Un business cu volum

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 07 noiembrie 2016 5321 afişări

În prezent există o cerere mai mare pentru produsele din gama Wella şi L’Oréal, aceste branduri fiind cunoscute publicului datorită promovării de care au beneficiat. „Avem însă în portofoliu şi foarte multe produse profesionale noi pe piaţă, precum Oro del Marocco, Joc, B.app, care nu sunt încă foarte cunoscute publicului din România, însă care au început deja să cucerească piaţa produselor de înfrumuseţare datorită calităţii produselor şi a rezultatelor vizibile care atrag consumatorii. Profihairshop comercializează branduri de lux, branduri cu tradiţie în piaţa de retail dar şi branduri profesionale internaţionale menite să acopere întreaga plajă de consumatori“, spune Cristina Fleacă.

În topul celor mai căutate categorii de produse de către femei se află produsele de îngrijire (şampoane, balsamuri, măşti-tratament, uleiuri de păr), produsele de styling şi vopsele, urmate de cele pentru unghii, cosmetică şi accesorii de păr. În cazul bărbaţilor, cele mai căutate produse sunt şampoanele profesionale, urmate de produse de styling precum gelul, ceara, spuma şi fixativul. Valoarea unui bon mediu este de 100 de lei. „Sunt clienţi care preferă produse care au în componenţă mai multe ingrediente naturale bazate pe uleiuri hidratante, alţii care se îndreaptă spre produsele care nu fac parte exclusiv din zona de bio“, adaugă Cristina Fleacă.

Piaţa de retail din România este dinamică, atractivă, cu un ritm de creştere al vânzărilor foarte bun, spune Klaus Reisenauer. Printre factorii care au contribuit la evoluţia sa se numără reducerea cotei TVA din primul trimestru, care a generat o creştere a consumului şi sporirea creditului de consum, fenomen pe care îl pune pe seama interesului băncilor de a acorda credite. „Mediul de business de aici este mult mai interesant decât cel din Germania. În România se mai pot încă face foarte multe lucruri, în vreme ce în Germania este o piaţă saturată. Asta înseamnă că orice ai vrea să faci există deja; e destul de greu să îţi faci loc dacă nu ai o idee ieşită din comun. România este încă în dezvoltare, sunt foarte multe nişe care mai pot fi exploatate“, explică el. Ca antreprenor, România i se pare locul ideal, „însă este şi foarte dificil, mai dificil ca oriunde, mai ales pentru că sunt foarte multe schimbări. Noi avem o armată de oameni - avocaţi, contabili - care nu fac altceva decât să urmărească codul civil, să urmărească schimbările, să mi le explice şi să luăm apoi decizii.“

În prezent, piaţa produselor profesionale din România reprezintă doar 5% din totalul vânzărilor de cosmetice, în timp ce în ţările dezvoltate segmentul produselor profesionale ocupă între 15% şi 20% din piaţă. Iar cei doi antreprenori sunt încredinţaţi că există loc de creştere; un semn bun este chiar concurenţa din ce în ce mai mare pe zona de îngrijire personală, nu doar pe segmentul de coafură. „Se tot deschid mall-uri noi, magazine noi, şi este destulă concurenţă, dar asta te face să rămâi în viaţă“, remarcă Klaus Reisenauer. „Cumpărătorul începe să pună mai mult accent pe calitatea produselor, pe alegerea produsului potrivit tipului de piele şi păr pe care îl au, fiind din ce în ce mai puţin convinşi de promoţii şi reduceri de preţ. Nu mai cumpără şampon de la hipermarket, preferă să cumpere un produs profesional de la un magazin specializat. Începând cu 2013-2014 am simţit o creştere semnificativă, în primul rând datorită creşterii puterii de cumpărare, iar în al doilea rând datorită schimbării obiceiurilor consumatorilor“, spune el.

O reţea în continuă extindere

În prezent, reţeaua Profihairshop are 120 de angajaţi în cele 25 de magazine; dinamica angajaţilor este redusă, mai mult de 80% dintre aceştia fiind alături de companie încă de la înfiinţarea magazinelor. „Ne preocupăm constant de dezvoltarea şi motivarea angajaţilor noştri, iar printre avantajele de care aceştia beneficiază sunt training-urile de specializare şi bonusurile de vânzări“, spune Reisenauer. Iar asociata sa explică cum selecţia şi pregătirea angajaţilor determină succesul unui business, cu atât mai mult pe o nişă nouă, unde clienţii au nevoie de tot soiul de explicaţii: „Personalul nostru este calificat să ofere consultanţă clienţilor tocmai din acest motiv, pentru că avem clienţi care încă mai caută soluţia optimă pentru ei. Organizăm training-uri interne în cadrul firmei şi trimitem personalul regulat şi la cele organizate de producători pentru că vrem ca ei, la rândul lor, să poată oferi informaţii complete clienţilor care vin în magazinele noastre. Produsele profesionale asigură un rezultat optim în condiţiile în care sunt folosite corespunzător, de aceea calitatea produsului trebuie completată şi cu o consiliere profesională. Doar în acest mod putem câştiga pe termen lung aprecierea consumatorilor finali pentru produsele comercializate de noi şi îi putem păstra ca şi clienţi fideli.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.