Club BM: 2011 - un an care putea fi mai bun

Autor: Ana Raduta, Ioana Mihai Postat la 22 decembrie 2011 72 afişări

Au început anul cu planuri mari şi frunţile descreţite, iar acum sunt mai degrabă pesimişti. Business magazin a strâns laolaltă oameni de afaceri pentru a face radiografia anului 2011, un an care nu şi-a atins nici pe departe potenţialul.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Eu mă refer la lucruri serioase. Ideea ar fi să aducem materii prime şi să facem subansambluri pentru industria auto, de pildă. Cel puţin anul acesta a funcţionat foarte bine aşa. Şi sunt firme care cresc aşa - de la Valeo şi Hale până la Dacia Piteşti - care tuşeşte, dar s-ar putea să vină cu un produs nou şi să reziste; Ford pare să crească. Piaţa românească absoarbe ceva, dar puţin; aceştia ar fi bani din exporturi.

GABRIEL PANTELIMON, XEROX: Sigur, exporturile sunt bune. Dar dacă, Doamne fereşte!, ne taie Uniunea Europeană comenzile, nu prea mai avem ce face. Consumul la noi e jos, pentru că am tot tăiat din el şi acum nu avem niciun echilibru. Polonia s-a susţinut prin consum intern, nu prin exporturi.

ADRIAN CRIVII, DARIAN: La 36 de milioane de locuitori, polonezii mizează pe consum, în vreme ce noi, la 20 de milioane, am mers în direcţie opusă.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Noi nu semănăm cu China, dar China până a reuşit să consume pe piaţa internă a dat foarte multe produse la export. Or, China acum poate consuma mult mai mult din ce produce, mai mult decât în trecut. Şi

şi-au folosit resursele ca să construiască; aşa au dat de lucru oamenilor. Au, de pildă, cel mai lung pod din lume, nu pentru că le trebuia neapărat.

DINU MALACOPOL, AKTA: Dar China a avut surplusul necesar pentru a putea face asta.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Dar modelul economic este cel care contează.

DINU MALACOPOL, AKTA: Dar banii au ieşit din vistieria Partidului Comunist Chinez, care este cel mai mare investitor.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Şi totuşi noi ar trebui să ne ajutăm între noi; prea suntem încântaţi când vedem produse de import care nu sunt neapărat bune. Ar trebui să ajutăm antreprenorul local.

ADRIAN CRIVII, DARIAN: El nu trebuie ajutat, îi trebuie cadrul liber.

BOGDAN POPESCU, METRO: Se porneşte de la cadrul de business, nu trebuie ajutat.

ADRIAN CRIVII, DARIAN: Ajutor înseamnă slăbiciune. Cine este competitiv performează.

BOGDAN POPESCU, METRO: Dar trebuie descurajată piaţa neagră, care este concurenţă neloială.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Ca să iasă afară peste hotare, trebuie ajutat. Ce şansă are antreprenorul local să se bată cu multinaţionalele?

BOGDAN POPESCU, METRO: Foarte bune, sunt multe domenii în care se întâmplă asta.

GABRIEL PANTELIMON, XEROX: Până la urmă, ce înţelegem prin multinaţională? Noi avem o reţea de 28 de parteneri strategici care sunt antreprenori locali. Iar ei, la rândul lor, angajează oameni; la urma urmei, şi noi suntem români.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Eu nu vorbesc de multinaţională în sine, ci de faptul că ar putea să producă aici şi să vândă peste hotare mai mult decât vinde în România. Eu m-am angajat în Solectron în 2000, care la Timişoara, la vremea aceea, era un mare angajator. Pe spinarea acestei companii, care la un moment dat angajase 3.000 de oameni, funcţiona tot oraşul - serviciile funcţionau, iar lucrurile se înlănţuiau. Mai mult, exporta foarte mult şi a făcut mult bine oraşului, care a început să crească, a făcut reclamă să mai vină şi alţii şi a făcut foarte mult bine şi ţării, pentru că ei au plătit taxele în România.

BOGDAN POPESCU, METRO: A pus bazele unui mediu de business sănătos. Nu se plăteau la negru salariile, se achitau taxele locale, vorbim despre o societate funcţională.

CĂTĂLIN OLTEANU, FM LOGISTIC: Întrebarea este cum se poate reproduce acest mediu.

LAURENŢIU ISPIR, ORESA VENTURES: Până la urmă, acestea sunt politici pe termen lung, unde noi am fost foarte buni în a stabili şi foarte ineficienţi în a implementa. Dacă discutăm despre 2012, eu cred că România, Guvernul, ar trebui să fixeze clar acele 4-5 proiecte importante care pot influenţa decisiv economia şi să pună toată energia pentru a le duce la capăt. De exemplu fondurile europene, investiţiile în infrastructură etc. Noi nu de resurse am dus lipsă, ci de prioritizare. Noi am vrut mereu, sau am declarat că vrem, şi reforma sistemului sanitar, şi a învăţământului, şi autostrăzi, şi căi ferate, să încurajăm exporturile, să facem brand de ţară. Şi n-am făcut mai nimic din toate astea. Să alegem câteva, dar să le facem. Este, până la urmă, modul în care funcţionează şi companiile: îşi aleg în fiecare an câteva proiecte mari prin care cred că pot câştiga în piaţă şi îşi pun toată energia în spatele acestor proiecte.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
retrospectiva,
evolutie,
recesiune,
consum
/analize/club-bm-2011-un-an-care-putea-fi-mai-bun-9077817
9077817
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.