Iar dacă tendinţa generală este de a arăta cu degetul spre generaţiile tinere care muncesc mai puţin, studiul global al EY arată că milenniallii (35%) şi reprezentanţii Generaţiei X (34%) găsesc uşor mai dificil de realizat balansul între viaţa profesională şi cea personală decât generaţia Baby Boomers (30%). 47% dintre millenniali şi 51% din angajaţii Generaţiei X au numit responsabilităţi legate de muncă drept cauza principală a dezechilibrelor, cuplat cu mai mult de doi din cinci dintre ei creşterea responsabilităţilor de acasă (millennialii 44% şi 41% Generaţia X vs. 29% Boomers). Mai mulţi manageri millennialli au raportat o creştere a orelor de muncă (47%) vs. cei Generaţia X (38%) şi manageri din generaţia Boomers (28%).

Andra Tănăsescu spune că în timp ce o parte dintre apartenenţii generaţiei Millennials refuză efectiv să muncească, reprezentanţii angajaţi ai acestei generaţii muncesc prea mult sau într-un mod care nu le este benefic. „Fie au ales un domeniu care nu este potrivit pentru ei, fie îşi asumă prea multe responsabilităţi; deseori, ca angajat, dacă le faci, ţi se dau şi mai multe, dacă nu, eşti ameninţat că eşti dat afară şi tot aşa.” Pentru fiecare în parte există soluţii personalizate până la urmă – pentru cel care nu este la locul potrivit, să facă o schimbare, pentru cel care se află în locul potrivit, să găsească modalităţi prin care să îi fie şi mai bine, spune ea.

FENOMEN FĂRĂ GRANIŢE

Epuizarea la locul de muncă este un fenomen fără graniţă: în Franţa, de pildă, între 2008 şi 2009, 35 dintre angajaţii France Telecom s-au sinucis, mai mulţi dintre ei lăsând bilete în care au spus că munca este de vină pentru acest gest disperat. Sindicatele au acuzat CEO-ul companiei, pe Didier Lombard, de crearea unui mediu de muncă care îi împiedică pe angajaţi să muncească în condiţii bune; ulterior, acesta a fost pus sub acuzare.

Primele semnale de alarmă referitoare la epuizarea angajaţilor din România au început în 2007, cu încetarea din viaţă a unei tinere manager, în vârstă de 31 de ani, care muncea într-o companie de consultanţă. Anterior, tânăra trimisese un mail unui prieten în care îşi descria programul – doar cinci ore de somn pe zi, chiar şi în weekend – iar epuizarea a fost luată în calcul drept cauză a bolilor tinerei.

În 2010, o altă tânără a murit; de această dată ea lucra zi-noapte ca programator într-o firmă britanică, potrivit colegilor ei; au existat şi în această situaţie suspiciuni de epuizare extremă. Din fericire, unii dintre angajaţi conştientizează aceste stări înainte de a fi prea târziu. În 2014, Costina Constantin, care apăruse în ediţia de atunci a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, declara pentru Business Magazin că renunţă la poziţia de manager pentru divizia de controlling a companiei Sanofi din România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria şi se va dedica vieţii personale. „Sper ca în mai puţin de cinci ani să găsesc echilibrul esenţial între zona profesională şi cea personală. Dacă nu aş fi ales drumul către o carieră în domeniul financiar, mi-ar fi plăcut enorm să merg către o zonă artistică, respectiv design interior”, spunea atunci Costina Constantin. Potrivit informaţiilor de pe profilul de LinkedIn (nu a putut fi contactată în timp util pentru acest material), după o pauză de aproximativ un an a devenit managing partner al Stalfort Audit.

TÂNĂRA RECUNOSCĂTOARE CANCERULUI

Cosmina Grigore a ajuns la o stare de echilibru (mai mult decât atât, la un preaplin de energie din care oferă şi altora) după ce a trecut prin experienţa extremă a cancerului. Fire extrem de implicată în tot ceea ce făcea, încă din perioada şcolii, avea tendinţa să pună pe primul plan mereu sarcinile legate de carieră şi dezvoltarea acesteia. Acum, este primul patient coach din România, s-a certificat ca tehnician nutriţionist şi lucrează la clinica la care a fost diagnosticată cu cancer, Dona, şi la clinica de medicină integrativă Quantum Therapy, dar organizează şi cursuri de pilates „Tot timpul am fost proactivă şi orientată spre lucrurile noi, m-au atras mereu provocările”, povesteşte ea.

Originară din Alexandria, a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi a început să lucreze încă din primul an de facultate, când propunea ambasadei Marii Britanii crearea unui internship care nu exista, dar la care îşi dorea să participe. A lucrat mereu, evoluând de la poziţia în care făcea copii xerox la ambasadă la un post în „corporaţie”, la Oracle. A trecut prin funcţii de marketing, de comunicare, de organizare evenimente (a organizat inclusiv conferinţa din domeniul energiei ce l-a avut personaj central pe politicianul Gerhard Schröder); de acolo a plecat la Tarus Media, unde s-a axat pe organizarea de conferinţe medicale internaţionale.

„Din 2009 până în 2013 am lucrat încontinuu, indiferent că între timp am fost însărcinată şi am născut; doar pentru că îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam şi aveam o dorinţă de validare, de recunoaştere a ceea ce fac, pe care o avem cu toţii.” În anul IV de facultate avea trei joburi, se trezea la 5 dimineaţa şi lucra de luni până duminică pentru a putea învăţa şi pentru facultate, unde voia să fie iarăşi printre cei mai buni. Apoi, când a născut, a vrut din nou să se întoarcă la muncă fiindcă îi plăcea foarte mult ceea ce făcea. „La cinci luni după naşterea copilului, mi-aduc aminte că am plecat la Bruxelles la o conferinţă.” 

Uitându-se în urmă, spune că, în timp, a intrat într-o horă pe care nu a mai ştiut să o gestioneze. „La birou ţi se pun tot mai multe lucruri în cârcă, dacă tu eşti bun şi arăţi că poţi să le faci, atunci ţi se pun şi mai multe; iar banii, chiar dacă-i primeşti, poate n-ai timp să-i foloseşti. Nu te învaţă nimeni să-ţi generezi în primă fază timp pentru sănătatea ta, pentru a crea lucrurile dintr-o stare de sănătate şi echilibru.” Spune că la vremea aceea aceste aspecte nu reprezentau o prioritate şi, spre finalul anului 2012, după câteva momente dificile pe plan personal, ajunsese la epuizare totală. „Aveam ceea ce se numeşte chronic fatigue syndrom - sindromul oboselii cronice, sindromul colonului iritabil etc., dar singurul lucru care mă deranja pe atunci era acneea.“ În plus, avea două zone pe braţe care se activau la stres: „Mă scărpinam pe braţe în timp ce vorbeam cu oamenii”, spune ea reproducând gestul de atunci.