Noul pol industrial al României - cum a atras un oraş de provincie atenţia giganţilor mondiali

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 noiembrie 2013 35743 afişări

Investiţii de peste 260 de milioane de euro au fost inaugurate anul acesta în fabrici la Ploieşti. Peste zece fabrici au început sau şi-au sporit producţia în ultimul an iar oraşul este deopotrivă bază de export dar şi hub regional pentru coordonarea activităţilor. PIB-ul judeţului Prahova în 2012 a urcat pe locul trei la nivelul întregii ţări, după Bucureşti şi Timiş. Ce şanse are însă Ploieştiul să-şi menţină statutul de star în atragerea de investiţii dedicate producţiei?

„Este, după ştiinţa noastră, cea mai modernă fabrică de vopsea din Europa. Asta pentru că am cumpărat cea mai nouă tehnologie şi nimeni nu a mai inaugurat o fabrică după noi", spune Marcel Bărbuţ. Fabrica produce vopselele deopotrivă sub brandurile AdePlast şi Düfa, dar şi mărci private. De la Ploieşti produsele pleacă spre sudul României, ţările apropiate şi Liban. Bărbuţ a început să construiască în oraş în 2005 şi povesteşte că a luat terenul la preţ „bun„, pentru că s-a târguit cu înverşunare pentru el. Antreprenorul avea deja fabrici la Oradea şi a ales Ploieştiul pentru că „este aşezat strategic, se află în mijlocul unei importante zone industriale şi economice. Dată fiind apropierea lui de Bucureşti, este legat bine de întreaga zonă de sud a României, dar nu este departe nici de portul din Constanţa sau de Bulgaria„. Platforma AdePlast se află lângă DN 72, drumul care face legătura între Ploieşti şi Târgovişte şi este foarte aproape de ieşirea către autostrada A3. 

2013 a fost ales şi de Honeywell Transportation Systems pentru a-şi inaugura fabrica de plăcuţe de frână pe care a ridicat-o la Ploieşti, deşi producţia a demarat în urmă cu un an. A produs de atunci aproape două milioane de unităţi, ţinta sa fiind să ajungă la un nivel de zece milioane de produse anual. Unitatea de fabricare a plăcuţelor de frână din România este prima fabrică Honeywell din Europa dedicată utilizării exclusive a tehnologiei de fabricaţie Hot Press pentru creşterea calităţii produselor, asigurarea eficienţei energetice şi reducerea termenelor de livrare. Noua unitate din Ploieşti a fost concepută pentru a avea o suprafaţă mai mare de 14.000 de metri pătraţi de construcţii acoperite şi va asigura peste 300 de noi locuri de muncă în zonă până în 2015, în prezent având 220 de salariaţi.

Proiectul construcţiei a demarat în luna martie 2011, atunci când David Cote, preşedintele şi CEO al grupului american, a venit în România şi s-a întâlnit cu premierul Emil Boc, care conducea guvernul de la acea vreme. „Am luat în calcul mai multe ţări concurente cu România, dar am venit aici. Sunt elemente-cheie aici. Am găsit forţă de muncă înalt calificată, un sistem universitar bun. Aceste elemente ne-au permis să creştem în România. Un alt element este logistica, atât pentru importul de materii prime necesare, cât şi pentru exportul componentelor finale„, a spus pentru ZF Terrence Hahn, preşedinte şi CEO pentru divizia Transportation Systems.

Honeywell are în România circa 2.200 de angajaţi, iar la nivel global grupul are aproximativ 130.000 de salariaţi în 100 de ţări. Compania americană mai are în România alte două fabrici: una la Lugoj (Honeywell Life Safety, ce produce sisteme de detectoare de foc şi de fum) şi alta în Bucureşti (Honeywell Turbo Technologies, unde se produc turbosuflante pentru motoare diesel şi pentru motoare pe benzină).

ORAŞUL AURULUI NEGRU

Dincolo de poziţia geografică în proximitatea pieţelor emergente, forţa de muncă specializată a jucat un rol hotărâtor în alegerea oraşului Ploieşti ca destinaţie pentru o investiţie de 100 de milioane de euro a companiei americane Lufkin, care a inaugurat o fabrică în vara acestui an. 370 de angajaţi lucrează în trei schimburi pentru a produce echipamente pentru sectorul de petrol şi gaze. De altfel, oraşul are o lungă tradiţie în industria petrolului şi gazelor şi a atras şi alte companii din domeniu, ca Weatherford, Schlumberger şi Cameron. Graţie exploatărilor de petrol, industria oraşului s-a dezvoltat de timpuriu, la Ploieşti fiind construită prima rafinărie din lume, în 1856. Mai mult, România a fost prima ţară care a exportat benzină, în 1900.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/noul-pol-industrial-al-romaniei-cum-a-atras-un-oras-de-provincie-atentia-gigantilor-mondiali-11658304
11658304
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.