Luchi Georgescu

acţionar majoritar


Vincon


Cifră de afaceri 2013*: 65,7 mil. lei

Profit*: 5,9 mil. lei


Angajaţi*: 449

* conform datelor de la Ministerul Finanţelor

Luchi Georgescu îşi împarte timpul între afacerile sale, Vincon, Meda, două hoteluri pe litoral (Venus Holiday) şi o firmă de con-strucţii, Medcons Instal. A refuzat, de-a lungul anilor, multe oferte de a-şi vinde afacerile, atât Vincon, cât şi Meda (produse alimentare), iar în acest moment este cea mai puternică antreprenoare din domeniul alimentar. Pe parcursul ultimilor ani com-pania vrânceană a jucat cartea vinurilor poziţionate în segmente de preţ superioare, unde marjele de profit sunt mai mari. Lu-chi Georgescu deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cu-poane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, povestea ea anterior pentru Business Magazin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Iar Vincon este acum unul dintre cei mai mari pro-ducători de vinuri, ca volum. Preferă să discute mai rar cu presa; de fapt, până în 2012 a evitat orice interviu, iar în ultimii doi ani a revenit, din nou, la o prezenţă discretă.

Antreprenoarea povestea că a început să facă afaceri „natural, ca mulţi români: aşa am hotărât“. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După „o pe-rioadă“, spune ea, în care societatea a avut „destul de mult succes“, a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care ei nu le vedeau şi s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună („şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român“) şi prin forţele proprii putea câştiga mai mult sau mai puţin, „dar trebuia să încerc“. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Dar din 1997 nu a mai făcut intermedieri de produse. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit „ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămânem decât o piaţă umilă de consum“.

Vincon era la acel moment un fost Vinalcool din perioada comunistă, adică se ocupa strict de prelucrare, de îmbutelierea vinului, neavând nicio palmă de podgorie. „Pe mine mă atrăgea vinul ca băutură şi ca poveste; e un domeniu spectaculos, dincolo de greutăţi oferă şi satisfacţii“. Luchi Georgescu spune că până în prezent nu cunoaşte alt domeniu mai frumos, mai cu seamă că „are o aromă specială“.

Şi totuşi „fericirea se măsoară în mililitri“, pentru cei din domeniu, iar greutăţile s-au dovedit a fi multe. De pildă, lipsa unei mărci, a informaţiilor despre piaţă, a cercetării, a unui sistem informatic, a podgoriilor. Pentru că în ciuda faptului că Vinal-coolul din Vrancea, înfiinţat în 1949, era cel mai mare exportator de vinuri din perioada comunistă, vânzările erau doar vrac. Iar când Luchi Georgescu a mers la negocieri cu principalii cumpărători, în Germania, „ne-au umilit, deşi eu nu sunt sensi-bilă, pentru că sunt obişnuită cu greutăţile“. Din acel moment antreprenoarea a refuzat să mai vândă vreodată vinuri neîm-buteliate şi este la fel de hotărâtă şi acum. „Sunt căpoasă, nu vreau să vând decât la sticlă.“