Avocatul

Aceeaşi senzaţie de hotărâre şi siguranţă de sine o emană în jur şi Florentin Ţuca, avocatul care se află în fruntea celei mai mari case de avocatură din România, din punctul de vedere al încasărilor. La fel ca Zoltan Szigeti, în 2005 a pus punct. Şi apoi a luat-o de la capăt. "Am avut foarte multe dileme şi ezitări. A fost o decizie foarte complicată, una dintre cele mai grele din viaţa mea, dar a fost o expresie a emancipării şi a puterii de a te desprinde", spune Florentin Ţuca. Cataloghează acea perioadă ca fiind, "fără termen de comparaţie", cea mai dificilă din viaţa sa, frământările durând câteva luni. Lăsa în urmă un loc de muncă sigur, la Muşat şi Asociaţii, şi un confort material care vine de la sine atunci când lucrezi pentru liderul pieţei şi se uita spre o zonă cu totul nouă, în care faptul că era un bun avocat nu mai era suficient. Trebuia să dea dovadă că e şi un bun manager, un bun organizator, finanţist, recrutor şi practic tot ce înseamnă conducerea unei afaceri în toate detaliile ei.

După ce a cântărit plusurile şi minusurile unei asemenea decizii, într-o dimineaţă s-a trezit fără vreo urmă de îndoială şi şi-a spus că pur şi simplu trebuie să facă pasul. Avea, la vremea respectivă, suportul declarat al unor colegi care spuseseră că-l vor însoţi dacă va hotărî să plece.

După "un demers iniţiatic, trebuia să-mi dovedesc că pot performa prin mine însumi", argumentează avocatul. Nu anticipau nici el şi nici colegii care l-au însoţit unde vor ajunge. Voiau la acel moment doar să probeze că puteau, ambiţia de debut fiind de a nu se risipi undeva pe parcurs "care încotro, ci de a rămâne o echipă consolidată şi care să performeze". Nu aveau o ţintă foarte precisă de a ajunge numărul unu, cel puţin nu la început; dar îşi propuneau să rămână uniţi şi să fructifice avantajele pe care le aveau şi "pe care credem în continuare că le avem" - faptul că aparţin aceleiaşi generaţii, că împărtăşesc, prin urmare, aceleaşi valori, sunt dinamici şi "putem să facem treabă foarte faină". Florentin Ţuca consideră însă şi că au fost foarte norocoşi pentru că au luat decizia de a face această încercare în 2005, fiind ulterior susţinuţi de o creştere economică formidabilă. "Dacă luam decizia în 2008, lucrurile erau mult, infinit mai complicate. Riscul de a eşua într-o asemenea aventură ar fi fost mult mai mare", crede avocatul. Primul nume al firmei, respectiv Ţuca & Asociaţii, a fost schimbat în 2006, când la conducere a fost cooptat Gabriel Zbârcea, ca managing partner.

A avut doi colegi care s-au decis să plece, să-şi facă propria firmă, în 2008, şi amândoi s-au întors. S-au despărţit prieteni, le-a spus "îmi dedic cât timp este necesar ca să vă conving să nu faceţi asta", a ieşit la o bere cu ei să le explice că nu e un lucru uşor ceea ce îşi propuneau să facă, dar nu a reuşit să îi convingă. După numai câteva luni au eşuat şi s-au întors înapoi la Ţuca Zbârcea & Asociaţii. "Spuneau că vor mai multă autonomie şi timp liber", spune uşor amuzat Florentin Ţuca, povestind că atunci când administrezi o firmă de avocatură tocmai timpul liber este cel care dispare. "Trebuie să te ocupi şi de clienţi, şi de atragerea de noi clienţi, şi de angajarea şoferului şi de TVA şi de socotelile contabile", explică avocatul.

De-a lungul anilor în care a construit casa de avocatură, care a ajuns acum pe primul loc pe piaţă în funcţie de încasări, au mai fost momente grele, spune franc Florentin Ţuca. A fost greu să stea trei săptămâni fără sediu, de pildă. "Aveam nişte săli de protocol închiriate la Sofitel, unde avocaţii cu laptopuri în faţă şi covrigi alături trebuia să se îngrijească şi de clienţi, de administrarea micii prăvălii, de găsirea unui sediu", îşi aminteşte avocatul. În plus, a trebuit să lucreze asiduu la consolidarea brandului, care pentru o firmă de servicii este esenţial.

Avea, povesteşte avocatul, o echipă foarte bună, dar insuficientă numeric, iar cerinţele erau foarte mari pentru că în 2005 începuseră multe proiecte care le băteau la uşă - privatizări, achiziţii, dosare de real estate; avea, deci, nevoie de avocaţi care să completeze echipa. "Doar dacă mă limitez la aceste trei direcţii - sediu, brand, echipă, şi tot e suficient pentru a ilustra situaţia agitată de la acel moment", spune Ţuca. Compară primii doi ani cu o decolare prin furtună. Lucra câte 12-14 ore pe zi, orarul fiind redus acum - în medie 8 sau poate 10 ore pe zi. "Am avut un foarte mare sprijin din partea avocaţilor şi a partenerilor care s-au format alături de noi." La început foarte multe decizii erau rezultatul unei dezbateri colective de la care nu putea lipsi. Acum, ca efect al descentralizării şi specializării avocaţilor, deja echipele funcţionează drept centre de profit, iar avocaţii parteneri au şi rolul de a gestiona situaţii administrative, nu numai lucrul efectiv avocăţesc. Sunt avocaţi care au o viziune mai bună în dezvoltarea de clienţi şi proiecte, aşa că ies foarte mult la întâlniri şi poartă discuţii cu clienţi sau potenţiali clienţi, dar sunt şi parteneri (e şi cazul lui) orientaţi mai mult spre proceduri interne, cum ar fi de pildă resursele umane sau departamentul financiar contabil. Alţii au o înclinaţie mai mare spre promovare şi marketing, aşa că fiecare şi-a găsit o specializare conexă meseriei propriu-zise de avocat.

Cel mai mare sacrificiu pe care l-a făcut pentru carieră a fost renunţarea la activitatea didactică, dar mărturiseşte că ar fi "ipocrit să mă plâng că nu am avut vacanţe sau timp petrecut cu copiii sau excursii prin lume, timp de lectură". Pentru cineva care îşi doreşte să stea toată ziua să asculte muzică, să citească sau să pescuiască, orice activitate care îl scoate din acest ritm este un sacrificiu, crede avocatul care nu-şi vede viaţa decât într-un program alert. Încadrează în categoria micilor regrete situaţiile în care nu a putut participa la aniversări din familie din pricina proiectelor la care lucra. Performaţa a fost însoţită de satisfacţii profesionale certe, de câştiguri financiare, de recunoaştere în piaţă şi, "înainte de orice", de dezvoltarea firmei cu care se mândreşte. "Fără să ezit, contează foarte mult pentru un avocat să-şi vadă numele pe firmă, fiecare brand este legat, oricât de contestat aş fi şi oricât de pompos ar suna, de câteva valori", spune Florentin Ţuca.

Nu se referă neapărat la acele valori pe care le promovează departamentele de marketing din cadrul caselor de avocatură, ci la acele "judecăţi şi prejudecăţi validate de piaţă", de genul "firma cutare este bună în domeniul X". "Toată lumea ştie care sunt firmele cu adevărat bune în domeniul litigiilor sau în domeniul concurenţei", argumentează avocatul. Un marketing bun sau un director de vânzări bun pot face mari performanţe, dar "el nu poate face de unul singur tot, să vândă un produs prost", explică Ţuca. Cu sau fără marketing, în numai şase ani de existenţă, firma a preluat poziţia fruntaşă în topul caselor de avocatură în funcţie de cifra de afaceri, performanţă notabilă, în condiţiile în care vorbim despre o piaţă în care concurenţa este nemiloasă.