Lecţiile antreprenorului care şi-a dus afacerea în 28 de ţări: Nu faceţi afaceri cu statul şi uitaţi că România are graniţe

Postat la 02 septembrie 2016 3180 afişări

Nu crede foarte tare, în schimb, în cloud. „Companiile mari vorbesc despre cloud, dar nu au nicio intenţie să facă nimic în cloud. Este marketing, este pur marketing, targeturile oamenilor de vânzări din unele mari companii, pentru cloud, sunt 2%. Cloud e marketing, iar marii mamuţi au o problemă în a trece spre această nouă paradigmă care este mobilitatea şi care trebuie să fie folosită ca un avantaj.“

Liviu Drăgan spune că nu va părăsi TotalSoft, chiar dacă în prezent are şi derulează un program pentru un viitor CEO al companiei, scenariu în care el va fi chairman. „Nu aş pleca de tot nici dacă aş vinde. Însă dacă o să vreau să ajut pe cineva, o să ajut tinerii. Mă gândesc foarte serios să ajut, dar mi se pare o trădare să fac asta atât timp cât nu mi-am terminat misiunea TotalSoft.“ În calitatea sa de preşedinte al ANIS - asociaţia patronală a industriei de software şi servicii - şi împreună cu Radu Georgescu au făcut un plan. Şi se gândeşte şi la o fundaţie Charisma care să se ocupe de finanţarea antreprenorilor din IT şi îşi propune să atragă şi fonduri de investiţii în această acţiune. „România este o ţară relativ săracă, dar din fericire americanii nu sunt preocupaţi dacă finanţează doi studenţi din Colorado sau alţi doi din Craiova. Problema este ca studenţii să îndrăznească. Cred că problema în România nu este atât finanţarea, cât lipsa de îndrăzneală. Sunt câţiva tineri care au îndrăznit şi s-au finanţat destul de bine.“

La final, l-am rugat să se caracterizeze în cât mai puţine cuvinte. A răspuns, simplu: „Sunt un om fericit“.

LIVIU DRĂGAN a înfiinţat TotalSoft - companie aflată pe locul 1 la nivel regional în soluţii de project management, clasată în top 5 cele mai mari companii de software din România şi top 10 furnizori mondiali de soluţii pentru leasing - în 1994. Absolvent de Electroenergetică, a fost atras iniţial de o carieră universitară, dar apoi şi-a găsit vocaţia în programare, lucrând în străinătate mai mulţi ani, ca freelancer. Revenit în ţară, înfiinţează TotalSoft împreună cu câţiva colegi de facultate.

În 2002 TotalSoft lansează Charisma Entreprise, prima soluţie românească de gestiune a resurselor unei companii; în timp Charisma s-a diversificat - Leasing, HCM Portal, Office Automation. ”Cred în continuare că cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac, ca valoare genetică, era să fiu profesor. Acum sigur că rezultatele pe care le-am avut mă fac să fiu mândru de ceea ce am făcut. Eu am predat zece ani la Politehnică, îmi plăcea să predau„, spune acum Drăgan. Spune despre sine că este un bun creator de soft.

”Am fost întotdeauna foarte ambiţios, şi când eram la şcoală, şi când eram salariat, iar asta nu e o chestiune pe care o controlez eu. Şi mai cred că am avut calitatea să inspir oamenii cu care am putut să creez firma. Din punctul de vedere al defectelor cred că nu am răbdare, nu răbdare în sensul de a asculta oamenii, pur şi simplu nu am răbdare.„ La calităţi pune şi onestitatea. A fost obsedat de cash şi destul de chivernisit. ”Singura mea frică este nemulţumirea clienţilor, asta îmi creează o stare extrem de apăsătoare. Clientul m-a ales pentru că a avut încredere totală în mine şi nemulţumirea clientului mă face foarte foarte nefericit şi mă obligă să iau decizii foarte rapide. Dar este un lucru la care veghez în permanenţă.„ Nu procedează aşa pentru că scrie în cărţi, spune că a ajuns într-o etapă în care nu pune preţ pe creşterea extraordinară, ci pe fairplay-ul faţă de clienţii care au avut încredere în companie.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
liviu dan dragan,
afaceri,
totalsoft
/cover-story/lectiile-antreprenorului-care-si-a-dus-afacerea-in-28-de-tari-nu-faceti-afaceri-cu-statul-si-uitati-ca-romania-are-granite-15649359
15649359
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.