Economisirea are ca bază gândirea pe termen scurt, fatalistă, deşi criza financiară din 2008 a împins o mare parte a populaţiei către a pune bani deoparte, descrie situaţia Sorin Anagnoste, PhD - cadru didactic asociat la Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine, ASE Bucureşti. În acest context, românii preferă să facă economii pentru căsătorie sau pentru naşterea unui copil, economiile pentru pensionare şi alte investiţii asemănătoare aflându-se într-un plan secund. „Este psihologia «binelui de mâine» versus «binele de azi». Nu cred că ciobanul din Mioriţa ar fi făcut vreodată asigurare de viaţă. La ameninţare, el răspunde cu o nuntă fantasmatică, o feerie de azi, de acum. Nu spun că toţi românii ar avea această psiholo-gie. Dar e totuşi emblematică zicala: «Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum». Şi asta la chef, petrecere, la bine. La noi, familia ajută cu mijloace materiale actuale: casă, bani, cadouri, ajutor financiar imediat, nu cu asigurări, percepute ca promisiuni. Or, noi suntem sceptici la promisiuni“, explică şi psihologul Bogdan Luca-ciu, oferind şi o explicaţie asupra pasivităţii românilor, devenită truism: cei 50 de ani de comunism au condi-ţionat mai adânc atitudinea fatalistă şi pasivă în rândul populaţiei. Anii de tranziţie economică, cu toate dera-pajele ei, au dus şi la o tranziţie a mentalităţilor privind aspectele financiare.

„Dacă înainte în bancă intrau doar reprezentanţii întreprinderilor de stat, din anii '90 tot mai mulţi indivizi devin clienţi. Noţiuni precum cont, card, credit, depozit, instrument financiar sunt din ce în ce mai mult asimilate“, observă psihologul. Experienţa a adus o oarecare echilibrare a atitudinilor şi, potrivit lui, adaptarea mai bună pare a fi la tinerii urbani şi mai precară în mediul rural. Criza financiară a accentuat ideea că este greu să faci prediciţii şi să controlezi lucru-rile ca individ. Două efecte extrem de puternice ale crizei s-au manifestat în ultimii ani: tendinţa majorităţii de a avea grijă de propriile disponibilităţi (cu efect uriaş în reducerea consumului) şi neîncrederea că lucrurile vor merge mai bine în viitorul apropiat. Chiar dacă problema cu disponibilităţile a fost rezolvată de multă vreme, problema neîncrederii a rămas, s-a generalizat şi, foarte posibil, s-a transformat pentru mulţi într-o teamă pro-fundă faţă de tot ce s-ar putea întâmpla, potrivit lui Dorin Bodea. În afară de pierderile financiare şi sociale suferite în criză, cât şi de creşterea marilor anxietăţi privind viitorul propriu şi al familiei, psihologul Bogdan Lucaciu observă şi avantajele „pedagogice“ ale acesteia: „Binele provine din sporirea prudenţei financiare în a-şi croi şi asuma planurile de venituri, dar mai ales de cheltuieli datorită faptului că riscul prea mare a ars. Dacă nu pe tine, pe un vecin. A apărut conceptul de plan de rezervă sau plan de criză şi a arătat că cei cu iniţiativă şi cu libertate de gândire supravieţuiesc mai uşor crizei“.

Companiile de asigurare 
şi-ar dori ca românii să privească viitorul aşa cum îl privesc vesticii. „Statele ves-tice nu au ajuns la acest comportament peste noapte. De obicei schimbarea unei mentalităţi ia mult timp, măcar durata unei generaţii. Deşi, în ultimul timp, sub presiunea «trăitului în viteză», se ard etape şi se pro-duc şi comportamente hibrid, pe principiul adaptării la noul context“, observă Mihaela Alexandru. Dar, după cum observă psihologul Bogdan Lucaciu, occidentul se schimbă şi el, astfel că „nu trebuie să-i ajungem din urmă, ci să stabilizăm etica socială în condiţii economice adaptate la loc şi la moment (...). Importantă este emanciparea, iar aceasta nu poate veni decât din educaţie“, descrie într-un mod plastic psihologul legătura indisolubilă dintre educaţie şi dorinţa de a accesa produse financiare. În plus, amprenta culturală autohtonă este diferită, potrivit sociologului Alfred Bulai: „Există două tipuri de cultură: cultură a dezvoltării, orientată pe mai mult timp, şi cultură de supravieţuire, când nu ne gândim decât la ziua de mâine, întărită inclusiv în comunism în cazul României“.

Cultura de supravieţuire din care facem parte are şi avantajele ei: „Noi supra-vieţuim, că asta facem cel mai bine, aşa că România nu are şocuri la crize. Uitaţi-vă spre exemplu la şomajul uriaş din Spania. Şi românii resimt criza, dar s-au adaptat, că au cultură de supravieţuire“. În plus, subdezvol-tarea unor astfel de domenii este şi o consecinţă a faptului că suntem o ţară mică, nouă ca istorie; spre ex-emplu, cea  mai veche universitate din România nu are mai mult de 150 de ani, spre deosebire de universităţi europene - nu doar Cambridge şi Sorbona, ci şi din ţări din Europa Centrală şi de Est -, care au sute de ani de istorie.

Schimbarea mentalităţii asupra modului în care populaţia se raportează la propriul viitor financiar ar trebui propus spre dezbatere publică, iar mobilizarea în această direcţie ar trebui să fie una colectivă, potrivit spe-cialiştilor citaţi. „Statul ar putea include în programa şcolară materii precum Educaţia financiară, părinţii ar tre-bui să cultive copiilor o cultură a economisirii şi nu a consumului pe datorie, iar angajatorii să încurajeze economisirea sub diferite forme“, spune Dorin Bodea. El a observat că, în timp ce multinaţionalele oferă deja beneficii extrasalariale ce includ produse precum asigurările de viaţă şi pensiile private, majoritatea angajaţi-lor din România se află în companii mici şi mijlocii unde aceste avantaje nu numai că lipsesc, dar nici nu se întrevăd în viitorul apropiat (3-5 ani).