Au spus în Business Magazin. Au avut sau nu dreptate?

Autor: Dorin Oancea Postat la 05 octombrie 2012 169 afişări

Opt ani înseamnă mult. Am adunat în revistă mii de poveşti de afaceri şi avem cea mai interesantă şi frumoasă colecţie de ziceri. Oameni de afaceri, antreprenori, analişti, experţi şi politicieni vorbind despre prezent, despre viitor, despre criză şi despre idei de afaceri.

DRAGOŞ SIMION

FOST VICEPREŞEDINTE AL FLAMINGO

//Lumea încă se uită curios la tine când spui că eşti manager, pentru că la noi managementul nu este acceptat ca profesie//

În urmă cu cinci ani companiile susţineau că încep să pună accent pe manageri profesionişti şi noi şcoli de business îşi arătau interesul pentru piaţa românească. În acest context, Simion era de părere că programele MBA devin absolut necesare pentru managerii de top.


ADRIAN BULBOACĂ

MANAGING ASSOCIATE LA LINKLATERS MICULIŢI, MIHAI ŞI ASOCIAŢII

//Taximetriştii şi firmele de catering au făcut bani buni de pe urma celor care s-au ocupat de dosarul Petrom//

Avocatul a făcut parte din echipa care a asistat statul român în tranzacţia de vânzare (de 1,5 miliarde de euro a Petrom) către austriecii de la OMV. Nopţile lungi de muncă, negocierile interminabile şi discuţiile prelungite între părţi l-au determinat în urmă cu cinci ani pe Bulboacă să identifice şi alte categorii profesionale care au fost implicate, indirect, în această tranzacţie.


GEORGE BRĂILOIU,

KDF ENERGY

//Cele mai importante deţineri ale unui om de afaceri sunt agenda lui de telefon, cercul lui de prieteni şi agresivitatea//

George Brăiloiu a devenit în perioada 2008 - 2010 liderul vânzătorilor de certificate de carbon din România, un business de circa 100 de milioane de euro.


MIHAI LUNGU

FONDATORUL GOURMET

//Totul e de vânzare. Şi casa în care stai, dacă îţi dă cineva un preţ bun pe ea//

În 2005, cu trei ani înainte de declanşarea crizei în România şi în perioada în care afacerile înfloreau în toate domeniile, Mihai Lungu încuraja tranzacţiile. Era, practic, al doilea mare val de achiziţii, după cel din perioada 1996-2000, marcat de intrarea agresivă a fondurilor de investiţii în piaţă.


JEAN VALVIS, INVESTITOR ŞI ANTREPRENOR, AQUA CARPATICA, SÂMBUREŞTI

//Am băut un vin de Sâmbureşti în urmă cu câţiva ani şi mi s-a părut mai bun ca un Bordeaux//

În 2005 Jean Valvis a preluat Viti-Pomicola Sâmbureşti din Olt, unde a investit 12 milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/lideri/au-spus-in-business-magazin-au-avut-sau-nu-dreptate-10166023
10166023
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.