Romania lipseste de pe harta mondiala a internetului. De ce?

Postat la 17 noiembrie 2009 344 afişări

N-avem mari companii de internet. N-avem antreprenori semnificativi. N-avem investitori in online. Lipsim aproape in totalitate de pe harta mondiala a internetului, pentru ca majoritatea antreprenorilor nu pot sau nu vor sa iasa din patratelul lor in care au inceput si au continuat sa existe si pentru ca investitorii sunt putini si pretentiosi. Ce e de facut?

Este drept, proiectul lui Vladimir Oane n-are nimic comun cu anvergura unui motor ca Bing, nemaivorbind de Google, insa prin comparatie cu proiectele bazate pe idei originale pornite in Romania si dedicate exclusiv internetului local, uberVU are deschiderea necesara catre un public global.

Tot aici poate fi incadrat si proiectul VideoPublishing.com, o platforma de procesare, stocare si streaming video conceputa de trei antreprenori romani - Alexandru Lapusan, Simona Lapusan si Alexandru Novac, in urma unei investitii de jumatate de milion de dolari, sustinuta in mare parte de fondul american Ledra Capital. Solutia este folosita deja de cateva zeci de companii, majoritatea din afara tarii. Un exemplu mult mai popular la nivel international este simulatorul politic, economic si social eRepublik, dezvoltat de o echipa de romani si accesat de milioane de utilizatori din toate colturile lumii. In total, jocul a atras pana acum finantari de 2,75 milioane de euro si valoreaza cel putin 5 milioane de euro. Pe lista proiectelor de succes figureaza si biblioteca de software Softpedia, proiectul Norc - harta in imagini a catorva tari europene - sau banca de imagini Dreamstime. "Probabil ca sunt mult mai multe proiecte de succes la nivel international, dar despre care nu stim ca au fost dezvoltate in Romania", crede Orlando Nicoara.

Pentru a deveni o industrie notabila, care sa poata concura cu alte tari si sa genereze afaceri online internationale, internetul din Romania ar avea nevoie de investitii totale de peste 100 de milioane de euro, adaugate celor cateva zeci de milioane investite pana acum, considera Calin Fusu. Atat ar trebui sa inghita proiectele online noi, dezvoltate de antreprenori chiar si cu riscul ca numai unul din zece site-uri sa aiba sanse reale de reusita. Suma este insa destul de greu de strans, avand in vedere ca fondurile de investitii nu par sa fie dispuse sa bage mana atat de adanc in buzunar si sa cheltuiasca sume mai mari de cateva milioane de euro, iar banii se duc mai mult in companii deja consacrate, nicidecum in idei si proiecte proaspat lansate. Cu atat mai mult cu cat, dupa calculul lui Mihai Dragan, aproape 20% din proiectele online noi sunt abandonate in diferite stadii, chiar daca au potential, din lipsa de finantare.

"Resursele financiare nu reprezinta totusi o limitare", sustine Dan Lupu de la Intel Capital, lasand de inteles ca mai importanti sunt antreprenorii, ideile lor si capacitatea de a se dedica unui proiect, iar in aceste conditii, atragerea unui investitor este mult mai usoara. "Iar internetul in sine nu implica in esenta niciun obstacol in calea extinderii proiectelor online", este de parere Vlad Stan, fondatorul SeedMoney, care finanteaza proiecte online aflate la inceput.

Este adevarat, sumele investite in Romania nici nu se pot compara cu finantarile de zeci de milioane de euro acordate de-a lungul timpului de fonduri de investitii din Silicon Valley numai unui singur proiect. In internetul romanesc, cea mai mare investitie a apartinut fondului Tiger Global Management, care a platit in urma cu doi ani 10 milioane de euro pentru o participatie minoritara la Neogen, urmata de achizitia recenta a site-ului Autovit.ro, pentru cinci milioane de euro.

Anul 2009 a adus, este adevarat, un nou val de achizitii, de la preluarea de catre Asesoft Distribution a pachetului majoritar al eMAG, cel mai mare magazin online de la noi, pentru o suma apreciata la 10 milioane de euro, si pana la tranzactia de saptamana trecuta prin care fondul de investitii 3TS Cisco a preluat un sfert din Internet Corp (Wall-Street.ro, Kudika.ro si 9am.ro), pentru 2 milioane de euro, afacerea detinuta prin intermediul unor companii inregistrate in Cipru de catre Liviu Dumitrascu, Daniel Tatar si Mihai Seceleanu fiind astfel evaluata la 8 milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/romania-lipseste-de-pe-harta-mondiala-a-internetului-de-ce-5111836
5111836
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.