Berea artizanală, noua modă din industria băuturilor. Cine sunt românii care fac bere artizanală şi cât de profitabil e un asemenea business

Autor: Florin Casota Postat la 02 octombrie 2017 7155 afişări

Ce au în comun un IT-ist, un designer, un fost director al Carrefour, un inginer, un bancher, un psiholog, un publicitar şi un fost director de fabrică de bere? În cazul de faţă, în primul rând, pasiunea pentru bere şi în al doilea rând, faptul că sunt implicaţi în dezvoltarea berii artizanale din România.

PORTRETUL BĂUTORULUI DE BERE ARTIZANALĂ (DE CURSĂ LUNGĂ)

Cine sunt consumatorii de bere artizanală din România? „Sunt două tipuri de clienţi: hipsterii şi oamenii cărora le place berea, care vor cu adevărat să bea o bere bună”, explică Arnaud Dussaix. Fondatorul Sikaru spune că băutorii de bere artizanală sunt tineri, care lucrează şi sunt dispuşi să dea un ban pentru o bere de calitate. „Şi apoi, e o alegere, adică fie alegi să bei o bere bună, fie mai multe proaste, depinde care este scopul final”, râde francezul.

„Avem şi iubitori de bere care sunt dispuşi să cheltuie mai mulţi bani, pentru un produs de calitate”, spune Marius Mircea, directorul executiv al Clinicii de Bere. El îi dă exemplu pe corporatişti, care sunt „mai predispuşi la diversitate şi experienţe noi”, însă, în general, pe plan local, berile artizanale, „în special berile mai exotice şi speciale”, au succes doar pe nişe mai mici”, adaugă Marius Mircea.

Pe de altă parte, Laurenţiu Bănescu spune că nu-i poate clasifica şi segmenta pe băutorii de bere artizanală; spune că sunt „oameni care vor să descopere, să bea beri autentice, făcute corect, gustoase şi proaspete”. La rândul său, Radu Chiţu, fondatorul Cazinou, spune că clienţii de bere artizanală sunt curioşi, cu venituri cel puţin medii.

„Cred că berea artizanală încă se adresează unei nişe mai restrânse de piaţă, şi nu doar din considerente financiare”, consideră Cristian Dinu, cofondator al microberăriei Hop Hooligans.

OPORTUNITĂŢI PE O NIŞĂ PROFITABILĂ

Ioan Mitroi a găsit o altă modalitate de a contribui la dezvoltarea berii artizanale româneşti, nu prin producţie, ci prin vânzare. El a înfiinţat un magazin online specializat în vânzare de bere craft numit berero.ro. Ideea i-a venit în urmă cu doi ani şi jumătate, când a observat apariţia mai multor companii mici de bere artizanală. „Ne-am dorit să comandăm, însă ne-am lovit de diverse bariere precum lipsa unui loc din care le putem achiziţiona, impunerea unor cantităţi minime la comandă, costuri de transport mari”, spune Mitroi. Aşadar a decis să creeze un magazin de unde iubitorii de bere pot cumpăra bere artizanală.

Majoritatea clienţilor sunt persoane fizice şi o comandă se situează în jur de 100-150 de lei; magazinul are şi clienţi corporate, companii care cumpără bere pentru diverse evenimente.

Cele mai comandate produse sunt berile de tip India Pale Ale, indiferent de producător, mărturiseşte Mitroi, care împarte consumatorii de bere artizanală în două categorii: consumatorul nostalgic şi cel orientat spre nou. Nostalgicul „vrea să bea o bere sănătoasă, naturală şi cât mai apropiată de berile locale produse în perioada comunistă (când berile aveau un termen de valabilitate cuprins între 11 şi 15 zile), bere în a cărei componenţă nu se regăseau componenţi chimici, iar gustul era veritabil. Al doilea tip de consumator este „cel care a avut acces la produsele fabricate de mici berării din Europa, Statele Unite ale Americii şi care-şi doreşte produse similare cu cele de peste hotare”. Anul trecut, magazinul a avut afaceri de 40.000 de euro, iar la jumătatea anului 2017 deja a atins nivelul rulajelor de anul trecut. Previziunile pentru anul în curs se referă la încasări de 80.000 de euro, „însă dorim să atingem pragul de 100.000 de euro”.

Brews Brothers este un site pentru cei care vor să-şi facă propria bere, de unde pot cumpăra kituri de bere, ingrediente, echipamente, dar afacerea conţine şi o parte de atelier şi sunt oferite cursuri unde doritorii pot învăţa cum se face o bere. De exemplu, un curs pentru începătorii care vor să înveţe să facă o bere în stilul American Wheat Beer costă 200 de lei. Cursul are o durată aproximativă de cinci ore, iar cursanţii vor învăţa despre ingredientele cu care lucrează, pregătirea mustului de bere, răcirea berii, dar şi trecerea berii în fermentator şi adăugarea drojdiei. „Am pus la punct un atelier cu trei staţii de lucru unde putem primi până la 12 oameni simultan care să înveţe de la noi sau de la homebreweri mai pricepuţi tot ce trebuie să ştie de la A la Z pentru a face o bere acasă”, scriu fondatorii pe site-ul afacerii.

SFATURI PENTRU VIITORII BERARI

În pofida dificultăţilor, pe o piaţă cu o concurenţă mare, care sunt sfaturile celor care activează în domeniu pentru cei pasionaţi de bere şi care poate ar vrea să pornească o afacere în acest domeniu? „Să fie originali, autentici, să meargă pe drumul lor, să nu înceapă doar pentru bani acest business, ci doar ca să facă bere bună, doar ca să creeze ceva”, spune Laurenţiu Bănescu.

Sfatul lui Radu Chiţu pentru cei care intenţionează să deschidă o microberărie este să se asigure, în primul rând, că produsul pe care-l realizează se va vinde.

„Să fie pregătiţi că nu va fi uşor, să aibă răbdare deoarece obţinerea autorizaţiilor durează mult timp. Şi să aibă un administrator bun”, spune Arnaud Dussaix.

Marius Mircea de la Clinica de Bere îi sfătuieşte pe antreprenori să se gândească de două ori înainte să investească în acest domeniu. „Cine urmăreşte să facă o investiţie profitabilă şi să-şi recupereze investiţia în timp scurt nu ar trebui să înfiinţeze o fabrică de bere artizanală.” El dă ca exemplu faptul că în acest moment foarte mulţi dintre cei care deschid o microfabrică în România „vin din zona de homebrew” şi nu au bani suficienţi pentru a susţine financiar un asemenea business. „Atât timp cât nu vor exista investiţii serioase în acest domeniu, piaţa berii artizanale va rămâne un câmp de joacă pentru homebrewerii visători”, conchide Heinrich Loth.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bere,
star,
pasiune,
romania,
piata,
business,
fabrica,
artizanala,
craft,
pet

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.