Pentru Ionuţ Simion, contabilitatea este regina ştiinţelor economice: „În momentul în care o cunoşti şi o stăpâneşti, este efectiv o artă, o bucurie; cifrele în sine au viaţă, au sens. Dacă trăieşti în ideea de a întocmi doar declaraţii fiscale sau cine ştie ce raportări financiare, atunci eşti într-adevăr prizonierul meseriei”. Contabilitatea nu este nici pe departe ceva ce limitează un profesionist, spune el, ci dimpotrivă, este o unealtă care ajută la dezvoltarea personală.

La Ana Electronic a petrecut un an şi jumătate pe poziţia de contabil-şef, dar a decis să obţină doctoratul şi a ales calea multinaţionalelor; mai precis Colgate, unde a trebuit să treacă printr-un interviu în compania unui indian. „La interviu luasem un prieten cu mine, pentru că eu nu ştiam foarte multă engleză la acea dată; m-a învăţat ca la orice întrebare să răspund cu «yes» şi doar dacă văd un semn de mirare pe faţa lui să spun «no». Omul mă tot întreba, eu tot răspundeam «yes, yes», până la un moment în care m-a întrebat: «So, you want to get hired, don’t you?» (Prin urmare, vrei să te angajezi, nu-i aşa?) Eu am răspuns «no», pentru că mi s-a părut că faţa lui nu exprima o încurajare. S-a uitat la mine şi mi-a zis că sunt angajat.” Câteva luni mai târziu, când a început să vorbească engleză, a aflat de ce fusese angajat: în departamentul respectiv lucrau 46 de femei şi niciun bărbat.

„Şansa mea profesională e că am început la Colgate în acelaşi birou cu un director financiar belgian”, povesteşte şeful PwC. „Eram foarte bun vorbitor de limba franceză atunci şi am nimerit în acelaşi birou cu el. Prin urmare, în momentul în care el a preluat postul de director financiar, m-a considerat a fi un fel de, hai să-i zic aşa, ajutor al lui direct.”

De la Ana Electronic a plecat cu un salariu de 220.000 de lei, dar într-o perioadă de hiperinflaţie; la Colgate a primit iniţial un salariu de 200.000 de lei – nu pentru că multinaţionala ar fi plătit mai puţin, ci pentru că el era încadrat pe un post de muncitor necalificat. „Când am văzut câţi bani iau, care erau mai puţini decât ce luam înainte, m-am dus mai negru la faţă ca indianul şi am zis: «Dom’le, îmi eşti drag, îmi place, dar nu am după ce bea apă». Şi a doua zi mi-a făcut salariul 600.000 de lei, asta e tot ce ştiu. A fost primul meu salariu la Colgate.”

Întâmplarea avea loc în 1994, iar Ionuţ Simion a rămas la Colgate încă doi ani şi jumătate. A plecat pentru că îşi dorea mai mult şi a preluat postul de director financiar la Amway în aprilie 1996. „Am acceptat provocarea deşi salariul era aproape la fel, era cu 100 de dolari mai mult. Am fost cel mai tânăr director financiar din Amway la acel moment: aveam 28 de ani. Era o provocare, de care zic eu că m-am achitat foarte bine.”

Şeful PwC spune că în viaţă sunt anumite lucruri care se întâmplă lângă tine şi pe care trebuie să le vezi. Pentru el a fost sfatul primit de la un domn, şi anume că în viaţa profesională este util să ai două-trei experienţe cu firme diferite. Acestea te învaţă să vezi mai bine ce cultură organizaţională ţi se potriveşte, care te ajută să te dezvolţi. „Când am plecat de la Ana Electronic la Colgate, motivaţia a fost legată de nevoia de a învăţa limba engleză, când am plecat de la Colgate la Amway a fost pentru că simţeam că pot să fac mai mult; plecarea de la Amway la PwC a fost o întâmplare.” După trei ani şi jumătate, activitatea de la Colgate – deşi dificilă în lumea contabililor – devenise rutină pentru Ionuţ Simion. Ca urmare, s-a dus la mai multe interviuri şi a primit oferte de la companii diverse, precum Sodexo sau HBO. Întâmplarea, aşa cum o descrie Simion, a fost să îi ajungă sub priviri o revistă care numea cei mai buni 10 angajatori. „Pe primul loc era Coca-Cola – a fost uşor să-l tai pe primul, că rezolvasem problema (participase deja la un interviu de angajare – n.red.). Cel de-al doilea - General Electric - era o reprezentanţă cu 5-6 oameni, nu ştiu dacă avea pe cineva la finanţe, aşa că l-am închis. Iar pe locul 3 era PricewaterhouseCoopers. Şi atunci am zis să mă duc să lucrez acolo doi ani, pentru că întotdeauna am considerat că nu trebuie să stai mai puţin de un an într-o firmă, şi să-mi iau pedigriul de cel mai bun angajator la CV, să atârne ca o medalie.”