DE ŞIST SAU RUSESC?

Pe de altă parte însă, din România au plecat anul trecut 1,3 miliarde de dolari pentru importul de gaze ruseşti, bani care prin doi intermediari agreaţi de Gazprom ajung în buzunarele gigantului rus. "Securitatea energetică este o problemă foarte importantă, iar dacă există resurse, fie că este vorba de solar, vânt, geotermal sau gaze de şist, avem nevoie de ele", spune Thomas Holst, country manager al Chevron România Exploration and Production. Opinia este împărtăşită şi de Dumitru Chisăliţă, fostul şef al Romgaz. "Orice resursă pe care o putem exploata este foarte bună, indiferent de felul cum se numeşte. Problema este aceea a responsabilizării autorităţilor locale încă din această fază, de explorare. Aici văd singura problemă pentru că trebuie să te gândeşti la toate elementele. Este o problemă esenţială legată de negocieri. Cum se împart riscurile, cine acoperă costurile după ce exploatarea se va finaliza cu toate efectele de mediu pe care le implică aceste operaţiuni?", se întreabă Chisăliţă. Din păcate, viziunea pe termen lung nu a fost niciodată un punct forte al statului român, iar acest lucru se vede începând de la toate procesele de privatizare până la greutatea cu care se elaborează o strategie energetică.

REVOLUŢIA AMERICANĂ

Problema este că gazul de şist, cu toate efectele de mediu pe care le presupune, a schimbat reguli în economia globală, iar efectele se văd şi pe piaţa locală, primul dintre acestea fiind scăderea preţului gazelor la nivel european.

"Exploatarea gazelor de şist va avea implicaţii majore asupra pieţei mondiale a gazelor naturale. Observăm deja că în Statele Unite gazele şi petrolul de şist au generat o adevărată revoluţie energetică, ţara revenind în postura de cel mai mare producător de gaze naturale din lume şi, probabil, urmând să depăşească la un moment dat Arabia Saudită în ceea ce priveşte producţia de ţiţei. De asemenea, preţurile gazelor naturale au scăzut foarte mult pe piaţa americană, fapt ce a revitalizat industrii precum siderurgia şi producţia chimică, ce erau în trecut considerate prea energofage şi costisitoare pentru a mai fi păstrate într-o economie dezvoltată ca a Statelor Unite, cu costuri salariale ridicate", explică Vasile Iuga.

Opinia lui Iuga este împărtăşită şi de reprezentanţii Azomureş, companie care consumă anual cam 10% din toate gazele arse la nivel naţional. Mihai Aniţei, directorul general al Azomureş, spunea recent că dacă Europa va ezita prea mult asupra gazelor de şist, America va veni aici şi va închide toată industria chimică.

În aceste condiţii, specialiştii din domeniu spun că gazul de şist este o carte pe care România ar trebui măcar s-o încerce, adică să treacă de faza de explorare, care se face prin metode convenţionale, pentru a vedea dacă într-adevăr există acel potenţial despre care se vorbeşte.

"România are potenţial în ceea ce priveşte producţia de gaze de şist (resursele estimate pentru regiunea României, Ungariei şi Bulgariei depăşesc 500 de miliarde de metri cubi), însă pentru a materializa acest potenţial, are nevoie, pe de o parte, de deblocarea din punct de vedere legislativ a exploatării de gaze de şist şi, pe de altă parte, de un cadru legislativ şi fiscal stabil şi atractiv, inclusiv un nivel al redevenţelor care să stimuleze investiţiile şi să maximizeze beneficiile ţării pe termen lung din exploatarea resurselor naturale", subliniază Vasile Iuga.

Potrivit acestuia, în Europa, producţia efectivă de gaze de şist, în cazul în care explorările actuale se vor dovedi fructuoase, iar resursele identificate vor avea valoare comercială, va începe cel mai devreme peste un deceniu.

EXEMPLUL POLONEZ

Cel mai avansat stat din acest punct de vedere este Polonia, acolo unde, potrivit datelor Chevron, au fost săpate 39 de sonde de explorare de către 20 de companii petroliere. Pe de altă parte, pornind de la potenţialul semnificativ anunţat, guvernul polonez a început să joace extrem de dur. Oficialii polonezi au propus o serie de reguli pentru sectorul gazelor de şist care prevăd, printre altele, ca licitaţiile pentru obţinerea licenţelor de extracţie să fie organizate după efectuarea lucrărilor de explorare şi, de asemenea, crearea unui operator naţional care ar putea deţine cote din licenţe, potrivit The Warsaw Business Journal. Regulile sunt criticate de cei interesaţi de gazele de şist din Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est, deoarece se consideră că o companie care a investit în forajele de explorare va face bani prin aceeaşi licenţă din operaţiunile de exploatare.

"Sunt unele ţări care sunt gata să facă acest lucru, iar dacă se ţine cont de regulile de mediu, nu pot decât să le încurajez să facă asta. Asta ar trebui să pună o presiune pe furnizori, aşa cum sunt ruşii, norvegienii sau algerienii", a precizat la rândul său Eric Stab, şeful GDF SUEZ Energy România.

Presiunea pe Rusia şi pe ceilalţi mari furnizori de gaze ar mai putea veni dintr-un loc: Marea Neagră. "S-a văzut că în afară de explorările din zona economică exclusivă a României, s-au identificat resurse şi în apele teritoriale ucrainene şi în cele bulgăreşti. Costurile exploatărilor de adâncime din Marea Neagră sunt mari, iar depozitele identificate nu vor putea fi recuperate în totalitate, cu tehnologia existentă. De asemenea, vorbim de un orizont destul de îndelungat de începere a producţiei efective în zonă, de până la 10 ani. În ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor economice ale României cu Rusia, speranţa este că acestea se vor dezvolta pe baze pragmatice", a mai spus Vasile Iuga.