Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

Autor: Florin Casota Postat la 18 ianuarie 2016 2177 afişări

În mai puţin de un deceniu, telefonul inteligent a revoluţionat modul cum oamenii lucrează, comunică şi se distrează. Ce relaţie au românii cu smartphone-ul şi ce urmează în acceptarea şi dezvoltarea celui mai folosit gadget din lume?

Produsele din prezent au aplicaţii şi caracteristici la care Martin Cooper, considerat părintele telefonului mobil, nici nu  visa când a efectuat primul apel de pe un prototip al unui telefon mobil, în 1973. Zece ani mai târziu Motorola comercializa primul astfel de dispozitiv. Era greu (1 kg), avea o baterie cu o autonomie mică (30 de minute, pentru care era nevoit să stea la încărcat 10 ore) şi era foarte scump (4.000 de dolari - echivalentul a 10.000 de dolari în prezent). De-atunci telefoanele mobile au devenit mai performante, s-au micşorat, s-au subţiat, au devenit mai accesibile şi sunt folosite de oameni din toată lumea. În prezent, pe glob sunt aproape 2 miliarde de utilizatori de smartphone şi peste 2,5 milioane de aplicaţii disponibile pentru sistemele de operare (Android, iOS, Windows Phone etc.), potrivit Statista. Iar numărul de abonamente de telefonie mobilă a egalat numărul de oameni de pe pământ (7,1 miliarde), conform Ericsson Mobility Report 2015. Smartphone-urile au remodelat industrii şi au transformat societatea. De la lansarea unor telefoane cu camera foto tot mai performantă, cu radio, cu GPS, cu acces la internet şi la transmisiuni live TV şi până la plata cu telefonul mobil nu au trecut nici zece ani. Apple are acum Apple Pay, iar sistemul Android are Wallet. Gartner, companie de cercetare, estimează că până în 2018 jumătate dintre utilizatorii de smartphone vor realiza plăţi cu telefonul mobil.

Cea mai lungă parte din viaţa telefonului mobil a fost utilizat doar pentru convorbiri. Un moment important din viaţa mobilului este ianuarie 2007. Atunci Steve Jobs a urcat pe o scenă, la lansarea iPhone‑ului, şi a promis că totul se va schimba. Oamenii au fost văzut atunci un produs care era capabil să comunice pe internet şi să reproducă muzică, accesibil utilizatorului printr-o interfaţă tactilă şi care să să funcţioneze ca un telefon. Totul într-un singur produs. Lucruri banale acum, dar inovatoare la momentul prezentării. Spusele lui Jobs nu au fost doar o promisiune fără substanţă. La doar 9 ani distanţă putem confirma că Jobs a avut dreptate. Totul s-a schimbat.

Smartphone-urile au devenit cele mai rapid vândute şi acceptate gadgeturi din istorie. Potrivit Institutului de Tehnologie din Massachusetts, rata de adoptare a smartphone-ului de către consumatori este asemănătoare cu cea a TV-ului, fiind una dintre cele mai mari rate de adopţie a unei tehnologii de până acum.

Estimările arată că, până în 2020, cam 80% din populaţia globului va avea un smartphone. Potrivit The Economist, un american petrece în medie 2 ore pe zi cu capul în telefonul mobil, 80% dintre utilizatori îşi verifică telefonul în primele 15 minute după ce se trezesc, iar 10% au recunoscut că au folosit gadgetul în timpul momentelor intime. „Smartphone-ul este mult mai mult decât un simplu dispozitiv prin care comunicăm - ne permite să accesăm informaţii, să facem cumpărături, să ne orientăm în locuri necunoscute, ne deschide lumea divertismentului audio sau video oricând şi oriunde o dorim. Utilizatorul modern este unul răsfăţat tocmai datorită smartphone-ului - ignoră lucruri care nu sunt accesibile prin mobil, iar pentru serviciile disponibile are aşteptări clare privind nivelul lor de personalizare şi utilitate“, este de părere Dan Bulucea, country manger la Google România. Publicaţia Popular Mechanics a lansat în 2012 lista celor mai influente gadgeturi (101 Gadgets That Changed the World), iar smartphone-ul a aterizat pe locul 1, depăşind tehnologii clasice precum televizorul (nr. 3), computerul personal (nr. 5), telefonul (nr. 7) sau becul (nr. 10). Editorii publicaţiei au scris că „smartphone-ul este un PC care încape într-un buzunar. Facilitează conexiunile personale instantanee care fac convorbirile telefonice să pară ca nişte picturi rupestre. Acest aparat pare să aibă potenţial nelimitat“.

O ORĂ ŞI 20 DE MINUTE

Singapore este ţara cu cel mai înalt nivel de penetrare a telefoanelor inteligente, 89% în 2014, în timp ce Hong Kong are cea mai mare rată de utilizare a tabletelor: 77% în 2015, arată Consumer Report al agenţiei Zenith Media. Spania şi Irlanda le urmează îndeaproape, cu 86,7%, respectiv 83% în 2014. Celelalte zece pieţe de top se găsesc tot în Asia-Pacific şi Europa de Vest: Coreea de Sud, Norvegia, Japonia, Austria, Suedia, Olanda şi Hong Kong.

Mai mult de jumătate dintre tinerii din România cu vârste între 14 şi 17 ani deţin un smartphone, iar 86% dintre ei interacţionează prin intermediul reţelei de socializare Facebook. Întrebat ce efecte au reţelele sociale, implicit smartphone-urile, asupra copiilor, sociologul Andrei Boteşteanu apreciază că „reţelele sociale de astăzi sunt albumele de ieri, cutiile cu amintiri decorate în HD. Nu cred că sunt un rău în sine, dar un consum/o existenţă responsabilă poate evita înstrăinarea“. Cel mai recent raport al Google România spune că rata de penetrare a smartphone-ului în România (46%) este printre cele mai scăzute în regiune (Slovacia 65%, Polonia 59%, Cehia 55%, Ungaria 50%).

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cum-a-ajuns-smartphone-ul-un-asistent-de-care-omul-nu-se-desparte-si-in-ce-fel-a-schimbat-societatea-14966732
14966732
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.