Când a ajuns, în vara lui 2013, în Madagascar, îşi aminteşte acum, prima impresie a fost existenţa a foarte multă apă pentru că drumul dinspre aeroport spre oraş trece printr-o salbă de câmpuri de orez. „Era linişte, o aparenţă de calm, de siguranţă, care te păcăleşte. A doua zi era duminică şi am vrut să vizitez centrul, iar un adolescent a încercat să-mi fure de la gât lănţişorul care nu exista. Nu aveam, fusesem prevenit, dar arătam prea alb, prea a PosibilPosesorDeLănţişor.

Ulterior auzi tot felul de poveşti, cum dispare ceasul de la mână când încearcă să-ţi smulgă şi mâna prin geamul de la maşină, când eşti în trafic“, povesteşte bancherul. Spune, simplu, că aceasta este o realitate care nu diferă de a multor alte ţări în care a fost. 80% din populaţia Madagascarului trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi, sub pragul de sărăcie, iar în supermarketuri preţurile sunt comparabile cu cele din Europa, majoritatea lucrurilor fiind importate. „Diferenţa între cei săraci şi cei bogaţi este atât de evidentă încât vrând-nevrând devii trist. Este fotografia de fiecare zi, foarte greu de definit. România, din acest punct de vedere, nu a fost atât de săracă nici în urmă cu 15-20 de ani“, explică Chindriş. La noi sărăcia era aproape invizibilă pentru cei care nu se uitau în direcţia ruralului sărac, povesteşte bancherul, care vreme de 13 ani a colaborat cu World Vision International, organizaţie mondială implicată în sprijinirea copiilor, familiilor şi comunităţilor aflate în situaţii de sărăcie extremă sau care sunt nedreptăţiţi.

A fost implicat, în cadrul World Vision, în proiecte de microfinanţare şi servicii financiare pentru ţări sărace, iar unul dintre handicapurile României, atunci când erau încercări de atragere de fonduri speciale, „a fost faptul că săracii noştri aveau case cu zid şi acoperiş. Nu e nicio glumă“. Majoritatea donatorilor veneau în România, povesteşte el, comparau casele cu ce văzuseră în America Latină şi spuneau că oamenii de aici sunt bogaţi. „Acesta a fost un handicap, până am reuşit să-i facem să înţeleagă pe cei din afară că este vorba doar de nişte ziduri, că băile nu există, că WC-urile sunt în fundul curţii. Atunci când te uiţi la o ţară trebuie să ai o viziune integrată, contează de unde începi şi unde termini cu uitatul“, afirmă Chindriş.

În opinia sa, nici România nu a fost foarte departe de situaţia în care se află acum Madagascar. „Noi am avut nişte sisteme în plus, am avut poate un pic mai multă voinţă şi n-am avut atâtea lovituri de stat sau perioade de tranziţie.“ Or Madagascar are cinci ani de aşa-zisă tranziţie, care s-a încheiat în februarie 2014, atunci când a fost confirmat preşedintele ales. Malgaşilor, cum sunt numiţi localnicii, nu le place să li se spună africani, deşi, arată Chindriş, multă lume îi consideră parte a Africii de Est. „În Madagascar unul din primele lucruri care le-am învăţat a fost că sistemul francez a făcut rău ţării. E uşor din punct de vedere politic să manevrezi oamenii care sunt doar parţial educaţi şi care sunt obişnuiţi să arate cu degetul – ăla e de vină.“

Iar viaţa unui bancher din Madagascar diferă din multe puncte de vedere de cea a unuia din România. Chindriş îşi începe ziua de muncă la 5.30, pe parcursul ultimului an şi-a făcut timp să petreacă o oră la sală, iar la 8 fără 20 intră în bancă. Pentru că este primul care ajunge porneşte aparatul de cafea (e mare cafegiu, s-a lăsat de fumat de 15 ani, deşi ocazional îşi aprinde un trabuc), apoi se uită pe agenda zilei respective, pentru a puncta întâlnirile, mai ales cele din afara băncii; când petrece în trafic două ore, are laptopul sau documente de citit în maşină. Munceşte în medie 10-12 ore zilnic iar la finalul zilei de muncă de cele mai multe ori pleacă acasă, deschide toate mijloacele de comunicare – Skype, WhatsApp – şi intră în contact cu familia, care a rămas acasă, în România.

Povesteşte că patru luni şi jumătate a fost cea mai lungă perioadă de timp în care nu şi-a văzut familia, iar în Antananarivo a venit în vizită, până acum, doar soţia sa. Făcuse la un moment dat planuri de călătorie pentru întreaga familie, cu cei patru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un avertisment pentru ciumă în Madagascar şi planurile au fost anulate. „Copiii noştri trebuie să înveţe despre lume şi aşa“, spune Chindriş, care mărturiseşte că are o mică frustrare personală legată de faptul că întâlneşte foarte puţini români în ţările din Africa. „Africanii ştiu foarte multe despre România, dar totul vine din perioada despre care noi nu vrem să discutăm, înainte de ‘89“. Una peste alta, viaţa socială a românului în Madagascar nu e foarte bogată, Chindriş ieşind uneori la cină cu colegii sau oaspeţii din străinătate. „Antananarivo are un avantaj, un specific dat de moştenirea franceză, cu restaurante extraordinar de bune şi nu foarte scumpe.“