ÎN LUPTĂ CU GOLIAT ŞI BIROCRAŢIA

Asociaţia Berarii României a fost fondată în 2005 şi în momentul de faţă are şase membri: Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries BereProd (URBB), Ursus Breweries, Martens şi Clinica de Bere. Împreună, cei cinci producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime, precum Soufflet Malt Romania şi Asociaţia Producătorilor de Hamei.

„Asociaţia Berarii României reprezintă vocea întregului sector local al berii, de la producătorii mari şi mijlocii la microproducători. Cele două obiective pe care le urmărim prin toate acţiunile noastre se referă la dezvoltarea unei culturi a berii la noi în ţară şi la consolidarea percepţiei pozitive a publicului referitor la întreaga categorie”, spune Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Cu un obiectiv similar în minte, Arnaud Dussaix, fondatorul Sikaru, alături de alţi patru membri fondatori au creat Asociaţia Producătorilor de Bere Artizanală. „Vrem să dezvoltăm vizibilitatea berii artizanale, să organizăm festivaluri unde să vindem aceste produse, mai ales că e foarte greu să intrăm la festivalurile actuale, unde există contracte de exclusivitate cu producătorii de bere industrială”, spune Dussaix. „Al doilea obiectiv este să facem puţin lobby, să uşurăm viaţa micilor producători. În al treilea rând, vrem să ne ajutăm reciproc prin achiziţii comune de ingrediente, îmbuteliere comună”, completează francezul.

După cum spuneam la începutul articolului, tot mai multe localuri au în meniu secţiunea de bere craft, însă mici producători precum Zăganu sau Sikaru consideră că berile afişate acolo nu sunt artizanale, ci o încercare a marilor producători de a profita pe urma acestei tendinţe din piaţă. „De aici lansările în cascadă de beri craft făcute prin alte ţări, craft-quality şi nepasteurizate. Acestea sunt menite să blocheze accesul berilor noastre în locaţiile controlate prin contracte, iar acum există, aparută peste noapte, chiar şi rubrica de beri craft în meniurile locaţiilor cu contracte de exclusivitate; în acea rubrică nu sunt de cele mai multe ori deloc beri artizanale”, spune Bănescu. La rândul său, Arnaud Dussaix susţine: „Vor să profite, să vândă mai scump un produs premium, dar nu este craft. Au văzut că merge şi au spus «Hai să facem un fake craft beer», adică un produs nepasteurizat. Acum doi ani s-a lansat Radler, anul trecut cidrul, iar 2017 este dedicat berilor nepasteurizate”.

Fondatorul Cazino, Radu Chiţu, este de părere că „un obstacol major cu care ne confruntăm este atitudinea disproporţionat de agresivă a marilor producători de bere, care practic interzic comercianţilor să colaboreze cu fabricile artizanale, prin contracte de fidelitate, dotări cu mobilier, branding etc”. Influenţa marilor producători de bere asupra activităţii micilor berari este descrisă de Cristian Dinu, cofondator al Hop Hooligans, astfel: „Multe locaţii sunt limitate în selecţia de bere artizanală, fiind sponsorizate de companiile mari cu tot felul de materiale, de la frigidere la terase întregi. Lucru imposibil pentru o operaţiune de mărimea noastră”.

Pe lângă competiţia cu producătorii industriali de bere, o problemă mai spinoasă este legislaţia din România. Astfel, toţi antreprenorii cu care am vorbit s-au plâns de procesul birocratic lent care îngreunează desfăşurarea afacerii.

Ideea pentru Sikaru a apărut în 2014, însă afacerea s-a concretizat abia în 2015 şi prima bere a fost vândută în aprilie 2015 în restaurantul unei cunoştiinţe. Totul s-a mişcat aşa de lent nu din cauza lipsei fondurilor sau a altor probleme, ci din cauza birocraţiei. Până să obţină toate autorizaţiile necesare (de mediu, vamă etc.) au trecut şase-şapte luni. „În Franţa în 15 zile ai rezolvat. Marea diferenţă între România şi Franţa în termeni de autorizaţie este că în România şi dacă faci 50 de litri şi dacă faci un milion de hectolitri, îţi trebuie exact acelaşi lucru. În Franţa sunt mai deschişi pentru producătorul mai mic, ai alte condiţii”, spune Dussaix.

Birocraţia este condamnată şi de Heinrich Loth, directorul general al Clinicii de Bere: „Obstacolul principal a fost autorizarea antrepozitului fiscal de producţie alcool, care a durat 9 luni. În continuare, cel mai mare obstacol pentru noi este relaţia cu organele statului”. El adaugă că este nevoie de o lege adaptată la nevoile microberăriilor, „ceea ce ne împiedică să funcţionăm într-un regim fiscal normal şi să fim nevoiţi să ne autorizăm ca antrepozit fiscal de producţie alcool”. Acesta este motivul principal pentru care în România sunt încă foarte puţine microfabrici de bere, potrivit lui Heinrich Loth. 

„Microberăriile încă nu sunt privilegiate şi cerinţele sunt aceleaşi ca şi la fabricile imense, ce au mult mai multă putere financiară (deci şi mai mulţi angajaţi). Altfel spus, timpul e inamic. Multe de făcut, puţin timp”, explică Cristian Dinu. „Legal suntem trataţi ca şi marii producători, cu toate că o microberărie produce de câteva sute de ori mai puţină bere decât un mare producător internaţional”, întăreşte ideea şi fondatorul Cazino.

Întrebat care au fost principalele obstacole pe care le-au întâlnit de la fondarea companiei şi până în prezent, Laurenţiu Bănescu, cofondator al Zăganu, îşi aduce aminte că „au fost foarte multe - de la obţinerea avizelor de funcţionare la punerea pe piaţa berii a unui brand total necunoscut, în afara sezonului cald (prima bere vândută a fost în octombrie 2013), pe o piaţă dominată de contracte de exclusivitate”.