În aceste condiţii, profitul lor modest, de 10%, nu era considerat atractiv. Acum situaţia este diferită: „Sutele de agenţi însărcinaţi cu vânzarea de credite de locuinţe au primit misiunea de a căuta firme„. Totuşi, exista în continuare un cerc vicios care le-ar fi putut afecta afacerea, cauzat tot de criză şi de o posibilă întărire a rigorilor de creditare de către bănci. Afacerea putea să fie expusă riscurilor, din cauza contractelor puţine şi mari pe care compania le avea, şi, chiar dacă instalaţia de degazare a oţelului avea succes în Europa, aceasta nu aducea stabilitate financiară. Au reuşit  să o găsească odată cu externalizarea unei divizii importante a CEZ, în 2008: cititorii de contoare, în număr de 180, urmată în anul 2009 cu o alta, cu 260 de oameni. „Am participat la licitaţii şi am fost mai agresivi decât alţii„, spune Bodea referindu-se la contractele cu o valoare totală de 2,8 milioane de lei de la CEZ. Contractul de transfer a fost printre cele care i-au adus cele mai mari satisfacţii antreprenorului, dar a fost şi printre cele mai greu de obţinut: „Erau foarte duri negociatori, am discutat timp de patru-cinci luni, şedinţele începeau la 11 şi se încheiau la nouă seara„. Integrarea angajaţilor de la CEZ a fost apoi următoarea provocare majoră, pentru că oamenii veneau cu o altă cultură şi alte valori organizaţionale. Pentru aceasta, Bodea a făcut un tur al celor şapte judeţe pe care CEZ le ocupă şi s-a întâlnit cu toţi angajaţii, pentru ca oamenii să vadă că este „un om obişnuit, cu intenţii serioase„. Astfel, cititorii de contoare şi electricienii care fac acum parte din divizia de servicii integrate a companiei au adus o creştere semnificativă a numărului de angajaţi asigurând stabilitatea de care compania avea nevoie. O acţiune care i-a scos din criză cu o cifră de afaceri de trei ori mai mare, de 40 de milioane de euro în 2012. Între timp, activitatea diviziei de servicii integrate s-a diversificat şi asigură şi mentenanţa reţelelor electrice care a adus contracte cu E.ON şi Enel şi totalizează circa 20 de milioane de euro. Dintre experienţele interesante pe care le-a avut în cadrul companiei, Bodea îşi aduce aminte de o instalaţie-pilot făcută la Târgovişte pentru care au testat tehnologia de vidare a oţelului, dar unde nu au avut timp să facă şi automatizarea, aşa că toţi oamenii din firmă, de la preşedinte până la cel mai mic, făceau cu schimbul pentru a apăsa butoanele pentru funcţionarea aparatelor. 

O altă experienţă de care îşi aminteşte amuzat este legată de misiunea de modernizare a unei uzine din Transnistria, a Gazprom, în 2001. De fiecare dată când veneau dinspre Republica Moldova, li se confisca paşaportul şi erau escortaţi de departamentul de protocol, format din purtători de „pistoale mari„. Era o presiune care, din punctul lui de vedere, merita, deoarece „era un contract de vreo două-trei milioane, plătit înainte, care dubla cifra de afaceri a companiei din acea perioadă„. Întâlnirea cu Transnistria venise după înregistrea patentului noii tehnologii de vidare - care i-a costat circa 30.000 de euro şi a publicităţii create în jurul acestuia. Consacrarea nu a adus doar aspecte pozitive, patentul a fost furat, bănuieşte Bodea, dintr-un mesaj telefonic interceptat. Antreprenorul spune că au hotărât atunci să nu se bată cu compania germană pe care o bănuiesc şi care a folosit tehnologia după ce a modificat câteva detalii, pentru că resusele financiare necesare unui astfel de proces ar fi fost mult prea mari pentru cifra de afaceri de atunci a companiei, de zece milioane de euro. 

O altă problemă care intervenea în negocierea contractelor era legată de imaginea de firmă românească pe anumite pieţe externe: dacă în China erau primiţi cu braţele deschise, aveau probleme cu Italia şi Germania, unde „se întâmpla să fii evitat la licitaţii„. Soluţia a fost cumpărarea unei companii elveţiene cu activităţi similiare diviziei de degazare a oţelului. Axată doar pe metalurgie, afacerea elveţienilor de la MTAG Marti Technologie AG era tot una de familie şi se confrunta cu grave probleme din cauza crizei. Contextul a fost favorabil pentru Adrem Invest care, după o tranzacţie de circa două milioane de euro, a cumpărat atât compania elveţiană, cât şi subsidiara acesteia din Cleveland, SUA, împreună cu cei peste 30 de specialişti elveţieni şi americani. Compania MTAG deţine o cotă de piaţă de 22% la nivel local şi parteneri importanţi la nivel mondial precum Arvedi, ASO Italia, Swiss Steel Elvetia, LSW Germania, TMK Rusia, Asil Celik, Cer Celik Turcia, VAG Austria. În acelaşi timp, filiala MTUS colaborează cu principalele companii metalurgice de pe teritoriul american: US Steel, Gerdau, Steel Dynamics International, NMLK, EVRAZ. Deşi „elveţienilor le este greu să îi lase pe alţii să conducă, iar problema lor cu românii este una de actualitate„, fratele lui este preşedintele consiliului de administrare de acolo. Iar planurile de achiziţii nu se opresc aici, anul acesta, Adrem Invest a pus ochii pe o altă companie, din Germania.

Î