierderile au fost prea mari. „Principalul vehicul din grup, Danubiana, a intrat în dificultate după ce am făcut eu atacul cerebral şi a început să piardă bani. Era vorba de datorii de vreo 5 milioane de euro, iar Danubiana avea un patrimoniu uriaş. Ne-a dus în faţa judecătorilor la Curtea de Apel, pentru că cei de la prima instanţă ne-au băgat în faliment, deşi aveam o scrisoare de garanţie de 17,5 milioane de dolari din partea unei mari bănci, care arăta că banii intră în Danubiana, cu o singură condiţie, să fie aprobată scoaterea din faliment a societăţii.“ Şi totuşi trei judecători au decis ca firma să intre în faliment şi lichidare. „Atunci am avut o asistenţă juridică solidă, a pledat cauza noastră în instanţă Valeriu Stoica.“

Cu toate acestea, cele trei judecătoare au dispus lichidarea fabricii, iar Tofan este încredinţat că una din cauze a fost miza imobiliară: societatea deţinea 150 de hectare de teren pe inelul de centură al Capitalei, iar datoriile nu depăşeau 5% din valoarea patrimoniului. „A fost o chestie foarte bine gândită, un grup infracţional foarte bine organizat, dacă noi eram la Curtea de Apel cu banul jos, şi au hotărât să omoare o fabrică de dimensiunea Danubianei, asta înseamnă că e în spate ceva tare de tot. Judecătorii aceia nu au luat decizia de capul lor. Compania fost distrusă cu zile. Şi nimeni nu are răbdare să vadă ce s-a întâmplat, toată lumea spune că Tofan e de vină, el a distrus-o. Nu se uită că după privatizare fabrica a mers zece ani de-a duduit. A făcut export de sute de milioane. Cum într-o noapte a luat-o razna, cu acelaşi acţionariat, cu acelaşi management? Nu este un semn de întrebare?“ Au trecut opt ani de la intrarea companiei în lichidare, iar Tofan spune că acum statutul acesteia este incert.

Au trecut mai mulţi ani până ce Gelu Tofan a depăşit momentul. Copiii săi, care au fost la studii în SUA, s-au întors să-i fie alături în perioada grea („Ani întregi nu am fost bun de nimic din cauza atacului din stradă, al atacului celebral şi al problemelor de sănătate“), iar după 2010 au tras linie şi, „văzând că nu se întâmplă nimic bun în justiţie, am pornit o nouă afacere. Crezul meu este că tot o să se facă dreptate – copiilor sau nepoţilor mei“. Plecând de la o moară de mici dimensiuni din satul botoşănean natal, a făcut un plan de afaceri împreună cu copiii, care se ocupă de afacere.

În trei ani şi cu o investiţie de circa 8 milioane de euro, în parte din fonduri europene, au ridicat o moară cu o capacitate de 100 de tone pe zi, una dintre cele mai moderne din ţară, un parc fotovoltaic de 274 kw, un siloz de 10.000 de tone. Spune despre afacerile de acum, mult mai mici în comparaţie cu rulajele grupului Tofan, că sunt un experiment, ca să dovedească faptul că poate replica experienţa anterioară. „Nu am privatizat cu bani furaţi de la bănci, ci prin forţe proprii - injecţia de capital de la Nomura şi bani generaţi de mine. Am demonstrat în anii ’90 că şi românii pot să genereze business într-un domeniu foarte greu, producţia.“.