Miza alegerilor locale se ridică la zeci de miliarde de lei. Care este însă valoarea unui vot în Bucureşti sau Botoşani?

Autor: Bogdan Angheluţă, Florin Casota Postat la 04 iunie 2016 253 afişări

Aceasta este miza alegerilor locale din iunie. Cele peste 61 de miliarde de lei, sau 15 miliarde de euro, reprezintă veniturile cumulate ale tuturor unităţilor administrative din România - oraşe şi comune, primării şi consilii judeţene în fiecare an.

Iaşiul este al doilea oraş din ţară ca număr de monumente clasate patrimoniu cultural naţional, cu zece mănăstiri şi peste o sută de biserici şi o sărbătoare care atrage sute de mii de pelerini (800.000 potrivit dosarului depus pentru candidatura la Capitala Culturală Europeană).

În Iaşi se află instituţii culturale importante la nivel naţional, printre care Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, cu cinci secţii distincte (Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii, Muzeul Viei şi Vinului) sau Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, considerat unul dintre cele mai frumoase teatre din lume, conform BBC, dar şi edituri cu tradiţie ca Junimea şi Polirom.

Tot la Iaşi este organizat FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi), festival de anvergură – care a adus la Iaşi nu numai scriitori străini şi români, ci şi traducători şi editori.

Un lucru care diferenţiază Iaşiul de celelalte oraşe din acest articol este organizarea, de-a lungul a douăsprezece ediţii, a Săptămânei Modei Româneşti/Romanian Fashion Week (din iniţialul Festival al Modei, cu o primă ediţie în 1996). În plus, în oraş a fost înfiinţată Asociaţia Future in Textiles (FIT), care uneşte actorii principali din domeniul modei şi ai industriei textile, oferind îndrumare tinerilor designeri care vor să-şi dezvolte afacerile. Totuşi, contrastul este strident şi aici în oraşul unde anul trecut a fost înfiinţat Parcul Ştiinţific şi Tehnologic Tehnopolis Iaşi pentru activitatea de cercetare, „pelerinajul creştin la moaştele Sfintei Parascheva este cel mai important moment al anului, în care Iaşul devine destinaţie turistică şi care aduce cele mai mari venituri atât pentru administraţie, cât şi pentru meşteşugari şi mici antreprenori creativi“.

Bugetul alocat culturii în anul 2015 este cu 54,59% mai mare decât bugetul alocat în anul 2011. Media pe cei cinci ani a bugetului alocat pentru cultură este de 2,02% din bugetul total al oraşului.

În 2011 primăria a bugetat peste 4,7 milioane de euro pentru cultură, iar pentru 2015 a alocat 8,7 milioane de euro, adică 1,92% din bugetul total.

Baia Mare a fost un oraş minier, care în trecut era un oraş cosmopolit al artelor, însă regimul comunist a industrializat oraşul. În prezent, Baia Mare are o economie în curs de dezvoltare bazată pe prelucrarea lemnului şi pe comerţ, fiind al treilea ca importanţă centru urban din regiune.

Ca un punct de reper în 2015, Sărbătoarea Castanelor s-a transformat într-un festival de o săptămână, aducând împreună pentru un public de peste 150.000 de oameni DJ-i şi meşteşugari, pictori locali şi trupe internaţionale, expoziţii de artă şi premiere cinematografice.

Practicile maramureşene de sculptură şi arhitectură în lemn au fost clasificate de organizaţia UNESCO drept valori ale patrimoniului universal. În prezent, 10.000 de persoane lucrează în economia creativă, dintr-un număr total de 58.000 de angajaţi activi în Baia Mare. Industriile creative reprezintă 17,5% din produsul local brut, ceea ce înseamnă aproximativ 265 de milioane de euro pe an, din care 80% sunt făcuţi din prelucrarea lemnului şi producţia de mobilier.

Bugetul acordat de primărie în 2011 pentru cultură a fost de 840.000 de euro (1,85% din bugetul anual), iar anul trecut acesta a cresccut la peste 2 milioane de euro (2,67%).

România, patru ani mai târziu

Ce ne aşteaptă, astfel, în următorii patru ani? Ce ar trebui să schimbe partidele pentru a recâştiga încrederea alegătorilor? „Într-un sens pragmatic, imaginea“, spune Andrei Boţeşteanu. „Dar trebuie să o schimbe într-un mod cât se poate de credibil şi unitar, jonglând cu riscul de a fi compromise prin asociere. «Aducem oameni noi» este un truism - normal că aducem oameni noi, cei vechi se pensionează inevitabil. Ar fi mai indicat să comunice în sensul lui «avem oameni buni» urmat îndeaproape de «şi îi promovăm». Profilul omului aşteptat de toată lumea este, din păcate, acela al unui voievod, un om care le ştie pe toate, e bun la toate, e în putere şi merită să fie la putere. Sper totuşi să depăşim nevoia asta de a fi conduşi prin har şi, odată cu nevoia, să depăşim şi dezamăgirea inerentă.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/miza-alegerilor-locale-se-ridica-la-zeci-de-miliarde-de-lei-care-este-insa-valoarea-unui-vot-in-bucuresti-sau-botosani-15427183
15427183
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.