Toata lumea impotriva Google

Postat la 14 iunie 2010 44 afişări

In anii ‘90, Gary Reback, un avocat din Silicon Valley, a adus aproape de unul singur pe capul Microsoft toate fulgerele autoritatilor antitrust. Acum, Reback crede ca un nou monopol s-a cocotat in fruntea industriei (si deci ca ar trebui dat jos de acolo): Google.

Potrivit datelor publice, Google a cheltuit in 2009 peste 4 milioane de dolari pentru activitati de lobby, o crestere de 160% fata de 2007. Mare parte din acei bani au fost cheltuiti prin intermediul a doua firme de lobby bine infipte la Washington - Podesta Group si Franklin Square Group. Google este inca depasit de principalii adversari: in 2009, AT&T a cheltuit 14,7 milioane de dolari pentru lobby. Microsoft a cheltuit doar 6,7 milioane de dolari.

In multe aspecte, ofensiva Google de la Washington pare in mare parte incununata de succes. In ultimii cativa ani a castigat batalii cu privire la neutralitatea internetului, a militat pentru deschiderea unor noi parti din spectrul wireless pentru mai multe dispozitive, a reusit sa obtina aprobarea autoritatilor pentru toate achizitiile initiate si a izbutit sa impiedice orice schimbari legislative importante cu privire la intimitate.

Chiar in aprilie, activistii dreptului la intimitate, care de mult au pus ochii pe Google, au fost dezamagiti cand Congresul a publicat un proiect de lege menit sa reglementeze practicile de colectare a informatiilor de pe internet - o premiera pentru Statele Unite.

In proiect se cerea site-urilor sa distruga datele referitoare la utilizatori dupa 18 luni sau sa le anonimizeze si sa ofere utilizatorilor acces la gestionarea propriului profil de internet, care sa le permita sa vada de ce li se afiseaza anumite reclame. Ambele sunt deja politici in practica la Google.

Legea "a demonstrat capacitatea Google de a ajusta legile spre propriul sau beneficiu", e de parere Jeffrey Chester, director al Centrului pentru Democratie Digitala. "Google a evitat un glont care ii era adresat."

Reprezentantii Google au refuzat sa califice proiectul de lege drept vreo victorie legislativa, spunand ca inca au ingrijorari legate de el. Raspunsul, spun aliatii companiei, este in ton cu atitudinea mai generala a acesteia la Washington.

"Ei nu vor sa fie un jucator la Washington. Vor sa fie priviti ca o companie de tehnologie care explica Washingtonului cu ce se ocupa", sustine Markham Erickson, director executiv al Open Internet Coalition, un grup din care face parte si Google. Dupa Erickson, executivii Google considera ca fac ceea ce este bine pentru consumatori si pentru internet si ca doar prin expunerea bunelor intentii ale Google in fata legiuitorilor vor castiga partida.

Dar pana si Erickson recunoaste ca "odata ce ai ajuns mare, nu mai esti asa de simpatic". Si exista tot mai multe dovezi ca autoritatile de la Washington considera ca Google deja si-a depasit pragul de simpatie. Jon Leibowitz, presedinte al FTC din martie anul trecut, si-a aratat disponibilitatea de a infrunta Google, mai nou cu privire la ancheta derulata anul trecut de Comisie cu privire la relatiile la nivel de management dintre Google si doi dintre concurentii sai, Amazon si Apple.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
special,
Google,
internet,
Silicon Valley
/special/toata-lumea-impotriva-google-6369153
6369153
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.