Există, bineînţeles, şi exemple pozitive; unul dintre acestea este cel al lui Valentin Vrabie, primarul comunei Peştera, din Constanţa, care în urmă cu peste şase ani a demisionat din PSD; câţiva ani mai târziu, a fost urmat de întreg consili local, şi de atunci, comuna s-a tot dezvoltat cu propriile resurse şi sponsorizări. Metrul cub de apă costă un leu, iar oamenii au internet wireless pe străzi şi servicii de salubrizare gratuite; şcoala a fost reparată şi modernizată, iar lângă s-a mai construit una. Totul s-a făcut din banii primăriei, din taxe şi impozite locale, nu din bani de la guvern sau din alte fonduri. Din păcate, însă, putem număra pe degetele de la o mâna poveştile de acest fel.

Să revenim, însă, la miza alegerilor: de unde vin cele 61 de miliarde de lei şi cum se împart aceşti bani?

De unde vin banii pentru bugetele locale?

Bugetul administraţiilor locale e format din veniturile proprii, sumele din TVA defalcate de la bugetul de stat, subvenţiile de la bugetul de stat, sumele atrase de la UE şi alte venituri. Din cele 18,05 miliarde de lei, cât au fost veniturile cumulate ale primăriilor de comune din România, cele mai mari sume le-au încasat primăriile din judeţele Iaşi (709 milioane lei), Timiş (699 milioane lei), Suceava (642 milioane lei), Prahova (633 milioane lei) şi Argeş (612 milioane lei). Pe de altă parte, Hunedoara, Tulcea, Ialomiţa, Brăila şi Covasna sunt judeţele cu cele mai mici venituri cumulate ale primăriilor de comună în 2015.

Potrivit datelor MDRAP, cea mai bogată primărie de comună din România a fost Primăria Miroslava din judeţul Iaşi, cu venituri totale de 56,2 milioane de lei. Pe locul doi s-a aflat Chiajna, primăria care ocupa prima poziţie în 2014; anul trecut, Chiajna a avut venituri de 55 milioane lei. Potrivit execuţiei bugetare din 2015, Primăria Dragomireşti din judeţul Ilfov ocupă locul trei; urmează comuna Lumina din Constanţa, cu venituri totale în 2015 de 41,3 milioane de lei, Floreşti din Cluj, comuna Cumpăna din Constanţa, Ariceşti din Prahova, Valu lui Traian din Constanţa, Dumbrăviţa şi Giroc din Timiş.

Deloc surprinzător, bugetul Capitalei este mult mai mare decât în cazul oricărui alt municipiu, respectiv peste 8 miliarde de lei. Cea mai mare sumă s-a înregistrat în dreptul Primăriei Generale, 3,5 miliarde de lei, urmată de cea a sectorului 1, cu 1,1 miliarde lei.

Veniturile sectorului 2 au fost de 840 milioane de lei, urmate de ale sectorului 3, cu 764 de milioane. Cele mai mici venituri le-a avut sectorul 5, respectiv 461 milioane de lei.

În ultimii zece ani, un sfert din judeţele României şi-au crescut ponderea deţinută în economia naţională. Deloc surprinzător, Bucureşti a avut în toată această perioadă cea mai mare pondere în PIB (21% în 2005, 24% în 2015), în condiţiile în care populaţia reprezintă doar 11% din totalul populaţiei rezidente. Urmează în ordine Cluj, Timiş, Ilfov şi Constanţa – acestea înregistrând creşteri semnificative ale ponderii în PIB.

Un alt aspect extrem de important este nivelul PIB-ului pe cap de locuitor. Judeţele cu cele mai ridicate valori sunt Bucureşti, Constanţa, Timiş, Cluj şi Ilfov, în vreme ce la polul opus se află Teleorman, Mehedinţi, Botoşani, Giurgiu şi Vaslui. Diferenţa dintre Bucureşti şi Vaslui este însă una uriaşă: 21.000 de euro faţă de 3.700 de euro; de altfel, PIB-ul pe cap de locuitor în Bucureşti este 260% faţă de media naţională.

De la momentul integrării în Uniunea Europeană, în 2007, PIB‑ul pe cap de locuitor a crescut de la 6.000 de euro la 7.950 de euro, adică de la 23% din media europeană la 28%. Diferenţele între regiuni erau evidente încă de atunci: în Bucureşti PIB pe cap de locuitor reprezenta 52% din media UE, în vreme ce acelaşi indicator aplicat judeţului Vaslui reprezenta doar 10% din media europeană. Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Hunedoara sunt judeţele în care PIB-ul pe locuitor a înregistrat cea mai mare creştere în perioada 2007-2015: peste 2.500 de euro. Cele mai mici creşteri s-au înregistrat în Harghita şi Bihor, sub 500 de euro.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, la începutul lunii aprilie, că „la nivelul administraţiei publice locale avem costuri foarte ridicate pentru a menţine administraţii locale ale unor localităţi mici care au capacitate financiară şi instituţională slabă, cu consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale. Astfel, peste 50% din comunele din România, în momentul de faţă, nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare cu propriile venituri pe care le pot degaja, ca să nu mai vorbim de proiecte de investiţii pentru dezvoltare“. El a atras atenţia şi asupra faptului că programele europene destinate dezvoltării locale se suprapun şi nu sunt utilizate eficient, iar în ceea ce priveşte transferul de fonduri de la bugetul de stat nu sprijină „durabil şi obiectiv“ cele mai sărace comunităţi.

Declaraţiile premierului au sens dacă privim datele INS care arată că doar doi din cinci români au venituri peste media Europei, iar statistic vorbind aceştia trăiesc fie în Capitală, fie în Cluj-Napoca. Contrastul între aceste localităţi şi restul ţării se vede foarte bine şi în taxele pe care le plătesc locuitorii către stat: o familie din Bucureşti plăteşte în medie taxe de 700 de lei pe lună – o sumă de trei ori mai mare decât în Suceava sau Botoşani, unde media e de sub 250 de lei pe lună. Mai mult, conform datelor Băncii Mondiale, un sfert din populaţia României trăieşte în sărăcie absolută: oamenii nu îşi permit să platească întreţinerea, mâncarea, sănătatea şi educaţia.

Cele mai mari taxe le plătesc familiile ai căror membri au între 35 şi 49 de ani, sunt absolvenţi de studii superioare, au un copil şi locuiesc în Capitală. Cele mai mici taxe vin de la tinerii până în 25 de ani sau de la persoanele de peste 65, care locuiesc la sat, se ocupă cu agricultura, au maximum patru clase şi cel puţin patru copii.