Cum şi de ce să investeşti într-un start-up inovator

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 iunie 2016 5173 afişări

Marcin Wojcicki, BVB: Cred că ceva se mişcă deja, dar lucrurile nu se vor schimba peste noapte, va dura ceva timp. Depinde mult de mentalitatea oamenilor. Sunt o mulţime de oportunităţi legate de finanţare europeană şi aceasta cred că este o zonă neexplorată.  O îmbunătăţire semnificativă, în opinia mea, ar putea interveni în 3-5 ani. Asta nu înseamnă însă că toate problemele vor fi rezolvate.

Daniel Vişoiu, BAC România: Acum e un moment important şi subliniez, încă o dată, necesitatea unui cadru legal complet pentru legea legată de business angels. Dacă normele metodologice pentru aplicarea legii vor fi disponibile în următoarele câteva luni, va fi o schimbare importantă într-un orizont de cinci ani. Iar animarea pieţei AeRO ar fi un succes la capitolul finanţării pentru companii la început de drum.

Ionuţ Sas, PwC: E o întrebare foarte bună, dar dificilă. Am uitat acasă globul de cristal. Acum nu ştim ce se va întâmpla în România cu Brexit sau no Brexit (la ora închiderii ediţiei rezultatele referendumului nu erau cunoscute – n.r.). Vorbind strict despre România, cred că sunt aspecte legislative care trebuie rezolvate sau modernizare, cum ar fi legea societăţilor comerciale, pentru a ţine pasul cu dezvoltările din ultimii ani. Cu toate că sunt realist, vreau să fiu optimist. Cred că termenul mediu în care am putea simţi schimbări la acest capitol este de trei şi m-aş duce până la cinci ani, când vom putea vedea o sensibilitate în fondurile de finanţare. 

Andrei Ion, Freelo: Din punctul meu de vedere, lucrurile se schimbă şi posibilităţile de finanţare pentru companii vor creşte. Aceste schimbări pot fi făcute pe termen scurt, dacă există voinţă. Legea care reglementează activitatea de crowdfunding poate fi modificată, să fie funcţională în termen de câteva luni, iar pe termen lung pot funcţiona şi AeRO şi bursa. Cred că problema la noi este lipsa culturii pentru aşa ceva.

În România nu este cultura investitorului pentru bursă, cine vrea să investească bani o face în propria afacere. În mod clar băncile, prin reţinerea lor de a acorda finanţare şi credite, îndeamnă firmele să caute metode alternative, iar rezultatul va fi, mai devreme sau mai târziu, deschiderea de noi oportunităţi.

Diana Ispas, NNDKP: Pentru că vorbim de necesitatea schimbării cadrului legislativ, aş evita să fiu foarte optimistă şi estimez o schimbare într-un orizont în trei cinci ani. Sursele alternative de finanţare trebuie privite în ansamblu şi corelate cumva. Vorbim de legea referitoare la business angels, o investiţie la nivel de entităţi de tip SRL, iar când avem o listare sau accesarea pieţei AeRO avem nevoie de un SA. E vorba de corelări fine. Cred că lucrul acesta e fezabil, depinde de impulsul pe care îl dă piaţa; lucrurile se pot rezolva, dar nu pe termen foarte scurt.

Cristian Ionescu, Chartered Debt Management: Eu sunt optimist din fire, sunt sigur că lucrurile se vor rezolva în bine, probabil nu la fel de repede cum ne dorim, dar cu siguranţă în cinci ani vom fi mai bine decât suntem acum. Nu mă refer atât de mult la partea legislativă şi constrângeri – care sunt importante - cred că antreprenoriatul şi inovaţia vor transcende viteza cu care se vor schimba legile şi vedem ce se întâmplă cu maşinile fără şofer în SUA. Cred că vom trăi să vedem aceste schimbări şi în ce priveşte finanţarea companiilor inovatoare. Cred că Freelo va fi pe buzele tuturor în scurt timp. Cred în inovaţie, în antreprenoriat în viitor, iar peste cinci ani vom fi mult mai bine decât suntem astăzi.

Mihai Zamfir, KEI Developments: Cred că lucrurile se vor schimba în bine, că fiecare firmă care încearcă să inoveze, să atragă capital, va facilita schimbarea şi va face ca lucrurile să fie mai uşoare în viitor, la următoarea generaţie. Românii au un apetit tot mai mare de a investi, din păcate legislaţia nu este cea mai bună, dar sunt convins că orice antreprenor poate să reuşească.

 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cum-si-de-ce-sa-investesti-intr-un-start-up-inovator-15507134
15507134
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.