Populaţia României a scăzut în perioada 1990-2011 de la 23,2 la 20,1 milioane de locuitori, potrivit rezul-tatelor recensământului din 2011, iar, până în 2050, va continua să scadă, până la 16-17 milioane de locuitori, potrivit unor studii ale UE, BM, FMI, ONU, INCE, citate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Cel mai pesimist scenariu arată că populaţia României ar putea ajunge la 13,3 milioane de locuitori până în 2050, potrivit unui studiu BERD, publicat în 2008.

Dacă în 1990 exista un raport muncitori-pensionari de 3:1, în prezent raportul este de 0,93 muncitori la 1 pensionar, iar deficitul sistemului de pensii va continua să reprezinte mulţi ani de acum încolo majoritatea deficitului bugetului consolidat, forţând cele-lalte sectoare de cheltuieli publice la echilibru bugetar (deficit 0), potrivit Studiului demografic privind populaţia ocupată economic şi numărul pensionarilor în perioada 2014-2014 realizat de directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, Vasile Gheţău. Conform acestuia, rata de înlocuire a salariului mediu brut prin pensia medie brută scade permanent şi va ajunge la un minim în anii 2030-2031 de 29%. Cum privesc aceste scenarii cei care ar putea să se confrunte cu ele?

Mihaela Alexandru consideră că generaţiei tinere îi este greu să îşi imagineze cum vor sta lucrurile la pensie, în condiţiile în care nici vârsta de pensionare nu va rămâne aceeaşi, din cauza tendinţelor de îmbătrânire a populaţiei. „Generaţiile tinere şi foarte tinere (sub 30 de ani) nu se prea gândesc la pensie – este un termen foarte lung pe care să îl ia în considerare, pentru care este greu să faci predicţii. În plus, un comportament precaut nu este încurajat de ni-meni şi de nimic. Dimpotrivă, societatea promovează mai degrabă ideea trăitului intens în fiecare moment“, explică ea. Dorin Bodea este mai tranşant şi observă că, „pentru generaţia Y, numită şi generaţia Happy, nar-cisismul şi lenea sunt două valori care le-au luat-o mult înaintea celorlalte, fără a fi nimic blamabil în asta. Este pur şi simplu o constatare a World Values Survey valabilă pentru toată societatea occidentală“. Şi în România lucrurile merg în această direcţie – tot mai mulţi din generaţia Y sunt preocupaţi de sine, individual-ismul este mai accentuat la această categorie de vârstă, iar ideea de solidaritate cu familia, de a-i ajuta, de a avea grijă de părinţi şi bunici şi-a pierdut din profunzime – de unde şi slaba dezvoltare a pieţei de asigurări de viaţă.

Logica economisirii pentru un tânăr ar trebui să pornească urmând ierarhia obiectivelor financiare: investi-ţia în educaţie, asigurarea sănătăţii, investiţia în pensie. În ceea ce priveşte pensia, Bodea a observat că, deşi mulţi dintre angajaţii români încep să se gândească la pensie după 30 de ani, foarte puţini au o gândire financiară coerentă. „De exemplu, nu-i o mare filosofie să faci un calcul simplu dacă te gândeşti la viitor pentru a evidenţia economisire: 100 euro pe lună timp de 35 de ani ă 42.000 euro. Aceasta este o sumă ce ar putea reprezenta la vârsta de pensionare diferenţa între o viaţă liniştită şi una plină de angoase“, spune analistul. 

Sorin Anagnoste consideră economisirea privată drept o „plasă de siguranţă“ şi o alternativă la sistemul de pensii de stat actual. El oferă o formulă a economisirii, aplicabilă oricărei vârste: „70-10-10-10: 70% din venit să fie folosit pentru cheltuieli curente, 10% pentru investiţii pasive (acţiuni, fonduri mutuale etc.), 10% pentru investiţii active (începerea unei afaceri sau crearea unui fond de «zile negre») şi 10% pentru donaţii caritabile. „Dacă venitul nu permite momentan să folosească aceste procente, atunci poate începe cu 97%-1%-1%-1%“. Indiferent de metoda aleasă, Anagnoste consideră că este crucial pentru oricine ca mai întâi să economisească şi apoi să cheltuiască. Cu toate că planificarea financiară nu este la nivelul altor ţări, un motiv fiind faptul că veniturile sunt mai scăzute, iar oamenii sunt mai ancoraţi în prezent, românii (în special cei din zonele urbane şi cu venituri peste medie) încep să conştientizeze că au nevoie de un plan pe termen lung.

„La nivel individual, produsele de economisire sunt în acest moment mai puţin accesate, însă ele încep să fie din ce în ce mai apreciate atunci când sunt oferite de angajator. Astfel, plecând de la angajaţii care au acest beneficiu, se poate propaga treptat şi catre alţi indivizi utilitatea unui astfel de produs“, descrie şi Daniela Băr-bieru modul cum ar putea creşte popularizarea produselor de economisire. În concluzie, deşi românii au în-rădăcinată gândirea că statul trebuie să aibă grijă exclusiv de individ când vine vorba de sănătatea lor, de pensia şi de siguranţa lor în general, acest lucru se schimbă în momentul când realizează că statul nu mai face faţă la cheltuieli şi, fără o soluţie privată, rămân expuşi riscurilor.