Cifre mult mai mici înregistrează afacerea întemeiată de familia Drugan. Avocatul spune că încasările din cursurile de iahting cresc lent, cu 10-15% de la an la an, iar anul trecut au ajuns la 32.000 de euro. „Poate e o cifră mică la nivel macro, dar e o afacere de familie, mulţumitoare.“

Pe zona de chartering creşterea se plasează în jurul a 20%; o barcă face o cifră de afaceri de 10.000 până la maximum 20.000 de euro pe an. Ovidiu Drugan estimează că sunt maximum 10.000 de români care au brevet, iar până în jumătate dintre ei au drept de a naviga doar cu ambarcaţiuni cu motor, de pildă cei din Deltă. Câteva sute au brevet de velier, care include şi secţiunea cu motor. „Personal, găsesc plăcere în ambele forme, şi cu vele, şi cu motor, dar de regulă pentru cei care au bărci cu motor este mai importantă destinaţia, iar cei care preferă velele pun accent pe ecologie, linişte, libertate“, spune fondatorul SetSails.

Drumul cu o barcă cu vele durează mult mai mult, de la cel puţin patru ore în plus până la de zece ori mai mult. De pildă, între Constanţa şi Mangalia unui velier îi ia minimum şase ore, dar poate ajunge şi la 12 ore, în funcţie de vreme; în schimb o barcă cu motor are nevoie de o oră, sau chiar 20 de minute, cu un motor puternic, să parcurgă aceeaşi distanţă. Cât priveşte costurile, un drum pe mare între Constanţa şi Mangalia înseamnă 80 de litri de motorină în cazul bărcilor cu motor. Or la Marea Neagră, atenţionează Ovidiu Drugan, nu există nici măcar o pompă cu alimentare pentru ambarcaţiuni, din pricina autorităţilor, care nu acordă licenţe pentru staţii de carburant pe malul apei. „Invocă o grămadă de prostii, dovadă că în afară, se găsesc staţii de carburant în cele mai curate ape.“ Dacă s-ar acorda aceste licenţe, Drugan este de părere că ar avea loc o explozie a fenomenului de iahting, deoarece acum pasionaţii acestui sport se duc cu canistrelele la mal, pentru a alimenta ambarcaţiunile, întrucât şi cele cu vele folosesc motorul pentru a ieşi în larg.

În România sunt foarte multe ambarcaţiuni al căror preţ se învârte în jurul a 40.000 de euro; cele noi sunt cu 40% mai scumpe, dar, spune Ovidiu Drugan, o barcă ţine o viaţă; „sunt ambarcaţiuni din ‘79, de-o vârstă cu mine, care navighează, iar altele au 100 de ani. O barcă întreţinută este ca nouă“. Mentenanţa unei bărci în România costă în jur de 1.000 de euro pe an, incluzând pregătirea pentru sezon, întreţinerea pe perioada acestuia şi pregătirea pentru iernat. La finalul iernii, o barcă trebuie vopsită cu anumite substanţe pe chilă ca să nu se prindă vegetaţia; costul cu marina, în funcţie de dimensiunea bărcii, variază între 500 şi 1.500 de euro pe an.

Iahturi, în adevăratul sens al cuvântului, adică ambarcaţiuni mai lungi de 20 de metri, nu există nici măcar unul în România, afirmă Mihai Marcu. Sub pavilion bulgăresc sunt circa 20 de iahturi, dar cele mai multe stau în Grecia. Pe de altă parte, spune Marcu, sunt „vreo cinci ambarcaţiuni mari, iahturi, deţinute de români, dar niciuna nu are pavilion românesc şi nici n-au venit niciodată aici. În România sunt doar bărci de agrement“, spune proprietarul NauticLife. Tot el adaugă că pe litoralul românesc cea mai mare ambarcaţiune are 17 metri lungime. În general în lume există foarte puţine bărci înmatriculate în ţările proprietarilor, cea mai folosită metodă fiind înregistrarea ambarcaţiunilor în insule din Caraibe, de pildă, unde taxele sunt mult mai mici.

Una peste alta, deşi numărul pasionaţilor de navigaţie este foarte mic în comparaţie cu alte ţări, numărul celor care practică acest sport se află în creştere geometrică, după cum spun cei implicaţi în afacerile de profil. Prin urmare, este de aşteptat să vedem tot mai multe bărci cu pavilon românesc pe litoralul nostru, în Grecia şi, de ce nu?, poate chiar mai departe.