O altă perioadă grea, nu neapărat din punct de vedere financiar, pentru că firma era stabilă şi pe val, a fost în 2012 la deschiderea proiectului mic.ro al lui Dinu Patriciu, cu 1.000 magazine într-un an. „Este fabulos să deschizi 1.000 de magazine în mai puţin de un an, ne confruntam cu un management care voia toată ziua alte schimbări. Am pierdut aproape 2 milioane de euro atunci şi TVA-ul şi tot, a fost un moment foarte amar pentru mine pentru că mobilizasem firma cu un entuziasm extraordinar.“

Cadenţa unei firme, spune Liviu Drăgan, este dată de oamenii de vânzări. Dar se simte, personal, mai legat de programatori decât de procesul de vânzări, pentru că este partea de producţie şi TotalSoft este o firmă de producţie. „Ei sunt oameni mai alintaţi de piaţă şi fac diferenţa. Eu consider că – ştiu că spun lucruri care sunt aproape de limba de lemn – Total Soft nu este o companie care nu a reuşit datorită disciplinei sau viziunii mele, ci a reuşit datorită excepţionalului din anumiţi oameni. Acei oameni sunt desigur şi în zona de vânzări şi în zona de programare, însă programatorii sunt mai independenţi şi atunci trebuie să ai mai multă grijă de ei. Oamenii de vânzări sunt mai devotaţi şi câteodată îi mai neglijez din cauza asta.“

Pe de altă parte, TotalSoft este o companie specială; chiar dacă ar pleca din companie cu know-how-ul acumulat, angajaţii nu au ce face codurile sau cu lista de clienţi. „TotalSoft este o companie nerepetitivă, dacă iei toţi clienţii trebuie să ştii ce să faci cu ei. A crea soft înseamnă că trebuie să-i dai programatorului tot felul de prerechizite, adică trebuie să ai un departament care gândeşte tehnologia şi arhitectura. Trebuie să ai un departament de business care gândeşte businessul şi sănătatea businessului, trebuie să ai un departament care să asigure testarea, calitatea, şi trebuie să ai business analişti care să scrie toată partea asta. Dar toate astea înseamnă investiţii.“

Nu crede în talentele naţionaliste şi în ideea talentului românilor în IT. Dar spune că în IT-ul românesc s-a petrecut o filtrare pozitivă, pentru că la facultăţile de calculatoare s-a intrat cu note foarte mari, iar la alte discipline cu note mai mici. „Cei care au terminat o facultate de calculatoare sunt mai bine pregătiţi decât cei ce au terminat metalurgia. Acesta este un potenţial formidabil. Din păcate România s-a axat foarte mult pe outsourcing, suntem foarte mândri că o mare companie a deschis nişte centre de mentenanţă. N-ar trebui să fim mândri, sunt oameni care stau în faţa unui computer şi răspund în trei limbi cum să introducă oamenii nişte date, şi spun că fac IT. Este o contrainvestiţie, o investiţie împotriva IT-ului românesc. Aceşti oameni ar trebui să se ocupe de produse care să aibă valoare. Trebuie să gândim că românii trebuie să facă produse pe care să le vândă în toată lumea. Şi când spun produse, nu trebuie să ne gândim la unele sofisticate, cum este Charisma. Am avut un coleg pe care nu l-am putut ţine în firmă pentru că el câştiga, în anumite luni, câte 40.000 de dolari pentru aplicaţii nu foarte elaborate. Trebuie să facem produse pe care să le vindem şi nu să ne transformăm în nişte indieni, nu o să putem să-i înlocuim pe indieni niciodată. Trebuie să ne focusăm pe produs.“

În 2005, fondul de investiţii Global Finance a preluat TotalSoft, iar Liviu Drăgan spune că a fost o mişcare înţeleaptă „pentru că în momentul în care devii partner un fond de investiţiei, ai ajuns pe un alt palier“. „Singurătatea acţionarulului creează tot felul de temeri, eşti bântuit de teama falimentului, de teama faptului că peste doi ani n-o să mai nu ştiu ce. Un fond de investiţii asigură valoarea firmei.“ În acelaşi an compania a deschis prima subsidiară europeană, în Serbia (în SUA era prezentă din 2001), iar acum are filiale şi în Bulgaria, Grecia, Qatar şi Austria.

Spune despre Charisma că este un produs extrem de bine văzut. „Noi nu suntem prea bine văzuţi, pentru că suntem români. Mie mi-au spus în faţă asta nişte necunoscuţi: noi, când auzim de români, avem dureri de stomac. Dar ne-o spuneau prieteneşte, nu o spuneau jignitor. Adică eu te plac pe tine, dar tu îţi dai seama că nemţii nu prea au încredere în noi... Ei văd chiar la colegii mei că nu răspund precum americanii. Dacă ei întreabă: «Terminaţi în trei luni?», americanul spune trei luni şi vă garantez eu că nu e nicio întârziere, iar ai noştri, cu capul în pământ, spun că încearcă.“