În 1994, când a început să lucreze (iniţial drept consultant) la Depozitarul Naţional, instituţia nu era separată de Bursa din Varşovia. „Misiunea clară era de a realiza această separare.„ A coordonat o echipă largă de specialişti şi spune că era important ca acest proces să nu fi fost vizibil din exteriorul instituţiei. „După experienţa de a conduce întreaga ţară, acest lucru aproape că părea uşor. Dar nu era.„ Totul a mers bine şi a fost numit vicepreşedinte executiv al Depozitarului Naţional polonez, devenind brusc una dintre cele mai importante persoane din domeniul pieţei de capital în Polonia, dar fără o foarte mare vizibilitate, aşa cum e cazul celor care lucrează la bursă.

Avea 29 de ani şi mărturiseşte că nu ştia la acea vreme o mulţime de lucruri; a lucrat în cadrul instituţiei vreme de 11 ani şi spune că era ca o construcţie legală, aproape metafizică, „aproape ca filosofia germană: întune-cată şi ermetică, e mai degrabă vorba despre a gândi decât de a acţiona, pe când la bursă mai degrabă este vorba de a acţiona, desigur pe baza a multă gândire„. A fost pentru el o perioadă fascinantă, în care au fost puse bazele instituţiei şi avea destul de multă libertate, evaluează acum. Este convins că 11 ani a însemnat o perioadă prea lungă în care să facă acelaşi lucru şi „mi s-a întâmplat ceva care nu mi se întâmplase până atunci şi nici de-atunci: începeam să mă plictisesc„. Rutina devenise dominantă şi crede că ar fi trebuit să părăsească acel loc de muncă cu 2-3 ani mai devreme.

„Era o dilemă grea, pentru că nici nu ştiam ce altceva să fac şi, în plus, câştigam o mulţime de bani: mult peste 10.000 de euro.„ În perioada de început a anilor 2000, „erau bani foarte frumoşi, mai ales dacă treaba mergea ca pe roate„. Frământarea a durat circa doi ani şi, pentru că era foarte hotărât că nu vrea să mai preia încă un mandat, în 2006 a decis să facă un lucru neobişnuit, dezvăluie acum şi spune că este pentru prima oară când vorbeşte public despre acest lucru. L-a sunat pe editorul unuia dintre cele mai citite cotidiene poloneze şi i-a spus că vrea să-i dea informaţii confidenţiale. „Voiam să mă asigur că nu voi fi un candidat pentru următorul mandat. Ceea ce s-a şi întâmplat."

VÂRSTA POTRIVITĂ ŞI CONVERSAŢIILE TRANSFORMATOARE Dar după câteva săptămâni toată lumea era convinsă că făcuse acest lucru pentru a putea candida la conducerea bursei. „Dar jur că a fost o întâmplare.„ Era o situaţie delicată, pentru că ministrul trezoreriei, care deţinea 100% din bursă la acea vreme, decisese că vrea să schimbe CEO-ul bursei, care ocupa poziţia încă din 1991. Ministrul a ales să organizeze un concurs şi ceruse să-i fie prezentaţi trei candidaţi, iar „câţiva oameni m-au întrebat dacă nu vreau să-mi depun candidatura; eram mai degrabă împotriva acestui lucru, pentru că nu credeam că voi avea şanse reale în această competiţie, despre care credeam că va fi influenţată politic. N-a fost aşa„. O altă conversaţie telefonică i-a schimbat din nou viaţa.

Un matematician, membru al consiliului de la bursa poloneză, i-a spus: „Ludwik, te rog să-ţi depui candidatura, pentru că avem o problemă. O mulţime de oameni sunt rezervaţi în a face acest lucru din pricina CEO-ului anterior (care era o legendă - n.r.). Sunt conversaţii care ne pot schimba viaţa. Aceasta a fost foarte scurtă şi m-a pus pe gânduri„. După 11 ani de muncă creativă şi pragmatism, „după ce am fost cinic, cineva pe care îl respectam profund m-a sunat şi mi-a spus: «Avem o problemă. Nu putem da bursa pe mâna unui politician iresponsabil.»„ S-a hotărât astfel să candideze, însă discuţia cu head-hunter-ul care făcea lista de candidaţi l-a iritat total, pentru că acesta nu ştia ce abilităţi are („venise nepregătită la întâlnire„); nici evaluarea dosarului său nu a fost pozitivă; în ciuda acestui lucru, boardul a decis altceva şi au propus ministrului, în loc de trei candidaţi, unul singur: pe Ludwik Sobolewski. „A fost un moment crucial, pentru că ministrul se aştepta să poată alege CEO-ul din trei propuneri."

Sobolewski mai povesteşte şi că în momentul în care era pe cale să devină vicepreşedinte executiv al Depozitarului Naţional, CEO-ul de la acea vreme avea o reţinere în ce priveşte numirea lui Sobolewski, din pricină că avea doar 29 de ani. S-a sfătuit cu un profesor de drept, căruia i-a spus că are un candidat excelent, dar are o problemă: este prea tânăr. Profesorul de drept, devenit apoi prieten cu Sobolewski, i-a răspuns: „Nu-ţi face griji, cu timpul acest lucru se rezolvă„. 11 ani mai târziu, când a fost ales CEO al Bursei, profesorul l-a sunat, l-a felicitat şi i-a spus că a ajuns CEO „la vârsta potrivită„; împlinise deja 40 de ani. Era o glumă, iar polonezul este încredinţat că „nu sunt momente în viaţă când suntem prea tineri sau prea avansaţi în vârstă pentru a face ceva anume. Cred că e mai degrabă vorba de pasiune, interes şi energie. Nici măcar nu sunt sigur că odată cu vârsta căpătăm experienţă".