Un moment cheie în dezvoltarea afacerii a fost 1999, când CarmOlimp a început să populeze ferme cu vaci. "A fost un pas firesc. Pe de o parte, ne lipsea carnea de vacă din portofoliu, iar, pe de altă parte, erau o mulţime de oportunităţi, fostele ferme de stat erau scoase la vânzare." Iar ideea antreprenorilor a fost că poziţia ocupată e importantă şi de-a lungul anilor au cumpărat sau au luat în concesiune teren. Mult. Suprafaţa pe care o au acum, într-o formă sau alta, ajunge la circa 4.500 de hectare şi este o direcţie de dezvoltare. "Permanent căutăm teren şi dezvoltăm divizia de agricultură", spune tânărul braşovean, care povesteşte că de această activitate se ocupă tatăl său, acum preşedinte al grupului. În acelaşi timp, mama sa este contabil-şef, iar fratele se ocupă de activitatea fermelor. Despre alte activităţi ale grupului Valentin Şoneriu nu oferă detalii financiare, rezumându-se la procesarea de mezeluri, activitate al cărei rulaj a ajuns anul trecut la 25 de milioane de euro, iar pentru anul în curs aşteptările vizează o creştere de peste 30%.

Din suprafeţele de teren, circa 1.000 de hectare sunt destinate culturilor cu grâu şi porumb pentru consumul necesar fermelor de animale, diferenţa fiind terenuri cultivate cu ierburi furajere. "Cea mai mare parte a recoltelor este pentru fermele noastre. Am mai vândut cereale, dar la nivel de hobby", spune Valentin Şoneriu. Strategia de a cumpăra şi gestiona foarte mult teren a plecat de la ideea că ocupând spaţiul, eventualilor concurenţi le va fi dificil să se dezvolte, cel puţin în zonă. De fapt, chiar în presa locală, pe site-ul Monitorului de Făgăraş există opinii de forma "familia Şoneriu cumpără oraşul", "au pus mâna pe active ale statului şi feudalizează oraşul".

Pe standarde, cu fonduri

În 2002 firma celor doi antreprenori prinsese deja un contur clar, dar perspectiva aderării la Uniunea Europeană îi neliniştea. Şi-au chemat băieţii din SUA în vacanţa de Paşti ("era prima dată din 1994 când veneam în primăvară acasă"), ei fiind studenţi atunci. Părinţii i-au întrebat ce e de făcut: să vândă afacerea sau să continue? O dilemă dificilă, dat fiind că fabricile aveau nevoie de schimbări radicale şi investiţii pe măsură pentru a putea funcţiona după norme europene. Alegerea este acum evidentă iar primul pas a fost depunerea chiar în acel an (2002) a primului dosar pentru fonduri europene de preaderare. Cu o investiţie de 2 milioane de euro (din care 800.000 de euro bani de la SAPARD) au ridicat din temelii o nouă fabrică de mezeluri şi un abator, unitatea de sacrificare fiind prima, la nivelul întregii ţări, care era specializată pe mai multe specii de animale. Una peste alta, abatorul, spune tânărul antreprenor, "nu ne-a ajutat la mare lucru, pentru că noi nici acum nu putem exporta carne de porc în UE". Cert este că încă de pe atunci familia Şoneriu a înţeles care este valoarea banilor europeni şi au depus dosar după dosar pentru accesarea de fonduri. "Credeam că lumea se va îmbulzi să ia bani gratis, dar n-a fost aşa." Pentru evoluţia CarmOlimp însă, un lucru este cert: "Fondurile europeme au fost mecanismul care ne-a împins înainte vertiginos". Şi totuşi obţinerea banilor europeni n-a fost chiar floare la ureche, admite Şoneriu, care precizează că eforturile meritau făcute de vreme ce, repetă el, "erau bani gratis!".

În 2004 Valentin şi Paul Şoneriu, pe care îi desparte, ca vârstă, doar un an şi jumătate, şi-au terminat studiile (Finanţe-Bănci şi, respectiv, Relaţii Comerciale Internaţionale) şi s-au întors în ţară. În istoria firmei au urmat câţiva ani buni - "lucrurile au evoluat foarte bine pentru toată piaţa". În 2007 firma a inaugurat o nouă fabrică de mezeluri, care a preluat toate activităţile de procesare, în urma unei investiţii care a depăşit 10 milioane de euro din fonduri proprii şi credite bancare. "Am depăşit bugetele, a fost mult mai mult decât am planificat, adică 7 milioane de euro", admite antreprenorul braşovean. Şi asta pentru că pe măsură ce căutau soluţii mai bune au găsit utilaje mai performante şi, implicit, mai scumpe. La acel moment, ţinteau spre o felie de 7-8% din piaţa de mezeluri, cu o capacitate de 100 de tone pe zi. Or, pentru că de-a lungul ultimilor ani consumul a scăzut dramatic din pricina mai multor factori, consideră Şoneriu, "aceeaşi cantitate înseamnă acum 20-25% din întreaga piaţă".

În acei ani, povesteşte antreprenorul, planurile au fost creionate pe baza unor perspective frumoase, de creştere. Mai mult, investiţiile nu erau amortizate efectiv în preţul produselor, ci le considerau cheltuieli. "Şi multe au fost făcute nechibzuit", spune acum, privind în urmă spre paşi care nu ar fi fost necesari. În acest registru intră investiţia în fabrica de pateuri, despre care braşoveanul nu dă detalii.