Club BM: Ce motive avem sa fim optimisti?

Postat la 31 ianuarie 2011 84 afişări

Semnalele pozitive ferme intarzie sa apara, dar suntem mai aproape de sfarsitul crizei decat de inceputul ei, sustin invitatii celui mai recent Club BUSINESS Magazin. In lista de vesti bune se numara cresterea exporturilor, reducerea somajului, o productivitate mai mare si o predispozitie mai accentuata pentru munca. Este suficient pentru a urni motoarele economiei?

BOGDAN POPESCU: Si creditul imobiliar a fost la fel de demonizat ca si creditul pentru consum. Generatia noastra a fost prima generatie dupa 60-70 de ani care isi cumpara case. Toate casele care exista acum au fost date gratis.

MARIUS GHENEA: Gradul de indatorare in Uniunea Europeana este de 50% din PIB, iar la noi este de 20%, ceea ce este relativ putin. Adica in niciun caz nu putem spune ca este vorba de excese. Si un impact aici are zona ipotecara, care la noi este destul de mica.

ANCA BIDIAN: La noi asta inseamna 4% din PIB.

OLIVIU STOICA: Sa nu va imaginati, totusi, ca o sa ajungem la o cifra de 50%, ca in Olanda, pentru ca vorbim de o cu totul alta dinamica de piata. Eu sunt un roman plecat de mult timp si acum m-am intors sa conduc Uniqa Asigurari, iar printre primele lucruri pe care le-am facut a fost un bilant sa vedem care ar fi pentru noi, la nivel de grup, din cele 21 de tari in care suntem prezenti, tarile cele mai importante, care ne vor acorda crestere. Am facut o analiza si rezultatul a fost ca Romania a fost retinuta ca una dintre cele trei tari strategice pentru grup, in care ne propunem sa investim. Credem in Romania pentru ca ne-am uitat la mai multe aspecte. In primul rand, investitiile straine directe. Daca ne uitam la perioada 2006-2008, au fost trei tari care au avut o dinamica extraordinara, in sensul absorbtiei acestor investitii. Este vorba de Ucraina, Romania si Bulgaria. Am avut o crestere de aproximativ 25%, intr-un timp de trei-patru ani. Am avut o crestere de exporturi de 75%. Da, am pornit de la o baza foarte mica, dar conteaza. Vorbim de un avans foarte mare, comparativ cu alte tari. Daca ne uitam la cresterea activelor bancare, vorbim din nou de cifre inegalabile de alte tari din regiune. Asta a fost perioada fasta, de crestere. Romania a intrat in criza cu un an, un an si jumatate mai tarziu decat restul tarilor este-europene si vom iesi din criza cu un an, un an si jumatate mai tarziu decat restul tarilor, pentru ca asta este dinamica noastra. Daca ne uitam la alte zone geografice, situatia noastra este foarte comparabila cu Asia, in special Indonezia, Thailanda, Malaiezia. Ce-am vazut acolo in criza din '97-'99, se intampla acum si in Romania. In Indonezia se ajunsese ca toata lumea sa isi retraga banii pentru ca era un mediu economic instabil si care isi pierduse increderea, pentru ca in 2010 sa ajunga la o crestere de 15%. A fost o contractie puternica, urmata de o revenire lenta, dar sigura. Ipoteza noastra de lucru este ca Romania va urma acelasi traseu. Un mare atu al nostru sunt exporturile, care au crescut cu 26% in 2010, fata de 2009, dar sa nu uitam ca exporturile reprezinta doar 25% din PIB. Deci e bine, dar nu suficient.

ADRIAN CRIVII: Daca eram o tara de patru milioane de locuitori, era suficient, dar suntem o tara de 20 de milioane de oameni.

OLIVIU STOICA: Iar faptul ca Romania a migrat de la industrie catre servicii, nu ne ajuta foarte mult in perioada asta, pentru ca iata ca industria ne duce afara. E o locomotiva. Deci, noi vedem iesirea din criza prin intermediul exporturilor si prin investitiile straine directe in economie. Increderea investitorilor care au investit multi bani aici incepe sa revina, incet-incet. Va urma creditarea in ciclul de revenire, care se va relua la sfarsitul lui 2011, inceputul lui 2012, insa in niciun caz la nivelul din anii de crestere. Suferim, din pacate, in continuare la capitolul consum pentru ca vedem cum criza sociala continua. Noi, ca grup, noi suntem optimisti pentru Romania, anticipam o crestere a PIB de 13% pentru perioada 2010-2015, fata de 9%, cat este prognoza pentru celelalte tari din regiune.

BUSINESS MAGAZIN: Investitiile si investitorii straini au revenit insistent in discutii. Romania va mai putea atrage bani?

EUGEN SCHWAB-CHESARU: Mai poate atrage. Daca adunam plusul din 2007 cu minusul din 2009 si plusul din 2006 cu minusul din 2010, ajungem pentru anii respectivi la niste rate de crestere de PIB care ar fi asigurat un parcurs al Romaniei in criza similar unor tari de genul Cehiei, Slovaciei sau Poloniei. Este valabil pentru foarte multe zone din economie. Practic, in 2009 si 2010 s-a platit tribut pentru o accelerare necontrolata din trecut.

BOGDAN BELCIU: Romania aparent creste pe exporturi, dar anul trecut 90% a reprezentat consumul intern.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/club-bm-ce-motive-avem-sa-fim-optimisti-7934281
7934281
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.