Un business cu volum

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 07 noiembrie 2016 5321 afişări

În prezent, Oasis Retail Development are un portofoliu de 25.000 de mp, din care 12 locaţii sunt închiriate către Lidl, şi patru parcuri de retail, unde chiriaşi sunt Altex, Takko, Flanco, Deichmann şi Pepco; de asemenea, compania deţine terenuri pentru viitoare dezvoltări în Satu Mare, Brăila, Focşani şi Mediaş. Investiţiile Oasis pe piaţa locală au ajuns la 70 de milioane de euro.

Cea mai recentă investiţie a fost realizată anul acesta, pentru demararea lucrărilor la parcul de retail Prima Shops din Oradea, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 10.000 mp. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 12 milioane de euro, iar finanţarea proiectului se va face din surse proprii. Amplasat pe terenul fostei fabrici Înfrăţirea, Prima Shops Oradea va fi dezvoltat în două etape, iar lucrările de construcţie au început săptămânile trecute. Prima fază vizează livrarea a 10.000 de mp de spaţii comerciale, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru luna martie 2017. A doua fază a proiectului, cu o suprafaţă de 5.000 mp, va fi finalizată în ultimul trimestru al anului viitor.

„De asemenea, plănuim ca anul viitor să demarăm un alt parc de retail, la Sibiu. Acesta va fi dezvoltat pe un teren de 18 ha pe care îl deţinem împreună cu austriecii de la CA IMMO“, spune Klaus Reisenauer. Proiectul va ocupa o suprafaţă de 10 hectare, iar restul de opt hectare vor fi păstrate fie pentru extinderi ulterioare, fie vor fi vândute investitorilor interesaţi. Bugetul de investiţii se ridică la circa 30 de milioane de euro, iar finanţarea se va face parţial din surse proprii, iar diferenţa printr-un credit bancar. După estimările omului de afaceri, parcul comercial ar urma să fie inaugurat în 2018.

Nişa nedescoperită şi planul de afaceri

„Profihairshop este prima afacere în adevăratul sens al cuvântului pe care o dezvolt“, remarcă Cristina Fleacă. A început cu paşi mici: angajări de personal, crearea unei structuri pentru callcenter şi apoi pentru magazine, alegerea software-ului potrivit şi a direcţiei de dezvoltare. „Am întâmpinat tot felul de situaţii neprevăzute din care am avut oportunitatea să învăţ foarte multe lucruri şi care ne-au deschis calea spre o abordare de business corectă şi eficientă. În baza experienţei acumulate, am reuşit să construim o structură puternică bazată pe oameni, dându-le libertatea să aducă o valoare adăugată şi să activeze ca entităţi independente pe segmentul lor în luarea deciziilor. În acest segment de business, factorul uman este foarte important pentru că el asigură fluxul informaţional şi creează conexiune între firmă şi clientul final.“

Cum au decis cei doi să se asocieze pentru această afacere? În 2009 criza financiară s-a simţit şi în România, iar activitatea pe piaţa imobiliară s-a redus dramatic, explică Klaus Reisenauer. „Amândoi avem un prieten foarte bun din Germania, care este unul dintre cei mai mari retaileri pe piaţa de coafură; el e cel care ne-a atras atenţia că s-ar putea să existe o piaţă pentru produse profesionale de coafură. Am analizat pieţele din Germania, Austria şi România, am observat că este o nişă încă nedescoperită în România şi că există loc de dezvoltare pe acest segment. Şi atunci am decis să facem o încercare.“ Cristinei Fleacă i-a surâs ideea şi spune că s-a identificat imediat cu acest tip de afacere. „Întotdeauna am căutat detaliile şi am reuşit să le dau importanţa cuvenită. Se spune că «retail is detail», iar perfecţionismul unei afaceri se reflectă în detalii. Odată cu deschiderea magazinelor Profihairshop, fiecare a preluat segmentul în care avea cea mai mare experienţă: Klaus – identificarea locaţiilor în cadrul celor mai bune centre comerciale, galerii, mall-uri, negocierea contractelor şi a termenelor de execuţie, iar eu sunt responsabilă de negocierea ofertelor, organizarea unităţilor, aprovizionarea lor, asigurarea unei ministructuri în cadrul unei macro-structuri“, povesteşte ea.

Unul dintre principalele obstacole pe care le-au întâmpinat a fost susţinerea dezvoltării afacerii, din cauză că băncile acordau greu credite la acea vreme. Astfel, pentru finanţarea afacerii au pus la bătaie resursele proprii. Un alt obstacol de care s-au lovit, povestesc cei doi, a fost lipsa obişnuinţei consumatorilor de a folosi acasă produse profesionale de îngrijire. „La vremea aceea, în România nu existau magazine specializate în produse cosmetice profesionale, astfel că, la început, consumatorii au fost mai reticenţi în a le încerca. Apoi am început să investim în educaţia angajaţilor şi în consilierea profesională pentru a asigura fiecărui tip de client o diagnoză personalizată. Prioritatea noastră este de a asigura clienţilor noştri produsele de care au nevoie şi care li se potrivesc tipului de păr, pe baza recomandărilor profesionale din cadrul fiecărei filiale Profihairshop.“

Iniţial, afacerea a avut un model de business de tipul wholesale (vânzarea produselor către alţi comercianţi sau instituţii, nu şi consumatorilor finali - n.red.) şi firma lucra doar cu saloane, arată Klaus Reisenauer. „Până în 2012 am vândut numai în regim de angro, dar când am văzut că afacerea merge bine şi că cererea este în creştere, am decis să deschidem şi un magazin.“

Cei doi spun că sunt antreprenori din fire şi le place să rişte, dar atât timp cât riscul este unul calculat. „Ştim că uneori trebuie să lucrezi împotriva curentului; cum zic americanii, «buy a summer house in the wintertime». Şi ne-am gândit că atunci, când toată lumea închidea afacerile sau le restructura, era momentul potrivit să pornim o afacere“, subliniază Klaus Reisenauer.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.