PwC este un parteneriat, adică partenerii deţin acest business, explică Simion. „Pe cale de consecinţă, ei sunt la rândul lor antreprenori. Este acea combinaţie între antreprenor, iniţiativă privată, individuală, şi dacă vreţi, structură, mecanism corporatist, care să te facă să acţionezi după nişte reguli bine stabilite. Prin reguli nu mă refer cum să îţi organizezi afacerea, mă refer la integritate, la calitate, la respect şi investiţie în brand. Ca atare, a fi partener înseamnă pe de o parte să dezvolţi afacerea în care eşti, businessul pe care îl practici, şi totodată să te asiguri că brandul în slujba căruia eşti creşte şi se dezvoltă pe mai departe.”

După doi ani a vrut să plece de la PwC, dar a rămas în consultanţă pentru că aceasta îi dă posibilitatea să interacţioneze cu oameni de tot felul - de pregătire diferită, educaţie diferită, orientare religioasă diferită şi chiar aşteptări diferite, iar această expunere, în opinia sa, nu poate decât să îmbogăţească un om. „Să lucrezi într-o organizaţie precum PwC este ca o călătorie care nu are sfârşit în ceea ce priveşte posibilitatea de a întâlni noi şi noi experienţe. Şi pentru asta am optat.”

Parcursul uzual într-o firmă de consultanţă e partener, şeful unei linii de servicii şi şeful companiei. Ionuţ Simion a sărit însă etapa de mijloc, trecând de la funcţia de partener, pe care a obţinut-o în 2007, la cea de country managing partner. „Fiecare rol în parte necesită un set de aptitudini, iar probabil că firma a optat pentru unul ca mine, sau partenerii mi-au dat încrederea lor tocmai pentru că au bănuit că aş putea să-i reprezint cel mai bine în interacţiunea cu cei cu mediul extern sau în interacţiunea cu colegii din interiorul firmei”, opinează el. „Pentru că trebuie spus: fiecare partener în sine este un director general. Fiecare partener în sine are autonomia de a lua decizii, de a construi echipe, de a dezvolta businessul. Ei n-au nevoie de unul ca mine care să le spună ce să facă. Ei au nevoie de unul ca mine care să-i încurajeze să facă mai bine ceea ce fac.”

Ionuţ Simion crede că loialitatea este o combinaţie de satisfacţie profesională, colegi cu care lucrezi, proiecte asupra cărora te apleci, dar şi câştigul material. De la un anumit nivel încolo, spune el, câştigul material nu mai este cel definitoriu. „Oricare dintre noi ajunge la un anumit nivel care reprezintă o recunoaştere, dacă vrei o apreciere materială a abilităţilor pe care le ai. Dar de la un anumit prag salarial şi profesional, banii nu mai sunt principala motivaţie. Din punctul acesta de vedere mie chiar mi-a plăcut ceea ce fac. Şi uitându-mă şi având experienţa organizaţiilor anterioare, cred sincer că PwC este o organizaţie în care, parafrazându-l pe Napoleon, fiecare dintre colegi are în raniţă bastonul de partener.” Asta e, de altfel, diferenţa dintre consultanţă şi industrie: „În industrie, dacă vrei să ajungi director financiar, trebuie să stai să moară cel care este pe poziţie, să îl dea afară, să îl promoveze dacă are noroc, să iasă la pensie; dar nu pot fi doi directori financiari în aceeaşi companie. Pe când în consultanţă depinde numai şi numai de abilităţile tale să devii partener. Nu te împiedică nimeni să generezi acei bani. Clienţii vor să lucreze cu tine pentru abilităţile pe care le ai, pentru încrederea pe care le-o inspiri, pentru confortul pe care îl dai. Când am devenit partener am simţit că am plecat din lumea muritorilor şi am ajuns în lumea nemuritorilor, şi acolo am aflat că eram cel mai mic nemuritor. Şi că există acolo un întreg univers pe care eu îl descopăr, câte puţin, în fiecare zi.”

Anul 2009 a fost unul de cotitură în viaţa sa – nu din pricina crizei, pentru că „oamenii aveau nevoie de consultanţă care să le spună pe bani puţini ce să facă să le iasă bine” – ci din cauza unor evenimente pe plan personal. „Ceea ce a exacerbat de fapt sentimentul acesta a fost moartea tatălui meu. S-a stins foarte repede, şi în perioada aceea de trei săptămâni chiar a fost pentru prima oară în viaţa mea când n-a mai contat slujba, n-au mai contat colegii, n-au mai contat celelalte lucruri, ci cel mai important a fost el. Şi cred că atunci am înţeles că viaţa are are o linie de finiş şi că trebuie să ştii s-o trăieşti dacă vrei cu adevărat să te bucuri de ea.”

Definiţia unui lider

Un lucru care l-a ajutat a fost să plece, timp de o lună, în Africa. „M-am dus în Africa pentru că aveam sentimentul că e ceva la mine pe care nu reuşesc să-l identific”, povesteşte şeful PwC. „Căutam o iluminare spirituală, aveam sentimentul că e ceva neexprimat şi îmi propusesem să văd lumea în optzeci de zile. Plecasem de la o carte, Ocolul pămantului în optzeci de zile, o citise şi fiul meu. Am fost în Namibia, Africa de Sud, Botswana, Zambia, Tanzania, Kenya şi am trecut prin Zanzibar şi Uganda, şi în toată perioada aceasta am fost singur, cu un rucsac în spate. A fost o experienţă extraordinară, cred că nu aveţi idee ce înseamnă să stai doar cu tine. Credeţi-mă, n-aţi fost niciodată atât de multe zile – o zi, două, trei mai merge, dar când stai câteva săptămani începi să te uiţi.”

Amintirile sunt multe, dar una i-a rămas clar în minte: „În ultima zi în Uganda stăteam pe un pat de campanie, cu mâinile după cap, şi aşteptam să-mi vină iluminarea. N-am avut niciodată un întuneric mai mare în minte ca atunci. Nicio flamă. Nicio scânteie. Am venit acasă încântat de ce am văzut - Africa este senzaţională - dar n-am avut parte de nicio iluminare, ba din contră. Când m-am întors am început să înţeleg, de fapt, despre ce era vorba. Am început să văd lumea diferit, am început să înţeleg oamenii diferit, am început să mă uit la viaţă altfel. Unii spun să munceşti cât mai mult că numai aşa o să-ţi vină promovarea. Da, în prima parte a carierei e foarte important, dar ca să fii lider nu trebuie să-i munceşti pe alţii, trebuie să-i inspiri pe alţii, aceasta cred eu că e definiţia unui lider.”