Nu e vorba insa numai de dorinta de a castiga a investitorilor speculativi, ci si a companiilor petroliere care detin rezerve si au tot interesul ca pretul sa urce. „Sa ne uitam la logistica, la costurile de extractie. Fata de momentul cand barilul era 12 dolari, acum sase ani, chiar in conditiile in care valoarea dolarului american a scazut intre timp, nu ne putem imagina ca preturile cu logistica au crescut chiar de noua ori. E clar ca aspectul speculativ a devenit o manivela in mainile celor care au rezervele“, apreciaza Constantin Tampiza, directorul Lukoil Romania. Iar atunci cand companiile sunt de stat, e vorba direct de interesul statelor producatoare. „A crescut foamea statelor furnizoare, ce taxeaza din ce in ce mai mult resursele minerale. Rusia, de exemplu, incaseaza 250 de euro la tona de petrol. Asa a reusit sa ajunga a treia din lume dupa rezervele valutare“, spune Tampiza. Directorul Lukoil considera ca statele producatoare practica strategii care nu permit pretului sa scada: „Multe companii dintre cele care extrag au simtit gustul majorarii preturilor si, dupa cum ati observat, imediat ce se duce pretul in jos, ba Yemenul micsoreaza productia, ba se intampla nu stiu ce conflicte“.

Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, e de parere ca salturile de preturi nu tin neaparat de o lacomie a statelor producatoare: „Cred ca mult mai importante in aceste cresteri sunt ciclicitatea industriei petroliere si limitarea in timp a rezervelor, elemente care cresc tensiunea in aceste piete“. Despre relatia dintre innoirea rezervelor si consum, Dinu Patriciu spune ca momentul critic intr-adevar „se apropie asimptotic, unii zic ca in 2012, altii in 2030, altii mai optimisti in 2050“.

Mariana Gheorghe apreciaza insa ca un pret ridicat al petrolului e un fel de rau necesar: „Nu cred ca pretul crescut al petrolului e un rezultat al lacomiei umane, pentru ca rezultatul, beneficiul acestei cresteri, este chiar cel social si economic, banii putand fi directionati in lungirea vietii activelor si in cresterea gradului de recuperare a zacamintelor, care implica investitii considerabile“. Directorul Petrom precizeaza ca recuperarea zacamintelor este destul de scumpa si pentru compania sa: „Numai ca sa restabilim productia, trebuie sa facem un efort financiar mare; la momentul privatizarii, efortul financiar estimat numai pentru mentinere era de circa 200 de milioane de euro pe an, astazi acest efort este in jur de 700 de milioane de euro pe an“.

Acesta este si unul dintre motivele pentru care Mariana Gheorghe considera ca modul in care opinia publica blameaza companiile petroliere atunci cand cresc preturile la carburanti, in functie de cotatiile internationale, nu este corect: „Perceptia publica e determinata de valorile absolute publicate la preturile internationale, fara sa se inteleaga ca inclusiv pe partea de venituri impactul la noi este mult mai mic“. Gheorghe explica prin faptul ca, deoarece Petrom nu vinde petrolul pe piata externa, pretul trece prin doua schimburi valutare. La aceasta se adauga costurile companiei, care au crescut cu 100% in 2005 si 2006, in timp ce pretul barilului a crescut de aproape trei ori.

Ramane adevarat insa ca marile companii petroliere sunt castigatoare evidente ale cursei preturilor. Conform unui raport al Consiliului National pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Petrom a fost in 2006 cea mai profitabila companie romaneasca, cu un profit brut de 2,5 miliarde de lei (750 de milioane de euro), inaintea Orange si a Vodafone. Exista insa o nuanta, spune Mariana Gheorghe: „In aceasta industrie a petrolului marimea conteaza, iar obiectivul fiecarei companii este sa isi creeze un echilibru intre capacitatile upstream si cele downstream“. Cu alte cuvinte, castiga companiile care pot sa-si bazeze veniturile pe explorare si productie, nu pe rafinare si distributie, unde de obicei cresterea pretului la materia prima afecteaza marjele, mai ales in perioadele cand cererea pe piata pentru produse petroliere se diminueaza. Din cauza marjei negative de rafinare, Petromidia, de pilda, principala companie a Rompetrol, a raportat pentru perioada iulie-septembrie pierderi de 25,2 milioane de dolari (18 milioane de euro), fata de un profit de 0,5 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului trecut.

A-ti baza veniturile pe extractie si productie inseamna sa dispui insa de rezerve, iar problema resurselor este un factor care va limita dezvoltarea economiilor si a companiilor petroliere ce depind de materia prima de la altii, considera Constantin Tampiza. „Astazi supravietuiesc doar companiile cu resurse: eu am resurse, Dinu Patriciu are resurse, noi putem spune ca avem tehnologiile si materia prima necesara pentru a creste prin achizitii sau organic.“ Tampiza da ca exemplu compania unde lucreaza; importanta resurselor Lukoil s-a vazut in interesul firmei americane Conoco Philips, care in 2004 a investit 2,5 miliarde de dolari pentru a intra in actionariatul companiei rusesti, adaugandu-si astfel la rezerve 1 milion de barili de petrol. Acelasi lucru l-a urmarit Rompetrol cand a vandut pachetul majoritar de actiuni companiei KazMunaiGaz, o companie care a extras numai in prima jumatate a anului mai mult decat toata productia pe anul trecut a Romaniei.